„Iron Claw” spune povestea clanului Von Erich, o familie binecunoscută în lumea wrestling-ului american din anii 80. O familie numeroasă și puternică în aparență, în care, dincolo de faimă și renume, lucrurile nu sunt așa cum par a fi. Ei suferă pe rând, drept consecință a unor „întâmplări nefericite”, nicidecum din cauza unui blestem al familiei.
În Iron Claw, din poziția de cap de familie, Fritz (interpretat de Holt McCallany) este tipologia părintelui dur, care obișnuia să asigure traiul familiei sale până la retragerea din sport, moment în care devine impresarul copiilor săi – inițial, David și Kevin, urmând ca Mike, mezinul și Kerry (inițial aspirant către o carieră sportivă în aruncarea discului pentru Statele Unite în cadrul Jocurilor Olimpice) să îi calce pe urme. Fritz își apreciază și valorifică familia în funcție de performanța sportivă pe care o au fiii săi. Rolul mamei este diminuat, ea asistând pasiv la disputele dintre cei patru frați și tatăl lor, făcând apel la autoritatea acestuia pentru luarea oricărei decizii în numele familiei.
Titlul filmului provine din mișcarea de wrestling care poartă semnătura clanului Von Erich, folosită împotriva adversarilor săi. Scenele de wrestling sunt presărate strategic în film, incluzând antrenamente sau oponenți în fața cărora frații von Erich trebuie să își apere reputația, limbajul corporal și fizicalitatea lui Kevin (Zac Efron), vânzand convingător un sport des asociat cu ideea de spectacol regizat pentru mase.
Pe lângă competiția dintre cei patru frați care râvnesc la atenția tatălui lor, apare și disputa pentru reprezentarea familiei în câștigarea titlului de campion mondial la categorie grea. Mike (Stanley Simons), fiul cel mic al lui Fritz reușește să capteze atenția privitorului prin nepotrivirea sa de caracter și nealinierea la obiectivele sportive ale tatălui. El nu dorește să le calce pe urme fraților mai mari și se orientează spre o carieră artistică, cea de muzician, motiv pentru care ajunge să fie batjocorit verbal de tatăl său în repetate rânduri. Astfel, asistăm la distrugerea visului de a avea un viitor în muzică, în favoarea wrestlingului preferat de tată. După un accident care îl va spitaliza, rezultând într-o comă din care își revine cu greu, acesta se sinucide, nerezistând presiunilor de a-și înlocui pe plan sportiv frații și a menține renumele familiei sale.
Intervine din nou mult repetatul „blestem al familiei” von Erich, care ajunge, pe rând, să îi afecteze pe frați – David, fiul cel mare moare după participarea într-un turneu în Japonia; iar Kerry are un accident de motocicletă care îl lasă fără un picior și deși încă făcea performanță în wrestling cu ajutorul unei proteze, sănătatea sa mintală este vizibil afectată de acest incident, fapt care îl va determina să-și ia viața.
Deși nucleul acțiunii este pe dinamica celor patru frați în raport cu tatăl și sportul la care acesta ținea uneori mai mult decât la proprii copii, în film intervine apariția a unei a doua familii proaspăt formate: Kevin și Pam (Lily James), cea care îi este mai întâi iubită și apoi soție. Wrestlingul începe să le invadeze viața personală, mai ales după nașterea primului copil. Treptat, Kevin nu mai joacă rolul de bărbat responsabil, cel care aduce familia împreună indiferent de circumstanțe, mereu acolo pentru cei dragi și se îndepărtează de soție și de cei doi copii, fiind profund marcat de morțile celor trei frați și spre final, alege să se retragă și să vândă firma lui Fritz, luând distanță de sportul care i-a produs atât de multă nefericire.
Mă așteptam ca tematica filmului să fie una savurată numai de pasionații de wrestling sau alte sporturi în general, dar am fost plăcut surprinsă după cele două ore petrecute în fața marelui ecran. Dacă până la Iron Claw singurele cunoștințe pe care le aveam în acel moment erau strict din seria Creed (spin off care are loc în universul cinematic al binecunoscutei francize Rocky), în Iron Claw, personajele filmului sunt construite pornind de la oameni reali.
Deși povestea originală cuprinde fapte mult mai tulburătoare decât cele prezentate în film (Kevin fiind singurul fiu încă în viață la acest moment), Sean Durkin reușește totuși să comprime istoria de viață a familiei von Erich în cele 132 de minute alocate acestui film. Cea mai mare lecție cu care poate pleca un spectator din sala de cinema (pe lângă lacrimile vărsate; spre surprinderea mea, neștiind la ce să mă aștept atunci când am intrat) este faptul că legăturile de familie, pe cât de frumoase ar fi, ascund multă durere și vor ajunge să fie curmate chiar de acel lucru care vă aduce împreună.
