Intermedialitate în „thirsty for pink” by h2o3_ collective

Într-o inițiativă de a aduce artiștii emergenți într-un spațiu expozițional mai puțin convențional, în care fiecare eveniment vine cu DJ set-uri la fel de proaspete, dar și de a crea o comunitate creativă deschisă la nou, h2o3_ collective organizează prima astfel de expoziție, thirsty for pink – cu Cătălina Ungureanu și Sebastian Moroșanu (Elmurorosa).

Pentru a lua pulsul thirsty for pink, care va avea loc vinerea asta, pe 17 mai, la Random Space, i-am întrebat pe Cătălina Ungureanu și Sebastian Moroșanu în ce fel integrează tematica propusă în lucrările lor, ce îi impulsionează să se exprime prin colaj și tehnici de printmaking, respectiv prin digital painting și modelări 3D, în favoarea altor medii de lucru, dar și cum privesc demersul h2o3_ collective. Într-un ton destul de eclectic, prima expoziție din seria lunară de evenimente îmbină joaca Cătălinei cu imagistica unui cadru sociopolitic deși familiar, într-un declin reinterpretat în cromatici și tehnici de print aparent mai puțin „serioase”, cu nostalgia lui Sebastian, revizitată în proiecții video și randări experimentale, pentru acele obiecte care transportă o generație înapoi într-un trecut în care toate famiile din blocul estic păreau să împartă același Nokia cărămidă, același mileu și aceeași Dacie emblematică. Tonul la vorbă îl dau Beganudoarme și Spektre printr-un set care trece de la garage, la nudisco sau bass house cu aceeași lejeritate cu care îl lipește Cătălina pe Iisus la masa white-collar.

În ce fel integrezi rozul în lucrările tale — ai spune că o faci mai degrabă convențional, că deturnezi anumite teme cu care e normal asociată culoarea sau e pur și simplu o preferință cromatică personală?

Cătălina Ungureanu: Cred că este vorba de ambele aspecte. Mă interesează această culoare și din punct de vedere estetic, pentru că abordez mai multe stiluri, iar rozul îmi permite să creez o continuitate între lucrări. Dar mă atrage și culoarea în sine, pentru că mi se pare că rozul este una dintre singurele culori care a trecut prin foarte multe sensuri și asocieri de-a lungul istoriei, de la inocență și feminitate copilărească, până la sexualitate și putere. E o culoare pasivă și agresivă în același timp și există într-o contradicție permanentă. De aceea o folosesc atât de des. Îmi place absurditatea care se creează prin asocierea dintre culoarea roz și subiectul lucrărilor mele – teme religioase, dictatură (imagini inspirate din istoria comunistă), existențialism.

Sebastian Moroșanu (Elmurorosa): Prefer să nu îi forțez utilizările. Îl las sa iasă la iveală când vrea el, când o cere lucrarea. Și se pare că ne înțelegem bine, având în vedere că iese la iveală atât de des. Avem noi o relație specială, însă încă nu reușesc să o pun în cuvinte.

Care sunt mediile în care lucrezi și cum ai ajuns să te „împrietenești” cu ele?

C.U.: În general, fac colaje pe care le traduc în tehnici de printmaking (mai ales serigrafie și fotogravură). Înainte pictam după colajele pe care le făceam, dar mi-am dat seama că pictura nu aducea nici un plus lucrărilor mele, în afara faptului că-mi satisfăcea niște orgolii personale. M-am apropiat mai mult de această zonă tocmai pentru că îmi permite să folosesc fotografiile așa cum sunt. În același timp, tehnicile de printmaking măpentru că este vorba de un proces mecanic, ele își lasă o amprentă asupra lucrării. Atunci se transformă în ceva organic, și rămâi cu niște elemente pe care nu le puteai anticipa sau planifica.

S.M.: Nu mă înteleg bine cu mediile fizice. Mă împiedic în pensule, pătez, distrug, mă accidentez. Las haos în urma mea și acolo rămâne. Fie vorba între noi, haos e și în fișierele mele digitale, dar măcar acolo nu deranjează pe nimeni.

Fiind vorba de un proiect la primul eveniment, ce te-a convins să participi la Thirsty?

C.U.: Este un proiect foarte fresh. Mă entuziasmează foarte mult inițiativele pornite de artiști, pentru artiști, care scot ideea de artă din spații convenționale și o aduc într-un context nou. Îmi place că este vorba de un eveniment în cadrul căruia ai parte și de artă, dar și de muzică și de conversații interesante. Fiind vorba de o comunitate mai restrânsă, izolată și trecută adesea cu vederea, cred că e important să ne adunăm toți într-un loc și să încercam să facem arta mai accesibilă pentru publicul larg, care poate că, în alte contexte, nu simte că îi este „permis” accesul în această lume.

S.M.: Sunt o persoană care creează din an în paște. Când se aliniază astrele și e temperatura perfectă. Să cunosc un colectiv care e încântat să îmi expună câteva lucrări, chiar și mai vechi, cu toate că nici nu sunt un artist cu renume, îmi dă încredere că alți artiști care vor să se expună pentru prima oară chiar pot găsi acest context, dar poate că încă nu s-au intersectat cu șansa asta.