Skip to content Skip to footer

Leyah: „Stilul cinematic pop este o noutate muzicală pentru România”

Inspirată de succesul unei serii de concerte Cinestezia inițial prezentate în 2023, artista de cinematic pop Leyah încheie ultimul an printr-un turneu național Cinestezia, invitând încă 6 muzicieni să se alăture cvartetului de coarde-tobe-bas care i-au acompaniat inițial vocea și pianul. Odată încheiat acest turneu de „muzică de film cu voce”, am discutat cu Leyah atât despre apariția cinematic pop-ului, cât și despre sfaturile pe care le-ar da, mai departe, unui muzician la început de drum.

Adda Mihăescu: Într-un interviu Happ anterior, ai definit genul cinematic pop ca fiind „muzică de film cu voce”, intersecția formării tale ca muzician clasic și a gustului pentru pop. Dar cum stilul nu este unul popular în România, iar muzica de film este adesea asociată cu compoziții epice, cum ai descrie stilul pentru cineva complet nefamiliar cu el? Ce artiști de cinematic pop te inspiră, cum ai făcut cunoștință cu acest subgen?

Leyah: Așa este, stilul cinematic pop este o noutate muzicală pentru România. Dar aduce cu sine un lucru extraordinar: face ca muzica clasică și cea de film să devină mai accesibile ascultătorilor prin fuziunea cu muzica pop, transformând emoția grandioasă a coloanelor sonore în povești personale, la care publicul se poate conecta ușor. Este un stil care reușește să transforme muzica „prețioasă” și să o facă mai pe înțelesul tuturor.

La un nivel mai profund, cred că stilul cinematic pop își poate consolida, în sine, ușor-ușor, un loc pe podiumul muzical internațional. De ce zic asta? Pentru că îmbină două lumi muzicale super îndrăgite de public, din care ambele au de câștigat. Muzica de film aduce dinamica sonoră și emoțională în muzica pop, iar aceasta, prin voce, sound-uri, beat-uri și o structura specifică genului, aduce în muzica de film conceptul de „comercial”, de ready to eat, metaforic vorbind. Așadar, prin clash-ul lor, se creează un univers muzical unic, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.

Este un stil care transcende granițele genurilor, fiind în același timp și accesibil, și profund. Nu doar că-ți spune o poveste, dar te poate face să simți totul la un alt nivel de intensitate, ca și cum ai fi parte dintr-un film.

Cred că cinematic pop a venit către mine, că m-a ales cumva. Asta se întâmpla undeva în 2021, când scriam muzică, dar simțeam că vreau să încerc ceva nou. Așa mi-a venit în minte să combin muzica clasică cu muzica pop. Și m-am gândit că toată povestea asta ar putea să se numească „cinematic pop”. Apoi am început să caut pe internet să văd cine a mai abordat acest gen. N-am găsit prea multe informații, dar asta nu m-a oprit să încep să explorez acest univers muzical nou.

Mi-ar plăcea ca prin cinematic pop să ajungem să avem și în muzică un termen similar cu cel din fashion, ca cel de quiet luxury. Mai puțin, mai bun, mai calitativ. Mai organic. Cu poveste, esență și emoție. Într-o lume a fast marketului, când piesele sunt făcute și consumate pe bandă rulantă, cred că avem nevoie din ce în ce mai mult de artiști care caută să doboare barierele muzicale, să aducă noutate și să dea frâu liber imaginației și emoțiilor lor.

 

A.M.: Cum ai descrie muzica pe care o scrii și o interpretezi independent de gen, din ce te inspiri, de la ce pornești scrierea unei compoziții muzicale? Lângă ce alți artiști te-ai vedea într-un Spotify Radio sau în ce filme sau secvențe de film crezi că și-ar găsi locul bucăți din Cinestezia?

L.: Dacă ar fi să răspund într-un sens metaforic, muzica mea este ca un ying și yang. E un mix între lumină și umbră, senzualitate și forță, curaj și vulnerabilitate, iubire și suferință. E un complex de emoții care pot să-ți strivească sau să-ți înalțe sufletul. Și asta pentru că, atunci când scriu, plec mereu de la o emoție. Deci aș zice că mă inspiră tot ceea ce simt.

Mi-ar plăcea să împart atât playlist-urile, cât și încasările 😁, cu Adele, Hans Zimmer, John Williams sau Billie Eilish. Și mulți alții.

Cât despre industria muzicii de film, având în vedere că fiecare piesă are la bază o poveste, cred că muzica mea poate fi inclusă în multe producții de film, de la drame personale (în care s-ar putea auzi piesa ”I’ll be fine”, de exemplu) la filme fantastice sau epice (unde s-ar potrivit de minune “Ielele” sau “Carry on”).

A.M.: Deși este un lucru știut despre tine că ți-ai început parcursul muzical încă de tânără, cântând la pian de la vârsta de 5 ani, dar și că ai avut susținerea familiei, tatăl tău fiind dirijor de muzică clasică, ai împărtășit vreodată reticența atât de vehiculată că se poate trăi exclusiv din muzică în România? Cum ai încuraja un muzician la început de carieră dacă ți-ar mărturisi că i se pare un domeniu greu de pătruns, sunt compromisuri care ți se par esențiale?

L.: Întrebarea asta atinge un punct sensibil pentru orice artist, mai ales în contextul industriei muzicale din România, care vine cu provocările ei unice. Am avut momente de dubiu, mai ales în perioadele când lucrurile păreau că stagnează sau când presiunea financiară și lipsa de predictibilitate deveneau copleșitoare. Însă mereu am revenit la ideea că muzica este ceea ce mă definește, că e mai mult decât o profesie – este esența mea. Așa că am căutat soluții pentru a nu renunța la ea. Sigur, nu zic că este ușor, dar trebuie să pui în balanță ce e important pentru tine. Unde iți bate inima? Ce ești dispus să sacrifici? Care este stilul tău de viață sau ce câștiguri financiare urmărești? E un proces interior complicat, dar nu poate nimeni să facă asta în locul tău.

Unui muzician la început de carieră i-aș recomanda, în primul rând, să-și pună întrebarea: „Ce îmi doresc eu, pentru mine?”. Răspunsul are o importanță majoră în ansamblul lucrurilor. Depinde ce se vede făcând, cum, unde. Cel puțin, la concluzia asta am ajuns eu. Apoi, i-aș spune că este într-adevăr un domeniu greu de pătruns, dar nu imposibil. Este nevoie de muncă constantă, de pasiune autentică, încredere în sine și mai ales de răbdare. Apoi i-aș recomanda să-și găsească o voce care să-l diferențieze, să fie unică. Și, nu în ultimul rând, să încerce!

 

A.M.: În ce măsură crezi că e necesar pentru un muzician să înceapă devreme? Ai spune că se învață mai greu muzica, ca instrumentist, vocalist sau compozitor, odată ce înaintezi în vârstă?

L.: Cred că startul devreme în muzică poate fi un avantaj dacă vrei, de exemplu, să faci performanță, dar nu este o condiție absolut necesară. Să începi de mic te ajută să te formezi armonios. Eu încurajez toți părinții să-și ghideze copiii – ca activitate extracurriculară – către un instrument muzical, pentru că se vor dezvolta nu doar cognitiv și emoțional, cât și motric. În plus, dexteritatea cântatului la un instrument sau antrenarea auzului muzical sunt mai ușor de realizat în copilărie, când creierul este mai receptiv la învățare.

Dar cred cu tărie că muzica nu are vârstă. Deși flexibilitatea tinereții îți poate oferi un avantaj, maturitatea aduce în schimb perseverență, disciplină și o profunzime emoțională unică. Este adevărat că poate dura mai mult să stăpânești un instrument sau să-ți dezvolți vocea dacă începi mai târziu, dar asta nu înseamnă că e imposibil. Așa că poți începe să studiezi muzica la 5 sau la 50 de ani. Nu este târziu niciodată. Important este că îți va aduce multe satisfacții, atâta timp cât ești deschis să o explorezi și să o lași să intre în viața ta.

Compoziția, în schimb, este un teritoriu fascinant care nu ține neapărat de vârstă. Cu toate astea, nu putem compune la 7 ani așa cum compunem la 20 sau la 60. Și asta pentru că experiențele ne fac să devenim cine suntem. Creația noastră, de fapt, ne dezvăluie pe noi înșine, din acel moment al vieții.

A.M.: Dacă s-ar face un film pornind nu de la un synopsis, ci de la o coloană sonoră compusă din piesele prezentate în cadrul turneului Cinestezia, cum ți-ai imagina acest film?

L.: Cu siguranță ar fi un film cu zâne, personaje fantastice și tărâmuri magice pline de necunoscut. Ar spune povestea unui personaj ce pleacă într-o călătorie inițiatică pentru a-și îndeplini visul, dar care, odată cu acest drum, își propune să aducă și o schimbare în lumea în care trăiește. Un drum în care apar obstacole, dar pe parcursul căruia i se alătură forțe providențiale ce contribuie cu toată cunoașterea și energia lor, pentru a ajuta călătorul să ajungă la destinație. 

Lecția lui cred că ar fi: să ai curaj! Curajul de a visa, curajul de a risca, curajul de a începe, curajul de a pierde, curajul de a nu renunța, curajul de a spune ce simți, curajul de a lupta. Curajul de a deveni. Și totul își va găsi locul, așa cum era deja scris.

*

Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări culturale ale săptămânii? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu