„Iarbă” de Keum Suk Gendry-Kim și viața femeilor de consolare (wianbu)

„Iarbă”, scrisă Keum Suk Gendry-Kim și apărută la editura Alice Books, în traducerea Iolandei Prodan, spune povestea lui Lee Ok-sun, vândută ca sclavă sexuală în Cel de-al Doilea Război Mondial pentru Armata Imperială Japoneză. Am terminat-o în câteva ore și am realizat cât de puternice pot fi romanele grafice ca impact emoțional.

Cazul prezentat este unul real, sclavia sexuală fiind o pată neagră în istoria japoneză. Deși nu este un lucru știut, cursurile de istorie fiind orientate nu către asta, ci spre a slăvi vitejia soldaților care își apără cu orice preț patria. Cred că ar fi de bun simț să ne uităm și la persoanele care trăiesc în măreața patrie, inclusiv femei, bătrâni și copii.

Înainte să pătrunzi în povestea propriu-zisă, Iolanda Prodan oferă o notă a traducătorului menită să facă puțină lumină:

„Folosit pe larg în discursul mediatic și academic sud-coreean consacrat memoriei colective a traumelor din istoria națională, femei  de consolare (wianbu) face referire la tinerele care au fost forțate să se prostitueze în asa-numitele „stabilimente de consolare”, înființate de armata imperială niponă pe teritoriul coloniilor fostului imperiu japonez. În limba romanã, termenul este vehiculat în articolele din presă ca „femei de confort”, o preluare a englezescului comfort women.

Conform ultimelor date din 2023, în Coreea de Sud mai trăiesc nouă foste femei de consolare, toate având peste nouăzeci de ani.”

Narațiunea romanului este una accesibilă, ilustrațiile sunt peste așteptări, iar povestea sfâșietoare. 

 

Dorința de emancipare și comerțul sexual

Dorința cea mai mare e protagonistei,  Lee Ok-sun, a fost să meargă la școală. Contextul socio-politic nu i-a permis să aibă dreptul la educație în casa părintească. În plin război, populația traversa o criză alimentară, familiile fiind nevoie să își îndrepte atenția asupra conservării resurselor, educația nefiind o nevoie de bază.

Al doilea mare impediment a fost și sexul, respectiv genul protagonistei. Femeile nu se duceau la școală. Femeile trebuiau să ducă specia mai departe, să stea pe lângă casă, să fie supuse și să adopte restul normelor, regulilor și valorilor unei societăți patriarhale. 

Momentul în care patronul prăvăliei de udon își arată dorința de a o cumpăra pe  Lee Ok-sun pare echivalent cu libertatea, hrana și educația. Nu a fost așa.

Bineînțeles că Patronul nu a avut în gând vreodată să o trimită pe  Lee Ok-sun la școală, ba mai mult, s-a folosit de dorința fetei pentru a o convinge să-și taie părul. Pentru mine, acela a fost momentul în care mi-am dat seama că urmează sclavia. 

 

Stabilimentele de consolare și degradarea umană

Cea mai mare parte a narațiunii are loc în cele două stabilimente de consolare în care a stat  Lee Ok-sun. Pe lângă toate scenele de abuz, sexual sau de putere, mi-au rămas în minte trei întâmplări:

1. Pierderea virginității, explicată prin ruperea himenului în urma unui viol;
2. Prima menstruație (menarha), petrecută la ceva timp după primul viol;
3. Îmbolnăvirea de sifilis și tratarea lui cu mercur.

Toate întâmplările din stabilimente par desprinse dintr-un film de tortură psihologică, un film care îți provoacă greață încă din primele cinci minute. Bătăile, trocul pentru cârpele menstruale, lipsa păturilor și a hainelor aduc aminte de lagărele regimurilor totalitare. Diferența e că aici, marfa sunt femeile.

În final,  Lee Ok-sun reușește să se întoarcă acasă, dar satul ei nu mai arată ca în urmă cu 55 de ani. Familia este dezbinată, surorile o judecă pentru că a fost femeie de consolare și pentru că a îndrăznit să spună public un adevăr dureros, și anume că mama ei a vândut-o. Evident, de aici se pot naște multe dezbateri. Era mai bine să rămână în familia de origine sau nu?

După mine, „Iarbă” este genul de roman care ar trebui să fie inclus în materia școlară. Este un roman care, cu siguranță, ar face elevii să se apropie de istorie într-un mod mai atrăgător decât manualele și auxiliarele prăfuite care domină liceele.