În ziua de duminică, 13 octombrie, cele șapte zile dedicate aniversării a 50 de ani de carieră a regizorului Silviu Purcărete, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, au ajuns la final.
Săptămâna Purcărete a prezentat cinci spectacole unice din repertoriul curent al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrului Odeon din București, Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București și al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, semnate de marele creator, precum și dialoguri, conferințe, proiecții de filme, expoziții și lansări de carte. Personalități recunoscute din lumea teatrală s-au reunit la Craiova pentru a face o reverență acestui remarcabil artist.
Este un lucru foarte rar, care m-a impresionat autentic, m-a emoționat foarte mult și, desigur, m-a surprins. Pentru că este vorba despre o generație tânără de directori de teatru, mă refer la Alexandru Boureanu și la Vlad Drăgulescu, actualii directori ai Naționalului craiovean, care lucrează alături de fostul director și marele om de teatru, Emil Boroghină. Împreună, mi-au făcut acest cadou, timp de o săptămână. Cea mai importantă dimensiune a fost căldura prietenească pe care am întâlnit-o aici și interesul real al celor care au văzut spectacolele. A fost un omagiu adus, în special, creațiilor mele de la Craiova din anii 1990.”, a spus regizorul Silviu Purcărete.
În cadrul unei ceremonii speciale din Săptămâna Purcărete, Ministrul Culturii, Raluca Turcan i-a conferit Distincția de Excelență regizorului subliniind că „Maestrul Purcărete, de-a lungul acestor cinci decenii, a construit cu măiestrie o carieră ce transcende granițele naționale și a devenit un ambasador al teatrului românesc pe marile scene internaționale. A dus numele României la festivaluri de prestigiu precum Edinburgh și Avignon, acolo unde talentul i-a fost recunoscut și aplaudat la scenă deschisă.”
Nu ai cum să nu te îndrăgostești și să nu înțelegi că te întâlnești de foarte puține ori spre niciodată în viață cu astfel de oameni. A fost o bucurie să prezentăm creațiile lui Silviu Purcărete la Craiova și să îl aducem pe acest mare creator în fața unui public minunat. Peste 4.000 de oameni, din toată țara, ne-au fost alături la ceas aniversar.”, a declarat Vlad Drăgulescu, Director artistic al Teatrului Național din Craiova.
Cred că Silviu Purcărete este un spirit renascentist, un regizor liber care nu este înțepenit în propriile concepte. După 50 de ani de teatru, devine din ce în ce mai liber.”, a precizat Dragoș Buhagiar, scenograf și Președinte UNITER.
Silviu Purcărete este generos, plin de umor și cu o viziune foarte duioasă asupra vieții. Ți se întâmplă, alături de el, să creezi lucruri la care nu te-ai fi gândit și care – dintr-o dată – îți ies ușor. Este un regizor care creează un fel de magie, reușește să relaxeze actorii, dar în același timp să îi și provoace.”, a spus actrița Ofelia Popii.
Pentru mine, Silviu Purcărete este întruchiparea versurilor lui Lucian Blaga: ˂El cu lumina lui sporește a lumii taină și tot ce e neînțeles se schimbă în neînțelesuri și mai mari, căci el iubește și flori, și ochi, și buze, și morminte.˃”, a menționat actorul Claudiu Bleonț.
Cu cât ești mai mare, cu atât ești mai darnic, cu atât lucrezi mai frumos și mai ușor cu actorii. Cu cât ești mai bun regizor, cu atât lucrezi mai în armonie cu ei.”, l-a descris actorul Marius Manole pe Purcărete.
Festinul teatral de la Craiova s-a încheiat cu un dialog între Silviu Purcărete și Octavian Saiu, teatrologul care l-a caracterizat astfel: „Purcărete este un univers, un creator de lumi. E greu să ne închipuim, mulți dintre noi, traiectoriile noastre profesionale fără întâlnirea cu el. Îi datorăm descoperirea posibilului în teatru, deschiderea unor căi nebănuite către lume și către noi înșine. Pe scena contemporană, opera lui rămâne unică, măreață, vie. Ca o parabolă de 50 de ani despre condiția umană.”
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări culturale ale săptămânii? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.