Am citit „Migdală” de Sohn Won-pyung, publicată la editura AliceBooks, în traducerea Iolandei Prodan și mi-am dat seama, prin povestea unui băiețel născut cu alexitimie (afecțiune cerebrală care împiedică individul să simtă emoții precum frica sau furia), cât de importantă este literatura young adult.
La început, mama lui nu acceptă diagnosticul medicilor, apelând la tratamente alternative și ajungând în cele din urmă să-l învețe pe băiat cum trebuie să reacționeze în diverse situații sociale, indiferent dacă o simte sau nu. Ulterior, narațiunea ia o întorsătură cel puțin interesantă, iar cititorul ajunge, real vorbind, să înțeleagă ce se petrece în mintea și în sufletul protagonistului.
Citind „Migdală”, o carte pe care aș fi iubit-o și mai mult pe la 14-15 ani, m-am reapropiat de literatura dedicată adolescenților. Am ajuns să mă gândesc la cărțile care mi-au format percepția și, săpând printre amintiri care mi-au sfredelit dinții de rușine (e vorba de perioada Wattpad) am dat de my comfort book, „Looking for Alaska”. Am recitit-o și mi-am regăsit inclusiv versiunea adolescentină în 80% din personajul Alaska Young. În continuare, John Green rămâne pentru mine un autor căruia ar trebui, poate, să-i mulțumesc. Cred că introducerea mea în lumea feminismului și a literaturii este, într-o măsură destul de mare, datorată lui și a personajului pe care l-a creat.
Deși cred că am făcut prea brusc trecerea de la young adult books la clasicii greci. Nu am avut nicio punte. Am citit „Looking for Alaska” în vara anului 2015, după ce am fost admisă la un liceu de arte, iar în octombrie 2015 pătrundeam în lumea tragediei antice prin „Orestia” lui Euripide. Not fair.
În continuare aveam colege care citeau Wattpad, lucru pe care începusem să-l consider lipsit de orice inteligență. Privind în urmă, nimic nu mi se pare mai fals și mai snob. Wattpad am citit de prin 2011 (cam atunci începusem să citesc și Vice), până prin 2014. Din fericire, din textele erotice de pe acea platformă am învățat importanța anticoncepționalelor și cuvântul „catalizator”.
Aduc în discuție Wattpad pentru că în mediul online există o luptă cu această platformă. Și cu romanele erotice pentru adolescente. De multe ori discursul este unul cât se poate de fals, venit de la cititori ai seriei After și ai „50 Shades”, pe vremea când se găseau doar pe Wattpad. Sigur, nu sunt ideale ca lecturi poate formative, dar adolescentele sau preadolescentele au nevoie de niște răspunsuri. Când dau hormonii iama și nimeni nu le explică ce se întâmplă cu ele (aici blamez atât școala, cât și familia), literatura de tip Wattpad sau Colleen Hoover (pe care, personal, o desconsider din considerente pur literare) devine lumea răspunsurilor. Atât Alice, cât și Dorothy au părăsit lumea magică. Au crescut și au realizat că vor răspunsuri la întrebări despre dragoste, senzații corporale, nevoi fiziologice.
Cred că e foarte amuzant când oamenii care au crescut citind Wattpad critică fetele din zilele de azi care citesc dark romance. Să ne înțelegem de la fața locului. Nici mie nu îmi place genul ăsta de literatură și cred cu tărie că educația sentimentală și sexuală ar trebui să fie făcută de specialiști, dar în același timp cred și că nu putem blama adolescentele că nu au dreptul la educație.
Un alt lucru cât se poate de amuzant este lipsa de asumare și aruncarea vinei. Literatura erotică mereu a existat și tinerii mereu au avut o apetență pentru ea. Asta pentru că sexualitatea e ceva tabu. De altfel, după decembrie ’89, o mare parte din populație citea Sandra Brown (ale cărei eufemisme pentru părțile aparatelor reproducătoare lăsau de dorit) și Sidney Sheldon (e bărbat și sexualizează fetițele de 14 ani în „Nisipurile timpului”). Iar pe timpul comunismului se citea „Amantul doamnei Chatterley”.
În continuare cred că literatura pentru adolescenți e foarte importantă și merită mai multă atenție. Dacă ar există un mai mare interes în această direcție, sunt ferm convinsă că ar apărea și ar fi promovate mai multe cărți în care concepte precum iubirea sunt explicate într-un mod sănătos. Până atunci rămânem cu femeile din Texas (atât Sandra Brown cât și Colleen Hoover sunt de acolo) care să scrie despre cum se iubesc bărbații și femeile.
🔸 Găsește-ne și pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok.
Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.