Skip to content Skip to footer

Final electric la Castelul Bánffy

Pentru câteva zile pe an – sau, în cazul izolat social, odată la trei ani – pare că tot ce se întâmplă pe pământ se întâmplă în sat la Bonțida. Aerul se schimbă în heliu și în bucurie în aceste seri de vară în care Castelul Bánffy devine electric, și în care populația întregii comune sare (în ritm de dans) de la 5,000 la peste 60,000.

În fapt, fenomenul Electric Castle, ajuns săptămâna trecută să numere 8 ediții cu răsunet, are bine întipărită conștiința a ce spațiu mitic e, a ce momente unice se formează, a cât de important este că atâția oameni se regăsesc, an de an, în aproape pustietate transformată în buric de lume culturală și socială. Când billboard-ul emblemă de la intrare își arată colții galbeni și ne întâmpină cu câte un „Cherish this wild ride forever.” sau un „Everything now”, îți promite că o să fie epic.

Și e. Uneori, chiar e, în mod autentic și mereu neașteptat. Uneori, twenty øne piløts își fac proba de sunet la 8 dimineața și devin cel mai iubit ceas deșteptător pentru tot camping-ul. Din când în când, închizi ochii și devii muzică, sau găsești un bean bag la umbră într-o după-amiază violent de însorită. Se întâmplă mereu altfel, dar clipele frumoase au toate același nume în săptămâna care tocmai s-a terminat.

Încă de la intrare, basul fiecăreia dintre cele zece scene care împânzesc domeniul invită la dans. La zece dansuri deodată, dacă se poate. Fiecare concert își scrie propria poveste, iar trecerile de la un spațiu la altul, de la un interpret la altul, sunt remixuri hipnotice. Sunt, probabil, ceea ce electrizează atmosfera.

Înăuntrul Electric-ului, această serbare dionisiacă preponderent tehno, pune la bătaie activități pentru fiecare. Fie că ești into Jenga, fan Stranger Things, băutor înfocat de Strongbow sau că te pricepi la a pilota o dronă de care este legată un crenvurst, EC are un colț amenajat și pentru tine. Asta dacă ai liber de la concerte, care curg amețitor și amețitoare.

Bineînțeles că au fost cam puține puncte de reîncărcare a telefonului, mai ales pentru un festival cu camping. Mai ales pentru un festival care are electricitate în nume. Mai mult, ca un inside joke dulce-amărui, orice purtător de brățară EC știe că ediția din acest an a fost guvernată de motivul cozilor: propagatoare de suspans la intrare, și întinzându-se aproape până la destinație în cazul autobuzelor (că, na, dacă am așteptat trei ani, mai putem aștepta o seară).

Scurtcircuitul transportului nu ne șterge, totuși, zâmbetele de pe față. Dacă reușim să ne întâlnim, în final, la castel, în timp ce muzica pune firimituri pe jos, ca să nu ne pierdem, asta e tot ce contează.

Undeva între Gorillaz și twenty øne piløts, între Moderat și Aurora, între Caribou și Disclosure, când ești în mulțimea interminabilă, la o coadă care nu vrei să se sfârșească, aglomerația devine comunitate; bucuria se materializează într-o umbrelă sub care stăm toți, împreună. Și nu, de-această dată n-a plouat, punând punct unei tradiții de suflet, pe cât de incomodă, pe atât de caracteristică și de dragă.

Astfel, în bum bum și jocuri de confetti, cea mai plină ediție Electric Castle de până acum ne-a umplut și nouă amintirile cu momente de neuitat (sau uitate în prea multă distracție). Însă, mai important, a fost o lecție despre răbdare, despre cât de mult contează acum-ul și despre farmecele astea inexplicabile pe care ni le face de fiecare dată, negreșit, vrăjitoarea asta de muzică.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Electric Castle (@electriccastle)

Lasă un comentariu