Maria Obretin (n. 4 ianuarie 1978, Călărași) este una din cele mai cunoscute actrițe din România de teatru, film, televiziune și voce. A studiat limbi clasice la Facultatea de Litere din București și a absolvit în 2003 cursurile de actorie la U.N.A.T.C. ”I. L. Caragiale” și în 2006 masteratul în actorie.
A jucat în numeroase spectacole la Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie și pe multe alte scene.
Apărut în peste 15 producții cinematografice, printre care București Non-Stop (2015, r. Dan Chișu), „6,9 pe scara Richter” (2016, r. Nae Caranfil), „Octav” (2017, r. Serge Ioan Celibidachi), „The Nun/Călugărița: Misterul de la mănăstire (2018, r. Corin Hardy), „Vineri 13” (2022, r. Rareș Abraham), „Dosarul 631” (2022, r. Marius Th. Barna).
A devenit cunoscută publicului din întreaga țară odată cu rolul din serialul „Umbre”, (2014-2019), urmat de rolurile din „Vlad” (2021), „Clanul” (2023 – 2024).
Joacă în spectacolele „O FARSĂ DE DOI LEI” (r. Răzvan Oprea), CAROUSEL (r. Andrei Șerban); „NOI4”, „CE AVEM NOI AICI?” și PE DE ALTĂ PARTE? scrise și regizate de Lia Bugnar); PĂLĂRIA (r. Geo Costin); „UN MAFIOT LA HOLLYWOOD” și „BĂIEȚI SENSIBILI” (r. Dragoș Campan).
***
Cum a fost până acum drumul tău în actorie, de la terminarea liceului, și care au fost cele mai frumoase întâmplări/ întâlniri din carieră?
S-au adunat ceva anișori de la terminarea liceului, fac eforturi să fiu concisă. Greu, foarte greu la început, sunt niște ani de chin și de sărăcie de care nici nu vreau să-mi amintesc. Bun, în toare meseriile e greu începutul. Poți să reziști sau să renunți. Sunt, iată, genul rezistent și încăpățânat. Asta m-a salvat. Și credința că sunt fix pe drumul meu, chiar dacă e îngrozitor de greu. Cred că dacă descoperi ce te face cu adevărat fericit, ca meserie, ești un norocos.
Am muncit, am alergat, am sperat. Cu timpul, a devenit mai ușor.
Mă bucur că trăiesc din ceea ce îmi place cel mai mult să fac. E frumos acum, am de lucru, am parteneri de scenă minunați, am prieteni extraordinari.
Sunt câteva întâlniri minunate care mi-au marcat viața și cariera: cu Domnul Naum, de la Teatrul Studențesc PODUL, doamna Sanda Manu, profesoara mea de actorie, domnul Andrei Șerban, cu care am lucrat patru spectacole, Lia Bugnar, prietena mea, pe care am cunoscut-o la primul spectacol la care am lucrat cu domnul Andrei Șerban, și alături de care am multe proiecte.
Cum arată programul tău în prezent și cum reușești să-ți gestionezi eficient timpul/ ce te ajută?
Am zile în care fac slalomuri, alerg dintr-un loc în celălalt, am și zile mai liniștite, în care împletesc grațios inutilul cu plăcutul. Nu mă plâng, fac ceea ce îmi place.
Sunt foarte organizată, sunt Capricorn până în vârful unghiilor. Mă ajută și faptul că sunt matinală, îmi place să mă trezesc devreme, cu soarele, îmi place energia dimineții. Câștigi mult timp în viață dacă te trezești de dimineață. Nu îmi trebuie mult timp să mă dezmeticesc, după o cafea sunt pusă pe cucerit lumea. Sau pe plimbat cățelul, am și țeluri mici, iată! Sunt eficientă cu drumurile, nu ajung târziu niciodată. Nu îmi place să pierd timpul, să pierd nopțile. Nu zic nu unei beri după spectacol, dar cam atât. Dincolo de lucrurile care țin de meserie, îmi place să gătesc, să mă plimb prin parc sau pe străzi cu maidanezul meu Pascal, merg la bazin, călătoresc în vreo superbitate de oraș dacă se leagă 3-4 zile libere.
Povestește-ne experiența de casting și de filmare la HOȚII DE SUBIECTE – cum a fost colaborarea cu regizorul și tânăra echipă, cum a fost pentru tine implicarea în acest proiect?
Mă știam cu regizorul Tudor Petremarin de mulți ani, am colaborat în diferite proiecte, îmi spusese de ceva vreme de scenariul lui cu adolescenți, mi se părea un scenariu interesant, inventiv. Așa că, atunci când m-a sunat să mă întrebe dacă am când și cum să joc o mămică, am zis din prima DA, căci colaborasem frumos în anii trecuți.
Ce mi s-a părut minunat la Tudor este că a făcut casting câteva luni în căutarea adolescenților, că a văzut foarte mulți tineri, de la facultatea de teatru sau din trupele din București. M-am bucurat că a dat o șansă tuturor să fie văzuți, să participe la casting. Uneori luăm castingurile, de cele mai multe ori nu, dar e important să participăm, să auzim de ele, să ni se dea șansa să fim văzuți.
Anii aceia grei de actorie de care ziceam au fost grei și din cauza asta, că nu aveai nicio ocazie să fii văzut, nu te chema nimeni la niciun casting. De aceea e foarte importat că Tudor a avut disponibilitate, generozitate, curiozitate, și că a văzut atât de mulți copii, tineri actori la început de drum.
Am colaborat frumos, era o echipă tânără, plină de energie bună, de bucurie. Locația era minunată. Karina Jianu, fiica mea din film, e foarte talentată, e o actriță puternică, sensibilă, delicată, empatică.
E un film cu și despre liceeni, care aduce o perspectivă actuală și naturală. Ce te-a atras cel mai mult la scenariu și la personajul tău?
M-au atras prospețimea, noutatea, inventivitatea, umorul. La prima lectură eram vreo 12-14 actori, adolescenți – părinți, mi s-a părut o propunere minunată de colaborare între generații. E o bucurie să lucrezi alături de tineri talentați, să faci schimb de emoții, de experiență, de energie. Tudor e un regizor cu care se lucrează frumos, are sensibilitate, inteligență, umor. Îi sunt recunoscătoare că ne-a pus în acest context. M-a atras la personajul meu forță, sensibilitatea, felul delicat și iubitor în care tratează relația cu fiica.
Ce îți place cel mai mult la film și de ce crezi că e important să fie văzut la cinema? Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai importante teme/ mesaje?
Îmi place că este vorba despre adolescență, despre vârsta aceasta tare grea și tare frumoasă la care cumva luăm decizii care pot fi pentru întreaga viață. După mine, e cea mai importantă etapă din viața unui om, mi se pare important să existe un film despre adolescenții noștri, care trăiesc într-o altă lume față de ce am trăit noi. Filmul e într-un fel „LICEENII” altor vremuri. E aceeași energie a tinereții, cu adolescenți plini de speranțe și de frământări, într-o lume plină de posibilități și de provocări. Filmul are un ritm alert, se întâmplă multe, sunt multe personaje, e un film bogat. Nu știu, pentru mine cred că mesajul cel mai important e că trebuie să trecem prin fiecare vârstă și să ne bucurăm de ea, să nu grăbim lucrurile, să avem radare cu noi și cu cei din jur și să încercăm să ieșim cu fruntea sus din situațiile încâlcite
ale vieții.
Personajul tău este o mamă singură, văduvă, ce încearcă să fie foarte prezentă în viața fiicei care suferă însă atât după pierderea tatălui, cât și din pricina iminentei despărțiri de casa părintească. Cum vezi tu personajul, care e povestea ei, ce te-a inspirat/ ajutat să o construiești în relație cu fiica ei?
Grija, iubirea, delicatețea, responsabilitatea, încrederea, cam pe aici au fost reperele, aș zice. E cumplit să suplinești un părinte mort pe care copilul tău l-a adorat. E multă durere, multă suferință. Părintele rămas trebuie să fie mult mai puternic pentru că știe că e singurul
sprijin. Nu e o tema comodă. Poți să te gândești că nu ești suficient, că nu faci destule, că viața copilului tău ar fi alta dacă celălalt părinte ar trăi.
Majoritatea protagoniștilor adolescenți au ceva în comun: un singur părinte prezent, mai mult sau mai puțin implicat în viețile lor. Iar personajul tău suferă enorm din pricina transformării relației cu fiica la adolescență, face tot ce poate să o ajute să studieze în afară. Cum se vede povestea din perspectiva ei?
Adolescența mi se pare o vârstă foarte grea și în același timp foarte importantă, cum am spus mai sus, trebuie să luăm decizii pentru o viață. Și uneori parcă nu te simți pregătit să iei această decizie, să știi sigur ce meserie ți se potrivește, ce meserie te va face fericit.
Personajul meu e gata să facă orice sacrificiu pentru ca fiica să își continue studiile acolo unde vrea, unde merită. Și mie mi se pare educația cea mai importantă în viața unui om, așa că nu mi-a fost greu, nu am făcut un rol de compoziție din acest punct de vedere. Mi se pare
important să avem tineri educați, informați, pregătiți, doar așa vor avea libertatea să facă tot ce își doresc în viață.
În ce măsură e personajul tău apropiat de persoane pe care le-ai cunoscut și ce sfaturi/ le-ai da mamelor care se regăsesc într-un fel sau altul în personajul tău sau copiilor lor?
Nu e chiar un sfat de Capricorn muncitor și organizat, sincer! Cred că cel mai bun sfat, dacă mi se permite să fac asta, e să le spun părinților să lasă copiii să facă ceea ce își doresc, să aibă încredere în instinctul lor. Cred că e important să ne alegem o meserie în care să fim fericiți, care să nu ne chinuie, care să ne facă se ne trezim cu drag dimineață. Aveți încredere în alegerile copiilor voștri, știu mai bine de li se potrivește. Iar copiilor, adolescenților, le-aș spune să învețe, să citească, să se informeze, să acumuleze cât mai mult la această vârstă. Roadele vor veni!
Spre deosebire de personajul tău, care crezi că au fost / sunt cele mai mari bucurii și cele mai mari provocări pentru ai tăi ca părinte, când erai tu la liceu? A avut vreun impact povestea HOȚII DE SUBIECTE asupra modului la care te-ai raportat la relația ta de familie?
Din fericire pentru mine, am avut o mamă înțeleaptă și iubitoare, cu o încredere imensă în mine. I se părea nebunească ideea asta a mea de a mă face actriță, dar m-a susținut, m-a înțeles. Cred că asta a fost marea ei provocare. În rest, la început de ani ‘90, apele erau liniștite, învățăm și cam atât. Pretențioasă nu eram, că nu aveam nicio bază, că să
zic așa. Eram cu toții sărăcuți și nefițoși. Maximum de extravaganță era că purtam la încălțări un șiret verde prazuliu și unul roz turbat. O singură pereche de blugi. Cam același “Impuls”. Ne băteam pe câteva pliculețe de șampon bun. Plimbam cărțile bune de la unii la alții. Și
casetele. O amintire extravagantă de-a dreptul e că Ana, colega mea din banca din spate a fost la concert la Michael Jackson și m-am hrănit săptămâni în șir din povestea asta. Mi se părea extraordinar.
Care erau materiile și activitățile tale preferate din liceu? Dar cea mai frumoasă ori haioasă amintire din liceu?
Materiile preferate sunt cele predate de profesori pe care îi adori. Limba latină! Pentru că doamna dirigintă era profa de latină. N-aș zice că am avut o viață palpitantă și aventuroasă în liceu. Citeam, învățam, ca distracții ne plimbam prin parc. A! Am chiulit de două ori în masă, toata clasa și am fost la cinematograful Orizont, am văzut „Dangerous Minds”. Cam asta e limita vitejiilor și a întâmplărilor amuzante de care-mi amintesc acum.
În ce măsură cursurile și experiențele din liceu au contribuit/ te-au ajutat ulterior la facultate sau în alte contexte?
Cred că m-au ajutat mult prieteniile frumoase din liceu, întâlnirea cu doamna mea dirigintă, doamna Sinișteanu, întâlnirea cu Ștefan Nițu care se ocupă de trupa de teatru de amatori din Călărași. Da, vorbesc, iată, de oameni. Întâlnirile cu oameni model, oameni care să te inspire, case să te provoace, mi se par importante la vârsta asta fragedă în care totul este posibil, chiar este! Trebuie să crezi și să lupți pentru asta.
Cât de mult crezi că s-a schimbat perspectiva elevilor și viața lor de liceu vs perspectiva profesorilor de când ai absolvit tu liceul? Și ce crezi că ar fi cel mai important să se schimbe, în sistemul educațional din România, în abordarea examenelor etc?
Nu sunt la curent cu evoluția vieții de liceu, sincer. Dar datorită fenomenului IDEO IDEIS am cunoscut foarte mulți adolescenți, le știu frământările, bucuriile, speranțele. De aceea spuneam că e important să avem încredere în alegerile pe care le fac pentru ei, că simt cel mai bine.
Acum vreo 3-4 ani am fost într-o capsulă Ideo Ideis la Botoșani. Și printre adolescenți era o copilă toată numai suflet și pasiune, voia să dea la Teatru, părinții ei nu-i încurajau alegerea. Am stat de vorba cu ei, au fost zile minunate de lucru și de discuții împreună cu adolescenții.
Trei ani mai târziu, cine era fiica mea în film în HOȚII DE SUBIECTE? Fix Karina, copila din Botoșani… M-am bucurat imens și am considerat că e un semn foarte frumos să fim fiică și mamă în acest proiect.
Nu îmi dau seama ce ar trebui să se schimbe în sistemul educațional, mi-ar plăcea să existe „cursuri de fericire” sau în care să învățăm să nu ne mai fie frică, să ne bucurăm de fiecare zi, să prețuim ce avem. Există ceva în zona asta?
În ce proiecte te vedem în prezent și ce ne poți spune despre viitoarele proiecte?
Proiectele mele sunt, momentan, cele de teatru. Filmul e o întâmplare fericită și rară.
Vă aștept la: CAROUSEL la Teatrul Bulandra (regia Andrei Șerban); CE AVEM NOI AICI? și PE DE ALTĂ PARTE? (ambele scrise și regizate de Lia Bugnar, în ambele joc alături de Marius Manole și Carmen Tănase); PĂLĂRIA (Centrul Cultural Lumina, regia Geo Costin); O FARSĂ DE DOI LEI (regia Răzvan Oprea); două spectacole proaspete, proaspete: UN MAFIOT LA HOLLYWOOD și BĂIEȚI SENSIBILI (ambele regizate de Dragoș Campan).
Rar dar pasionați jucăm NOI4, un spectacol pe care îl ador și pe care îl jucăm de 13-14 ani. E o minunăție de spectacol cu Marius Manole, Ioana Brumar și Lia Bugnar (care a scris și textul).
*
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
