Strângi din dinți și mergi mai departe în viața ta. Deadline-uri, întâlniri, mâncare proastă, relații toxice, bucurii, aniversări, călătorii, bere pe malul mării, un concert, un selfie, prânzul de la Mega, un pateu cu ciuperci atent alese, o cafea de la automat, fugă, și, la final de zi, un imens bon de consum numit viață.
A doua zi, o iei de la capăt: deadline-uri, întâlniri, mâncare proastă, relații toxice, fugă… Și fugi, și fugi, încercând să îngropi o bucată uriașă din viața ta. Dar oare vei putea s-o îngropi vreodată?
Spectacolul Interior/Exterior te ia de mână și te duce înapoi în locul pe care vrei să-l uiți cu atâta îndârjire. Te ține o oră acolo unde te revezi ștergând cu spirt bucata de parchet pe care abia ai călcat cu talpa ta goală, ștearsă și ea cu spirt. În acea cameră, în care te afli doar tu și televizorul dat tare pe știri, afli în fiecare zi că o să mori. Televizorul ți-a pus o țintă pe spate și trimite către tine săgețile lui otrăvite: breaking news-uri, statistici, declarații oficiale, certitudinea că o să mori, că virusul o să iasă din geaca de piele a unui oficial, o să-ți intre pe gaura cheii și o să te omoare, și alte mesaje la fel de încurajatoare pentru populație.
„Interior/Exterior“, spectacolul de dans adus de Oana Răsuceanu pe scena de la Unteatru te ajută să îți vezi sufletul întins pe jos, într-o baltă de spirt. Paradoxal, e terapeutic. Te vezi, de sus, de jos, dinăuntru și dinafară, așa cum ar trebui să te revezi, așa cum ar trebui sau ar fi normal să-ți rezolvi problemele cu trecutul.
Gândurile tale șterse cu săpun antibacterian care a omorât 99% din emoții te-au lăsat să crezi că nu te vei mai întoarce acolo vreodată. Dar acum, te-ai întors. Și, timp de o oră, cât durează spectacolul, mai întâi râzi. Îți amintești de toate experimentele culinare nereușite pe care le-ai făcut, da, chiar și de șaorma aia făcută cu ce aveai prin casă, busuioc, maioneză, muștar de Dijon, salam, cartofi și o lipie amărâtă. Și femeile intervievate la cald, imediat după ce au ieșit din pandemie își amintesc și ele cum au făcut prima mazăre sau cum le-a lovit panica supremă a acelor timpuri: nu aveau drojdie în cămară!
Și, în patru camere pe care tavanul apasă din ce în ce mai greu, patru interprete dansează toate aceste emoții, prinzând în detaliul vreunui deget o încercare de evadare sau încercând din greu să depășească limitările corpului sau ale libertății lor înăbușite.
În mișcări puternice, viguroase, ca un strigăt, sau în abia tresăriri ale mușchilor, în care încap tandrețea, dorul și dorința, cele patru femei își dansează nedumeririle, trăind un timp abstract, suspendat, un timp de netrăit.
În spatele scenei, câteva proiecții dau trezirea la realitate prin discursuri lipsite de noimă ale autorităților, știrile te bombardează cu tot felul de cuvinte derivate din boală, anihilare, dispariție. Nimic despre speranță; nicio știre pozitivă nu reușește să își mai croiască drum. Ți se confiscă prin fiecare crawl aproape toate lucrurile în care mai poți avea încredere, printr-o politică eșuată a informației, prin anacolut, inadecvare și impostură. Revăzându-i pe cei care ne-au cântărit destinul, avem și mai clar certitudinea că am trăit o parodie, că am nimerit într-unul dintre multiversurile greșite.
Singurii în care mai poți avea încredere sunt cei dragi. Convingerea că ei vor fi acolo să te aștepte îți dă putere să mergi mai departe. Sigur, dacă ești norocos să ai șansa asta, pe care alții nu prea o au.
Oana Răsuceanu, regizoarea și coregrafa spectacolului, și Iulia Rugină, care a realizat materialele video, au reușit să facă din spațiul de la Unteatru un câmp condensat al emoțiilor și al amintirilor. Imaginile cu femei care își povestesc experiențele din lockdown se echilibrează organic în dansul celor patru interprete, Eva Danciu, Mariana Gavriciuc, Anastasia Preotu și Teodora Velescu, care sunt prezente tot timpul în scenă, în patru spații despărțite de pereți de plexiglas. Dansul lor obstrucționat de spațiu transmite emoție cât pentru două pandemii. E un câmp de bătălie al amintirilor, „minat“ de muzica originală a lui Mihai Dobre, plină de culoare și de tensiune.
Spectacolul Oanei Răsuceanu e un exercițiu artistic împlinit, construit din experiențe proprii, care nu mint. E un important act de igienă mintală, la fel de util ca spălatul pe mâini înainte de masă, e un documentar cu filtru poetic, de care nimeni nu a mai avut curaj să se apuce până acum.
„Interior/Exterior“ e un spectacol necesar al revizitării propriei vieți, acolo unde am lăsat-o întreruptă, pentru a ne apuca de altceva.
Interior/Exterior
Unteatru
Cu: Eva Danciu, Mariana Gavriciuc, Anastasia Preotu, Teodora Velescu
Regia și coregrafia: Oana Răsuceanu
Creație video: Iulia Rugină
Muzica: Mihai Dobre
Scenografia: Anca Lazăr
Video design: Viorel Petric
Light Design: Alin Popa
Se mai joacă în 27 noiembrie, 11 și 18 decembrie (ora 19.00).
Bilete aici
Foto credit: Adi Bulboacă
