Există trupe care vorbesc despre muzică în termeni de influențe, genuri sau tehnică. Iar apoi există trupe precum Orkid, pentru care muzica începe acolo unde apar întrebările, contradicțiile și tensiunile fertile. Înainte de concertul pe care îl vor susține la Stray Lights Festival, Radu C. Pop, bateristul Orkid, ne invită într-o conversație despre albume care schimbă vieți, comunități construite prin ascultare și felul în care un festival poate deveni un spațiu de dialog, nu doar o succesiune de concerte. Alături de răspunsurile sale, a pregătit și un playlist care traversează o parte dintre reperele, obsesiile și descoperirile sonore despre care vorbește în interviu – un bun punct de plecare înainte de a-i vedea live.
În trupa noastră, tensiunea e parte integrantă din muzică. Nu vorbesc doar de tensiunea dinamică a unei piese, o parte esențială din muzica asta care ne place, ci și de tensiunea dintre gusturile, abordările și interesele fiecăruia dintre noi, care ne duce la niște soluții neașteptate pentru anumite piese sau pasaje și la niște discuții surprinzător de importante. E tensiune nu doar în facerea muzicii, ci și în ascultarea unei piese pe care încă nu simți că o înțelegi, acel moment în care te întrebi unde or să te ducă reacțiile pe care ți le stârnește piesa asta. Tensiunea asta frumoasă, inerentă muzicii, e motivul pentru care ea trebuie discutată.
Muzica nu e doar o expresie emoțională și un artefact cultural vital, ci și o cristalizare a unei relații cu lumea – atât a celor care fac muzica cât și a celor care o primesc și răspund la ea. Ceea ce face cu atât mai important, în contextul ăsta în care cantitatea de muzică bună produsă e covârșitoare, să ne amintim să dezvoltăm relația cu muzica și în adâncime, să sedimentăm și să discutăm lucrurile pe care ea le stârnește în noi. Cine știe, poate cu asta ajungem să ne înțelegem mai bine reacțiile și la alte părți ale lumii ăsteia.
Care este primul album pe care îți amintești că l-ai ascultat cap-coadă și te-a făcut să înțelegi că muzica poate schimba ceva în tine?
Deși am consumat dintotdeauna organizat și cu interes muzică de toate felurile, de la cele mai bombastice prog-uri la cele mai tandre albume de singer-songwriter, ascultarea pe care o consider transformatoare pentru mine s-a întâmplat foarte târziu, la finalul liceului. Am primit la un moment dat un mp3 player cu multă muzică de la un prieten (ce vremuri), și într-o noapte am ascultat la căști, înainte să adorm, un album de Leonard Cohen, New Skin for the Old Ceremony. Nu știu ce alchimie s-a deblocat atunci în mine, dar cum a învățat Neo kung-fu în Matrix, așa și eu am înțeles visceral unde lovește muzica de fapt și ceva s-a schimbat definitiv de atunci. N-am adormit decât foarte târziu în noaptea aia, am ascultat Cohen și tot ce mai era în playerul ăla toată noaptea, ca un om însetat.
Există o piesă la care te întori mereu, indiferent de perioada prin care treci? Ce are special?
O să trișez și în numele colegilor cu două piese la întrebarea asta. O piesă care e un stimulent instant pentru oricare dintre noi, la orice oră și în orice stare e Arcarsenal de la At the Drive-In – energie pură și genul ăla de furie tinerească care reușește să se simtă distructivă și constructivă în același timp. La capătul celălalt al spectrului e poate una dintre cele mai frumoase și devastatoare piese înregistrate vreodată, Song to the Siren, cântată de This Mortal Coil, care e pur și simplu de pe altă lume.
Care este cea mai recentă descoperire muzicală pe care ai făcut-o și pe care simți nevoia să o dai mai departe?
Sunt super entuziasmat în ultima vreme de trupe care îmbină greutatea catchy a muzicii de club cu post-punk-ul pe stil nou, în același timp energic și monoton (e un compliment). E un sweet spot extraordinar acolo, care îmi aduce aminte și de industrialul 90ist sau de Swans sau Daughters, însă fără genunea emoțională care vine la pachet cu trupele astea. Trupe ca Model/Actriz, Chalk și mai ales Mandy, Indiana au un sunet catchy și violent în același timp care lovește în niște centri din creier pe care nici nu știam că îi am.
Ce artiști sau trupe din România crezi că merită descoperiți de mai multă lume în acest moment?
În comunitatea Stray Lights avem bucuria să fim laolaltă cu o mulțime de trupe care fac o muzică senzațională, actuală și curajoasă. Cele mai exciting trupe românești pentru mine sunt Rotko, Getchoo, Brainwasher și Baby Elvis, ca să nu mai zic de Cardinal. Altfel, încă sper să revină pe scenă cumva trupa Zimbru, până atunci ne bucurăm doar de catalogul superb de piese înregistrate.
Ce se aude, de obicei, în dubă, în drum spre concerte? Există playlisturi comune sau fiecare își pune căștile?
Nu cred că o să își pună nimeni vreodată căștile în dubă la noi pentru altceva decât un call de la volan. Ne place la nebunie să ascultăm muzică împreună și să pălăvrăgim despre ea, la toate nivelurile de implicare intelectuală. Pe drumul dus spre concert – tot felul de noise-punk și post-rock nemernic sau preferate vechi ca Bauhaus sau Nick Cave. Pe drumul întors și adesea pe mahmureală – jazz contemporan, ca ADHD, Esbjorn Svensson Trio sau Portico Quartet.
Ce înseamnă, pentru tine, scena alternativă din România astăzi? Este mai degrabă un loc, o comunitate sau o stare de spirit?
Spiritul de comunitate, informal, sincer și entuziast, e singura formă funcțională de rezistență a culturii alternative (orice ar însemna asta) în fața unor schimbări atât de haotice cum sunt cele prin care trece lumea întreagă în anii ăștia dubioși. Dacă nu ne ascultăm cu adevărat unii pe alții – și ca muzică și uman – nu avem nicio șansă. Inevitabil, comunitățile alternative se formează în spații alternative (din nou, orice ar însemna asta – pentru mulți dintre noi Control-ul e un spațiu alternativ, mai ales în ce privește muzica live) și le modelează după spiritul lor. Asta e de fapt toată frumusețea scenei, în toate sensurile cuvântului – e un spațiu de comunicare ce pare unidirecțional, dar care se bazează pe dialog, iar în mijlocul acestui dialog se formează natural un spațiu în care oamenilor care au cu adevărat ceva de spus li se dă curajul să o facă.
Stray Lights își propune să aducă împreună lumi muzicale care se întâlnesc rar în același loc. Ce te face să simți că un festival este mai mult decât o succesiune de concerte?
Simplul fapt că starea ta emoțională se dezvoltă pe parcursul zilelor unui festival scoate la iveală dialogul ăla dintre muzică și zonele cele mai adânci din tine. La un concert, te lovesc direct muzica și luminile și senzațiile tale și pleci cu bagajul ăsta pe care îl despachetezi cu adevărat doar treptat, în următoarele câteva zile. La un festival, următoarele câteva zile vin nu doar cu noi bagaje, ci și cu noi fațete ale pachetelor deja acumulate. Ajungi să descoperi finețuri ale scenei, ajungi să înțelegi niște intenții curatoriale pe care nu le-ai fi intuit doar la citirea unui line-up, ajungi să remarci reacții la cald ale unor oameni pe care nu îi cunoști și care descoperă împreună cu tine noi și noi feluri de a se bucura de muzică. Și odată cu asta, lumea ta crește.
Playlistul lui Radu C. Pop funcționează ca o extensie a felului în care trupa înțelege muzica: un loc al tensiunilor productive, al descoperirilor și al conversațiilor care continuă mult după ce ultima piesă s-a terminat. Ascultă-l, apoi vino la Stray Lights Festival, între 31 iulie și 2 august, la Club Control din București, să vezi cum toate aceste influențe, contradicții și afinități se transformă într-un concert. Uneori, cele mai interesante întâlniri nu sunt cele dintre genuri muzicale, ci cele dintre oameni care aleg să asculte împreună.
Bilete la Stray Lights Festival aici: https://eventbook.ro/music/bilete-stray-lights-festival-2026
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
