Băiat bun, blând, familist, personajul Ginel „Jaful secolului” nu i-a dat bătăi de cap actorului Ionuț Niculae. Însă, povestea filmului regizat de Teodora Ana Mihai și scris de Cristian Mungiu are foarte multe nuanțe.
De la inspirația reală – jaful de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam (octombrie 2012), în urma căreia au fost furate mai multe lucrări valoroase semnate de artiști celebri precum Picasso, Matisse, Gauguin și Monet – filmul urmărește un traseu ficțional: povestea unei tinere familii care pleacă dintr-un mic sat dunărean să muncească în străinătate pentru a-i oferi un trai mai bun fiicei lor minore ce rămâne în grija bunicii; poveștile unor infractori de duzină și modul în care aleg să obțină banii; situația precară a multor muncitori din vestul Europei și atitudinea cu care sunt priviți și primiți.
Ginel și Natalia (Ionuț Niculae și Anamaria Vartolomei) se trezesc în mijlocul unor întâmplări care le marchează viața. Ginel e un tip care acționează conform educației pe care a primit-o: femeia trebuie să aibă grijă de casă și de copil, iar dacă alți bărbați îi fac avansuri e vina ei că n-a fost destul de precaută… Iar atitudinea lui față de Natalia exprimă o parte din prejudecățile încă bine înrădăcinate în societatea românească.
Cum ai abordat construirea acestui personaj aparent contradictoriu?
Am încercat să nu mă gândesc la aceste contradicții, deși am fost tentat să o fac atunci când am citit scenariul. Cred că obiectivul unui actor este acela de a se lăsa condus de logica regizor și de logica acțiunilor specifice rolului pe care îl interpretează. Faptul că Ginel se arată în societate ca un băiat bun și familist, dar în același timp își răsfrânge frustrările asupra soției sale, poate însemna că are nevoie de un ajutor specializat, pe care, din nefericire, nu-l găsește pe nicăieri, tocmai din cauza degradării societății din care face parte.
Ce aspecte ai urmărit sau te-au influențat pentru a înțelege această perspectivă tradițională asupra rolurilor în familie și cum ai reușit să o interpretezi fără a o judeca?
Din punctul meu de vedere, primul lucru pe care trebuie să-l facă un actor atunci când primește un proiect, este să încerce să nu judece în niciun fel personajul și acțiune sale, ci să încerce să găsească motivațiile necesare care să împingă mai departe bunul mers al scenariului dramatic. Am crescut într-un cartier în care lucrurile se desfășurau conform mentalității personajelor din scenariul filmului nostru. Din fericire pentru mine, educația m-a ajutat să înțeleg cât de toxic a fost mediul în care am crescut, și să reușesc să evoluez.
Cum ai lucrat cu Ana Maria Vartolomei pentru a construi credibil o relație în care există dragoste dar și frustrări legate de rolurile de gen?
Anamaria este o actriță cu o bogată experiență în cinematografie, iar relația personajelor interpretate de noi a fost fundamentată de către o bună colaborare, în primul rând cu Teodora și Cristian, regizoarea și autorul scenariului. Am fost de acord în multe privințe în ceea ce privește traseul personajelor noastre, am discutat de fiecare dată înainte de o secvență, pentru a stabili clar niște limite, iar după fiecare dublă discutam, și încercam să reglăm ceea ce nu ni se părea că funcționează, sau să găsim nuanțe noi, să nu ne blazăm.
În ce măsură consideri că mentalitatea personajului face parte din motivele care deseori împiedică evoluția personală sau chiar integrarea în altă țară?
Eu consider că principala vină o poartă sistemul de educație, care din păcate, nu oferă aceleași oportunități și în zonele mai puțin dezvoltate din România, însă, asta nu-l absolvă pe Ginel de responsabilități. Teodora a fost cât se poate de deschisă în a înțelege ce anume îl face pe Ginel să gândească în acest fel, pentru că până la urmă trebuia să fiu cât se poate de convingător în parcursul meu, și nu să dau o lecție de viață spectatorilor din sala de cinema.
Nu consider că acest tip de mentalitate toxică se regăsește doar în țara noastră, cred că altele sunt motivele pentru care românii nu reușesc să se integreze în acele societăți din Europa de Vest unde merg la muncă. Accesul la educație face diferența.
Cum a fost să lucrezi cu regizoarea Teodora Ana Mihai și ce viziune specifică a ghidat personajul Ginel?
Teodora este o regizoare foarte atentă la detalii, și deși uneori credeam că scap nedetectat atunci când îmi pierdeam concentrarea și uitam o replică sau o intenție, întotdeauna avea grijă să-mi atragă atenția, însă, într-un mod foarte delicat, în așa fel încât să nu-mi producă un disconfort, sau să o spună pe un ton imperativ.
În ceea ce privește construcția personajului, am avut multe discuții aplicate pe scenariu, în așa fel încât să îmi fie ușor să înțeleg traseul. Fiind o regizoare cunoscută și premiată în industria cinematografică, a ținut foarte tare să nu ies din realismul psihologic specific interpretării în fața camerei de filmat, și să nu joc teatru. Nu a fost cazul la mine, eu fiind un actor firesc, care reușește să se adapteze destul de repede în funcție de mediul în care lucrează.
Între blândețe și control – cum ai echilibrat aceste două aspecte ale personalității lui Ginel?
Cred că Ginel își schimba atitudinea față de soția sa în momentele în care nu se simte în siguranță, și nu crede că e suficient ceea ce face pentru a o proteja, pentru că o iubește foarte mult. Din dorința asta excesivă de a o proteja, apar derapajele, și din nefericire asta contribuie la ruptura dintre cei doi. Nu mi-a fost greu să schimb între aceste două caracteristici ale personajului, pentru că nu m-am gândit că e în mai multe feluri, deoarece asta m-ar fi bulversat, și mi-ar fi fost greu să joc două lucruri în același timp.
Am luat secvențele pas cu pas, și am încercat să găsesc motivația pentru care acționează într-un mod agresiv, și ce anume dorește să schimbe în celălalt.
Ce înseamnă pentru Ginel să fie un soț și tată bun în accepțiunea sa tradițională?
Familia a jucat un rol central pe parcursul dezvoltării mele ca viitor adult, părinții mei fiind preocupați să ne țină departe de pericolele din cartierul în care am crescut, uneori exagerând, și provocând alte traume. Familia reprezintă principalul motiv pentru care Ginel alege să plece la muncă alături de soția sa în străinătate, asumându-și multe riscuri pentru bunăstarea nucleului familial.
Cum reacționează Ginel când descoperă implicarea Nataliei în planurile criminale ale lui Iță? Ce elemente ai folosit pentru a reda șocul și dezamăgirea lui?
Nu cred că apucăm să terminăm de vizionat filmul iar Ginel să realizeze ceea ce tocmai a aflat despre soția sa. Implicarea Nataliei în ceea ce privește planurile lui Iță, reprezintă pentru Ginel un adevărat șoc, însă, fără a-și pierde speranța că această familia ar putea funcționa.
E foarte greu să modifici mentalitatea unui om care a trăit doar după anumite principii, iar Ginel nu are nicio șansă de reabilitare. Nu a fost greu să înțeleg șocul prin care a trecut personajul meu. Odată înțeles bine conceptul după care trăiește, lucrurile vin de la sine.
Ginel o iubește pe Natalia, dar nu poate accepta comportamentul ei. Cum ai navigat acest conflict intern? Ce a fost cel mai dificil la interpretarea acestei dileme emoționale? Există vreun moment în film când își pune la îndoială convingerile?
Aici intervine măiestria lui Cristian Mungiu, care a reușit să redea un conflict interior al personajului foarte bine conturat, și ușor de înțeles. Iubirea pe care Ginel i-o poartă Nataliei, nu-l convinge de faptul că acțiunile pe care aceasta le face sunt justificate. Faptul că acesta trebuia de multe ori să tacă din gură la propunerile lui Iță în ceea ce o privește pe Natalia, îi amplifică acestuia neliniștea pe care o simțea, și alegea de cele mai multe ori să o răsfrângă asupra soției sale, deoarce nu avea curajul să îi spună lui Iță ceea ce crede. Această dificultate reprezintă un mijloc de manifestare extrem de profitabilă pentru un actor, iar ceea ce am făcut eu nu a fost decât să respect traseul personajului dictat din scriitură.
Ce strategii ai dezvoltat pentru a rămâne obiectiv?
Nu cred că e atât de complicat pentru un actor contemporan să interpreteze un personaj cu o viziune greșită și învechită asupra lumii, deoarece cu toții am avut în familie cazuri de violență domestică. Dramele transgeneraționale sunt prezente în viața noastră, tot ce trebuie să facem este să le folosim în beneficiul actului artistic, însă, abia acest lucru este dificil de realizat. Nu e ușor să treci peste tensiunile familiale din copilărie, și cu atât mai mult să le reproduci în fața camerei de filmat. Un actor trebuie să rămână obiectiv în relație cu acțiunile personajului pe care îl interpretează. Acesta nu poate schimba lumea printr-o creație artistică, căci aceasta rămâne o convenție, ci doar prin prisma acțiunilor din viața sa personală.
Cum interacționează Ginel cu Iță și cu ceilalți bărbați din film? În ce măsură se recunoaște în ei sau îi judecă din perspectiva propriilor principii morale?
Chiar dacă îi e greu să accepte acest lucru, Ginel face parte din aceeași lume cu Iță, iar faptul că a reușit pentru mult timp să se țină departe de problemele în care acesta s-a băgat, iluzia îmbogățirii, sau cel puțin al unui trai decent, îl face să se regăsească în ceilalți, chiar dacă el este văzut ca un bărbat cuminte și muncitor. Chiar dacă Ginel îl judecă pe Iță pentru acțiunile ilegale pe care le face, într-un final acceptă să comită jafuri, calitatea lui morală fiind astfel compromisă.
Cum speri că publicul va recepta personajul Ginel? Consideri că povestea lui poate genera și anumite reflecții despre percepția de „masculinitatea tradițională” și consecințele ei într-o relație, în evoluția personală?
Cred că e un lucru foarte bun ca oamenii să ia contact cu astfel de opere, căci ei se pot regăsi în acțiunile personajelor. Problema este să-i aducem pe aceștia într-o sală de cinematograf, ori acest lucru a devenit dificil de realizat, deoarece nu mai există săli în care aceștia să poată viziona un film, acestea fiind transformate în spații comerciale, sau se află într-o stare de degradare accentuată. Doar o politică publică de susținere și construire de noi cinematografe în cartiere poate dezvolta capacitatea oamenilor de reflecție, altfel singurele povești pe care aceștia le vor urmări vor fi în serialele și filmele accesibile publicului larg la televizor.
Ce te-a învățat interpretarea lui Ginel despre tensiunile dintre valorile diferite și conflictele reprezentate în film? Te-a influențat în vreun fel acest rol ca actor și ca persoană în înțelegerea complexității relațiilor de cuplu?
Povestea lui Ginel m-a ajutat să înțeleg mai bine drama românilor care pleacă la muncă în Europa de Vest, și să învăț să fiu mai tolerant față de incapacitatea acestora de adaptare la valorile democratice. De multe ori m-am aflat în poziția turistului care se întâlnește cu un român plecat la muncă în străinătate, și care alege să păstreze tăcerea în preajma acestuia, pentru a nu descoperi că îi este conațional. Acest sentiment de rușine a menținut dezbinarea între români, accentuând tensiunile între diaspora și românii care au ales să rămână în țară. Din punct de vedere profesional, acest rol a reprezentat pentru mine principala provocare cu care m-am confruntat de-a lungul carierei mele, și sper că acest rol să nască viitoare colaborări. Întâlnirea cu o echipă atât de talentată reprezintă o ocazie rară pentru un actor din România, iar din acest punct de vedere mă consider un actor norocos.
Filmul pune accentul și pe modul în care trăiesc și sunt tratați deseori în continuare muncitorii români în mare parte necalificați în străinătate. Care sunt principalele probleme, tensiuni pe care crezi că filmul le ridică sau care sunt importante ca teme de discuție pentru tine?
Principala dezbatere pe care filmul o ridică este legată de exploatarea muncitorilor români de către angajatorii și autoritățile din Europa de Vest, care nu au politici clare prin care aceștia să fie protejați de abuzuri. Majoritatea românilor muncesc cu mult peste numărul de ore permis de lege, având contracte incerte. Pe de altă parte, filmul reușește să prezinte, cu mult umor negru, diferențele morale dintre români și olandezi, prin valorile pe care aceștia aleg să le pună în prim plan. Dacă pentru cei din vest arta reprezintă o prioritate, pentru români, confortul casei este prioritar, și nevoile fundamentale care aduc un minim de decență, cum ar fi accesul la canalizare și încălzire termică, care lipsește cu desăvârșire din zonele mai sărace din România.
În egală măsură, asistăm la un plan mic pentru un jaf mare – din perspectiva valorii obiectelor de artă de soarta cărora nu se știe concret nimic în afară de faptul că nu au apărut nici până în ziua de azi. Cum te raportezi tu, ca persoană activă în mediul artistic vs personajul tău față de importanța artei, relația cu arta? Ai vreun tablou favorit, dintre cele dispărute sau în general?
Sigur, pentru Ginel nu este cu nimic mai relevant dacă ar fi sustras din muzeu un Picasso sau un Monnet, pentru că pentru el arta nu reprezintă o valoare. E și greu să te gândești la importanța patrimoniului cultural atâta timp cât nu ai canalizare în zona în care locuiești.
Pentru mine aceste lucruri sunt foarte importante, deoarece am avut șansa să mă nasc într-un oraș care a avut de toate. Chiar și atunci când se mai oprea apa caldă, trăiam cu speranța că într-o zi va reveni, nu ne gândeam că nu o să mai avem niciodată cum să ne spălăm la un duș. Avaria dura și câteva zile, însă, în cele din urmă defecțiunile se remediau. Patrimoniul cultural reprezintă identitatea noastră ca specie, și nu doar a unei națiuni. Putem spune că tablourile lui Picasso au depășit granița națională și au pătruns în sfera universală.
Niciunul dintre pictorii ale căror tablouri au fost furate de Ginel și Iță nu se regăsesc, însă, printre preferații mei. Dar lumea artei e mai săracă fără aceste tablouri. René Magritte este unul dintre artiștii mei preferați. Aș suferi mult dacă ar dispărea un tablou de René Magritte, sigur că da.
Care ar fi, pentru tine, cele mai importante motive pentru care recomanzi publicului să vadă filmul în cinematografe?
Cred că filmul atrage prin decupajul foarte dinamic pe care îl prezintă, dar și prin temele pe care le aduce în dezbatere, fiind un film accesibil pentru o categorie mai mare de public. Și pe lângă numele deja cunoscute din echipa filmului, pe care au șansa să le redescopere, cum ar fi Cristian Mungiu sau Teodora Ana Mihai, aceștia pot descoperi și niște actori tineri foarte talentați. Nu dau nume.
Ce roluri ai mai jucat în teatru sau film după Jaful secolului? Ce îți place cel mai mult în meseria de actor?
După ce am încheiat filmările la „Jaful secolului” nu am mai avut niciun proiect în teatru sau film. Din păcate, teatrele din București nu mai beneficiază de buget pentru colaboratori în proiectele lor, iar din acest considerent a devenit aproape imposibil să mai participi la un casting pentru un proiect, deoarece acestea au deja o trupă de actori angajați pe care trebuie să-i distribuie în spectacolele pe care le pregătesc.
Nu e rău să fii actor. Până la urmă, ai șansa să faci ceea ce îți place, și nu prea te întâlnești cu sentimentul de vinovăție că trebuie să te duci la muncă. E o meserie în care te dezvolți constant, și în care ai șansa să cunoști multe despre cei din jurul tău, iar lucrul cel mai important pentru care cu toții am ales să ne facem actori, trebuie să o recunoaștem, este recunoașterea publicului. E un sentiment foarte plăcut să fii apreciat de oameni pe care nu-i cunoști, dar pe care îi simți oarecum apropiați de tine, pentru că te-au cunoscut prin intermediul creației tale.
Cum a fost acest an pentru tine, ce mai pregătești? Ne poți spune unde și când te mai putem vedea?
A fost un an foarte încărcat pentru mine, fiind în ultimul an de studiu al școlii doctorale al Facultății de Teatru de la UNATC. Chiar și în perioada filmărilor am fost nevoit să mai deschid laptopul pentru a completa raportul de semestru, iar acest lucru a contribuit masiv la gradul de oboseală care se acumula. Am reușit să îmi depun lucrarea la secretariat, în toamnă având susținerea lucrării, iar pentru acest lucru sunt tare mândru de mine.
Am avut șansa să lucrez ca asistent la Facultatea de Teatru, iar faptul că am fost implicat în acest proiect a contribuit masiv la cunoștințele acumulate pe parcursul timpului, pe care să le pot oferi mai departe studenților de la clasa de arta actorului. Nu am niciun proiect în viitorul apropiat, însă, sunt sigur că după premiera filmului în cinematografele din România, voi fi chemat să dau niște probe pentru diferite proiecte.
***
Ionuț Niculae, absolvent de Arta Actorului la UNATC, promoția 2013 (licență) și 2015 (studii de master) s-a născut în București, în 1992. A crescut în cartierul Rahova, căruia spune că îi datorează tot ce este astăzi, cu emoțiile și fricile sale.
Este actor independent și a jucat numeroase roluri în producții teatrale.
A debutat în cinema cu rolul din „Rocker” (regia Marian Crișan, 2013). Au urmat rolurile secundare din lungmetrajul „Lumea e mea” (regia Nicolae Constantin Tănase, 2015), scurtmetrajele „Toate fluviile curg în mare” (regia Alexandru Badea, 2016), „Date Night” (regia Stela Pelin, 2018), lungmetrajele „In Blue” (regia Jaap Van Heusden, 2018), „Câmp de maci” (regia Eugen Jebeleanu, 2021), „Imaculat” (regia George Chiper, Monica Stan, 2021) și „Jaful secolului” (regia Teodora Ana Mihai, 2025).
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
