Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la ediția cu numărul 32 în 2025 și a prezentat 842 de evenimente, 5000 de artiști, din 82 de țări.
de Corina Dima
Festivalul dedicat artelor spectacolului a adus pe aceeași scenă spectacole de teatru, dans contemporan, flamenco, fado, concerte, performance, conferințe, filme, ateliere, expoziții etc. și sumedenie de împrieteniri dintre acestea. În zece zile de festival au sosit la Sibiu artiști din toate colțurile lumii, de la trupe consacrate, artiști renumiți, până la studenți or trupe independente.
Un eveniment imens (prin prisma logisticii implicate, dar și ca reprezentare artistică) ce reunește spectacole de factură diversă. Precum un câmp de emoții colorate care invită la explorat – la unele te oprești, pe altele le culegi, uneori doar admiri de departe, alteori te simți atras ca un magnet, de existența unora nu știai, altele te lasă indiferent. Dar se arată și frumuseți, pe gustul tău, care te prind în mreje.
Când vine vorba despre spectacole ce pun în centrul mișcarea, cu nenumărate forme de teatru-dans, flamenco, circ contemporan, dans modern or contemporan, performance etc., FITS este ,,the place to be’’ în România. Atâta diversitatea stilistică concentrată pe centimetru pătrat, cu trupe celebre internaționale or dans independent, nu găsești la acest nivel prin țară.
Cum începe? Primul contact cu festivalul sunt spectacolele stradale care au loc în piețele renumite din oraș (Piața Mare, Piața Mică, Piața Habermann), pietonala Bălcescu – unde emoțiile vin cu mișcări ample, costume colorate, personaje supradimensionate, muzicieni ce umplu toată strada. Și te surprinzi cu gura până la urechi, ochii mai largi ca de obicei, ca să fixezi un giumbușluc, o rotație spectaculoasă la înălțime, zâmbete pe picioroange, biciclete fermecate, un dans pe sârmă sau în cercuri. Realitatea se suspendă, tărâmul cu magie ia avânt.
Apoi regăsești emoția în sălile de spectacole. Te lași surprins de o poezie nordică în mișcare, pe muzică de cameră, a suitelor pentru violoncel de Bach. Șase dansatori (cu corpuri mai mult sau mai puțin atletice, de dansatori profesioniști, în sensul clasic) propun spectacolul ,,Violoncelul’’/ The Cello – al companiei independente norvegiene Jo Strømgren Kompani, coregrafia Jo Strømgren. O companie de dans ce îmbină în limbajul său dansul cu teatrul, cu preferințe declarată de limbaj – ,,extensive use of nonsensical language’’. Un spectacol proaspăt, cu premiera norvegiană în februarie 2025.
Nu există o poveste, ci ești invitat să o construiești singur ,,Prepare for a rare encounter with dance, without an explicit meaning. […] follows its own abstract logic where associations can flow freely’’.
Înființată încă din anul 1945 (după cel de-al doilea Război Mondial), compania Scapino Ballet Rotterdam a prezentat la FITS 2025 – două spectacole în aceeași reprezentație, parte din programul lor dedicat tinerelor talente intitulat Origin. Spectacolele „The breakable us” – coregrafie Olivia Court Mesa și „Goats” – semnat de doi coregrafi Sarah Baltzinger și Isaiah Wilson. Scapino Ballet din Rotterdam este pentru prima dată în România, în cadrul unei noi ediții a Întâlnirilor JTI.
Artista chiliano-israeliană Olivia Court Mesa ne-a introdus într-un poem vizual bi-color alb/crem cu accente de roșu. Coregrafa explorează ideea de traumă, ca parte din existență, într-un proces de vindecare ce creează o nouă versiune. Am urmărit, ca într-o hipnoză, succesiunile de mișcări originale și subtile. Mi-a rămas pe retină un corp transformat în obiect static care a fost purtat, cărat, susținut, alunecat pe ale corpuri unduitoare, într-o curgere sau plutire. Un tablou de Dali în descompunere, sau poate fragmente dintr-un tablou dadaist. Pe muzică de cameră Yehezkel Raz și Roey Hason. O atmosferă misterioasă care s-a clădit în sunetele unui pian, cu o pedală în surdină, căreia îi auzeai inflexiunile neomogene. Ciudat, dar cald și sensibil, minimalist, dar plin de strălucire și forță. Un limbaj proaspăt, cu personalitate coregrafică, care a surprins prin câteva înlănțuiri care s-au cuibărit direct în suflet.
Spectacolul ,,Goat’’ a construit emoția într-un alt registru – o transformare satirică a corpului uman în animal. Cu mișcări și comportamente specifice. Jucăuș și amuzant. Poate semne de întrebare, între constume roz, o viață-n roz și comportamente gregare.
Gravity & Other Myths din Australia a adus la Sibiu spectacolul ,,Ten Thousand Hours’’. Opt acrobați au pus în lumină frumusețea corpului uman și performanțele fizice la care acesta poate ajunge. Într-un ton relaxat, cu un zâmbet permanent pe buzele protagoniștilor. Elementele acrobatice cu zbouri și salturi de ne-imaginat erau construite într-o coregrafie fluidă cu aterizări care mai de care mai line. Circ cotemporan fără costume elaborate și lumini strălucitoare. Dar forță și precizie la milimetru, cu visare și uimire, încredere și tehnică desăvârșită, frumusețe și joacă. Până și cei din GenZ au fost magnetizați de această realitate, de show palpabil, spectaculos, de după ecrane.
Andrea Gavriliu, Mădălina Dan și Ștefan Lupu au semnat coregrafia spectacolului ,,Toaca’’, într-o colaborare cu Polish Dance Theatre. O înfrățire creativă dintre dansatorii polonezi și coregrafii români. De la dansul popular cu măști, la Chopin și Romica Puceanu este doar o schimbare de ritm. Între cântul de strană și muzica de petrecere este doar o fracțiune de secundă. Bucata de lemn sacră unde se bate toaca, se transformă, într-o clipă, în masa unui ospăț sau spațiu de dans, cu bucurii lumești. Ce înseamnă identitate, ce implică formarea unei națiuni. Ce este simbolul, cum îl percepem azi, ce mai reperezintă. Cât e kitsch, amintire deformată, memorie colectivă? Un spectacol care a formulat multe întrebări și ne-a reamintit ce înseamnă libertatea de exprimare și bucuria de viață.
Emoțiile din poveștile în mișcare au continuat la FITS. Cu ritmuri magnetice de flamenco, cu dansuri clasice chinezești și luptători asiatici.
Aici e un fel de ierbar unde se întrevăd contururi de flori și emoțiile lor, prin cuvinte stinghere. Îndemn să treci evenimentele în agendă pentru data viitoare, să simți live mirosul, arome, culori și nuanțele din mișcare.
*
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
