Skip to content Skip to footer

Maïwenn deschide Les Films de Cannes la Timișoara (19 octombrie) și București (20 octombrie)

Les Films de Cannes

Maïwenn, actrița și regizoarea care a deschis festivalul de film de la Cannes vine în deschidere și la cele două ediții „Les Films de Cannes” de anul acesta, la Timișoara și București. Filmul ei, „Jeanne du Barry”, este inspirat din povestea reală a unei curtezane, interpretată de aceeași Maïwenn, ultima favorită a lui Ludovic al XV-lea (Johnny Depp).

Regizoarea va prezenta filmul pe 19 octombrie la Cinema Timiș din Timișoara și pe 20 octombrie la Elvire Popesco, în București. Și-au anunțat participarea la festival în ambele orașe și regizoarele Catherine Corsini (Le Retour) și Lubna Playoust (Chambre 999), care vor întâlni spectatorii la sesiunile de Q&A de după proiecțiile respective. 

La Timișoara, filmele din festival se vor putea vedea în cinematografele Victoria și Timiș. Cinematograful Timiș, cu o sală principală de peste 500 de locuri, se redeschide weekendul acesta. Les Films de Cannes à Timișoara va fi primul festival găzduit în această sală de tradiție, situată în centrul Timișoarei. Cinematograful Victoria a fost redeschis anul trecut. 

Jeanne du Barry 

Jeanne Vaubernier, fiica unei croitorese, hotărâtă să urce pe scara socială, își folosește farmecul pentru a scăpa de sărăcie. Când regele Ludovic al XV-lea se îndrăgostește de ea, Jeanne devine favorita oficială. Doar că nimeni de la curte nu dorește ca o fată de pe stradă să aibă influență la Versailles. 

Maïwenn și-a început cariera de actriță de la o vârstă foarte fragedă, iar publicul din întreaga lume o cunoaște pentru rolul Diva Plavalaguna din filmul cult al lui Luc Besson, The Fifth Element (1997). Ca regizoare și scenaristă, Maïwenn se inspiră mult din viața personală. A regizat Pardonnez-moi /Forgive Me (2006), Le bal des actrices / All About Actresses (2009), cu Charlotte Rampling, Julie Depardieu, Karin Viard și multe alte nume cunoscute ale cinematografiei franceze, Mon roi/My King (2015), în competiție la Cannes și ADN / DNA (2020), în care Fanny Ardant este mama personajului interpretat de Maïwenn. Filmul Polisse din 2011 i-a adus Premiul Juriului la Cannes și un succes imens la box-office. Jeanne du Barry a deschis Festivalul de Film de la Cannes în 2023, marcând reîntoarcerea actorului Johnny Depp pe Croazetă. Maïwenn își va prezenta filmul în deschidere, pe 19 octombrie la Timișoara, pe 20 la București. 

Jeanne du Barry este distribuit în România de Independența Film și va intra în cinematografe pe 10 noiembrie.

Le Retour

Le Retour o urmărește pe Khédidja, care lucrează pentru o familie pariziană bogată care o trimite în Corsica să aibă grijă de copiii lor pe timpul verii. Le ia și pe fiicele ei adolescente, Jessica și Farah, Corsica fiind insula pe care au părăsit-o în urmă cu 15 ani, în circumstanțe tragice. Filmul este un coming-of-age, o poveste de familie emoționantă și cu umor, care atinge și chestionează felul în care minciunile pot structura o familie. 

Catherine Corsini este o cunoscută a festivalurilor de film, încă din 1999. Printre filmele ei cele mai cunoscute se numără Leaving/Partir (2009), cu Kristin Scott Thomas, un succes remarcabil în cinematografele din Franța și din întreaga lume, Three Worlds /Trois Mondes (2012), Summertime/La Belle Saison (2016), o poveste de dragoste între două femei în Franța anilor 1970 și An Impossible Love / Un Amour Impossible, adaptat după romanul omonim al lui Christine Angot. The Divide/La Fracture (2021) este o comedie cu tentă politică pe marginea protestelor violente din Franța, trăite la spital de o femeie părăsită de iubita ei. Catherine Corsini a revenit în competiție la Cannes în 2023 cu Le Retour. Regizoarea va fi prezentă pentru o sesiune de Q&A la finalul proiecțiilor filmului la Timișoara și București. 

Room 999/ Chambre 999

Room 999/Chambre 999 este un remake după filmul cult al lui Wim Wenders, Room 666/Chambre 666 (1982), care interoga, unul câte unul, în aceeași cameră de hotel, 16 mari regizori ai vremii despre viitorul cinematografiei sub amenințarea televiziunii. 40 de ani mai târziu, regizoarea Lubna Playoust reia întrebarea lui Wenders în contextul platformelor de streaming, către 30 dintre cei mai interesanți regizori ai zilelor noastre, printre care Wim Wenders, Claire Denis, David Cronenberg, Asghar Farhadi, Alice Rohrwacher, Olivier Assayas și alții. 

Născută în Italia, crescută la Paris, Lubna Playoust este o regizoare și actriță franceză. Room 999 / Chambre 999 este primul ei lungmetraj. Regizoarea va fi prezentă pentru o sesiune de Q&A la finalul proiecțiilor filmului la Timișoara și București. 

Programul complet al festivalului, informații despre filme și invitați, vor fi disponibile pe www.filmedefestival.ro și pe conturile de Facebook și Instagram.  

 

Lasă un comentariu