Ideo Ideis pornește înscrierile pentru cea de-a 19-a ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr și transmite un mesaj de încurajare tuturor adolescenților prin tema din acest an: Ai tot ce ai nevoie!
Ediția cu numărul 19 a Festivalului Ideo Ideis se desfășoară la Alexandria între 1 și 8 august și are drept temă un mesaj de încurajare a tinerilor în fața presiunii din partea societății: Ai tot ce ai nevoie.
Într-o lume tot mai preocupată de inteligența artificială, apar noi întrebări privind viitorul tinerelor generații. Adolescenții din România sunt nevoiți să se lupte cu preconcepțiile, cu presiunea socială și cu propriile neliniști.
Anul acesta, Ideo Ideis îşi propune să le dea curaj tinerilor, să le aducă aminte că au în mâini propriul lor destin și că sunt pregătiţi să reușească. Într-o lume dominată de anxietăți și neliniști, Ideo spune răspicat: Ai tot ce ai nevoie!
Campania de comunicare are drept punct central un spot semnat de regizorul Andrei Huțuleac
„Am fost alături de Festivalul Ideo Ideis încă de la primele ediții așa că m-am bucurat să contribui și în acest an scriind scenariul și regizând clipul de promovare. Mesajul este unul simplu dar esențial. E un fel de «Hai că poți!» în 24 de frame-uri pe secundă. Ne-am propus să încurajăm tinerii în fața tuturor provocărilor pe care le înfruntă. Sergiu, adolescentul din clip, descoperă inteligența artificială și încearcă să afle ce trebuie să facă pentru a reuși. E o metaforă pentru impactul pe care îl are inteligența artificială în zilele noastre și un reminder că oamenii sunt cei care au în interiorul lor tot ce le trebuie pentru a reuși.” a declarat regizorul Andrei Huțuleac
Ajuns la a 19-a ediție, Festivalul Ideo Ideis se pregătește să găzduiască la Alexandria, în perioada 1-8 august, peste 140 de adolescenți din toată țara care vor participa la ateliere de teatru și dezvoltare personală și vor prezenta în fața publicului spectacole de teatru.
„De-a lungul celor 19 ani de Ideo Ideis am văzut tineri creativi, implicați, determinați să reușească în visul lor, dar și deschiși, blânzi, optimiști. Ei sunt dovada că ai tot ce ai nevoie pentru a reuși. Continuăm și în acest an fenomenul care a pornit la Alexandria, și care devine, pas cu pas, un proiect național. Prin Capsulele pe care le-am organizat în ultimii ani în mai multe comunități din țară, prin impactul pe care îl are Ideo Ideis în comunitățile din care fac parte trupele selectate, prin atelierele organizate la București, reușim să avem un impact tot mai mare și să ducem Ideo Ideis la următorul nivel.” a declarat Liviu Romanescu, directorul Ideo Ideis Festivalul de Teatru Tânăr.
9 trupe de teatru de liceeni vor trăi timp de 8 zile experiența de festival, alături de comunitatea din Alexandria și de nume importante din teatrul românesc. Înscrierile sunt deschise pentru selecția a 5 trupe de liceeni, cărora li se vor alătura 3 trupe din proiectul de tip capsulă „Exprimă ce ești. Ideo Ideis.”, desfășurat în această primăvară în Roșiorii de Vede, Craiova și Sibiu. La fel ca în fiecare an, cea de-a noua trupă participantă este formată din tineri din Alexandria.
Înscrierile sunt deschise până pe 24 mai, urmând ca trupele selectate să fie anunțate pe 10 iunie. Detalii despre înscrieri aici.
De-a lungul ultimilor 19 ani, Ideo Ideis a reprezentat o platformă care a încurajat peste 5.000 de adolescenți să exprime ce sunt, prin ateliere de teatru și arte alăturate, întâlniri și discuții cu mentori. Prin cele peste 500 de evenimente – spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând eficiența proiectelor culturale în procesul de revitalizare urbană.
Mai multe detalii despre toate proiectele Ideo Ideis se regăsesc pe platforma online a fenomenului.
Mai multe detalii pe:
Website | Facebook | Instagram
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.