Skip to content Skip to footer

„Frate și soră”/ „Frère et soeur”: intersecții între iubire și ură

„Frate și soră”/ „Frère et soeur”, despre insistenta rivalitate dintre doi frați care se revăd doar moarte de moarte într-o familie guvernată de aparențe, este distribuit în cinematografe de Independența Film, începând cu 6 ianuarie. Un film în care furia este mascată în sfințenie cu o febrilitate aproape narcisică. 

Cel de-al patrulea film semnat de Arnaud Deplechin care survolează dramele familiei ficționale Vuillard, „Frate și soră”, este mai puțin un remake asupra nucleului familial din lucrările precedente și mai mult o aprofundare a unui mindmapping disfuncțional similar cu cel din „A Christmas Tale” (2008), dar și o plusare pe structurile unui scenariu fragmentat, precum cel al „Kings and Queen” (2004). Spusă prin madlene proustiene, acele aduceri aminte care acaparează într-un moment de prea plin emoțional, filmul este despre greutățile care ne aduc înapoi într-o familie cu vocația tragicului, în care un frate și o soră intră în spital pe rând, niciodată deodată, pentru a-și vedea părinții conectați la aparate.

După premiera de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2022, Deplechin dă un interviu pentru revista Film Comment, în care descrie „Frate și soră” ca fiind un film obsedat de propriul subiect cu aceeași strictețe ca „The Green Room” (1979, r. François Truffaut), acest subiect fiind rivalitatea între frații Alice Vuillard (Marion Cottilard) și Louis Vuillard (Melvin Poupaud), care au la activ 20 de ani consumați de ură și lipsiți de orice intersecție. Filmul își setează răceala încă din secvența de deschidere, de imediat după moartea fiului de 6 ani al lui Louis, într-un apartament ticsit de condoleanțe precaute. Cât Louis și soția „de paria”, Faunia (Golshifteh Farahani) își plâng nenorocul, Alice rămâne paralizată pe holul blocului, așteptând „semaforul” care i-ar traduce primirea.

Urmat de accidentul părinților, care-i aduce pe Abel (Joël Cudennec) și Marie-Louise Vuillard (Nicolette Picheral) pe patul de spital și, respectiv, în comă, distanța dintre membrii familiei devine pasionant de mică, și un reminder constant ale acelor „Te urăsc” spuse cu zâmbetul pe buze. Între Alice, actrița obligată să rămână mereu în lumină, în acord cu aparențele care au propulsat-o și Louis, scriitorul care-și spală toate rufele pe hârtie, rivalitatea se hrănește din diferențe, din profesional și dintr-un dulce-acrișor te urăsc, pentru că îmi e interzis să te iubesc. La un anumit nivel, filmul ar putea purta un titlu de PTP, de la „Elefantul din creier”, până la „Te urăsc – nu mă părăsi”, dar rămânând indulgent poeziei dintre doi oameni care s-au ascuns atât de mult, încât aproape că se confundă în supermarket.

Pe cât gravitează Alice în jurul propriilor ascunzișuri, încă de la acele întâlniri cu reporteri înainte de care se bea sec și până la automedicație, Marion Cottilard își aduce personajul din actrița cu ieșiri isterice și mască de sfântă, într-un personaj salvat de propria frică de a nu deveni o povară. Așa cum Louis își păstrează rant-urile de opium doar pentru Faunia, Alice își găsește un confident în fana româncă, Lucia (Cosmina Stratan) pe care o descoperim doar prin dragostea pe care i-o poartă actriței. Un rol gândit special pentru a-l distribui Cosminei Stratan, după ce Deplechin o vede în „După dealuri” (2012, r. Cristian Mungiu) – conform Radio România Cultural, Lucia devine oglinda unei tinere Alice, cea care spune replici doar pentru ea, cu voce tare, și declanșatorul vulnerabilității ei. Una dintre mărturisirile cele mai încărcate din întâlnirile dintre Alice și Lucia, care au loc noapte de noapte, este cea în care actrița declară că-și dorește să nu-i cunoască niciodată fratele, spunând jovial: „Prefer să rămâneți îndrăgostită de mine”.

„Frate și soră” este aproape un album audiovizual de familie, o scrisoare de dragoste neexpediată și o ședință de terapie comună a doi frați care fac din ceilalți carne de tun pentru frustrarea lor de a nu se fi putut iubi niciodată. Fără să pice în ridicol sau telenovelistic, ultimul film al lui Arnaud Deplechin desface alergia la intimitate într-un psihism care-și găsește liniștea doar în singurătate, în excursii îndepărtate în Africa sau la o fermă ruptă de lume, unde amintirea unui frate sau a unei surori e mai puțin distructivă decât prezența.

 

Trailer oficial:

Biletele pot fi achiziționate aici.

1 Comentariu

  • Ema
    Posted 5 ianuarie 2023 at 11:52 AM

    Foarte frumos scris! Felicitari!

Lasă un comentariu