După horror-uri DIY lansate pe YouTube, creatorii din spatele canalului RackaRacka s-au mutat pe film lungmetraj, cu aceeași priză pe tot ce înseamnă cultura TikTok sau teribilismele obișnuite adolescenței, dar fără să pice în acea compilație de sketch-uri care ar putea aplatiza înclinația spre dependență sau acomodarea cu doliul.
Talk to Me (2022, r. Danny și Michael Philippou), lansat în cinematografele românești pe 22 septembrie, are o premiză cât se poate de straightforward – atunci când videoclipurile cu adolescenți posedați (niciodată pentru mai mult de 50 de secunde) încep să se viralizeze, cât de mult din filmările făcute la acest house-party înseamnă un edit reușit și improvizație colectivă și cât de mult este pe bune? Bineînțeles, fiind vorba de un horror care mușcă câte ceva din ambianțele de petreceri suburbane și personaje insuficient de familiare cu plot-point-urile filmului de gen din Scream, nu putea să fie altfel decât pe bune și cu siguranță, nici mai neatent la mixajul lui stereo.
După ce intră peste tine aproape cu bocancii printr-o secvență de deschidere plasată o generație mai devreme, care cere doar cinci minute de screentime pentru uși sparte, o înjunghiere și un suicid, sub influența a ceea ce urmează să fie clasat drept un fenomen de posesie, Talk to Me se bazează mai puțin pe jump scare-uri nejustificate, apariții demonice încornorate sau strigăte gratuite. Dar știe să premediteze, oricât de convențional sau horror-geeky ar face-o. Printr-un trop nu departe de mistrețul din Lord of the Flies, protagonista Mia (Sophie Wilde), care în mod complet intuitiv este în continuare afectată de recenta moarte a mamei ei (vorbim de comunicarea cu morții, nu?), trebuie să oprească mașina înaintea unui cangur rănit, aflat pe șosea.
În același fel în care Piggy scorează tendințele poate cele mai violente, oricât de imposibil i-ar fi fost să omoare primul mistreț de la naufragiere, ca fata să audă „Plânge, nu poți să-l lași așa”, înainte să facă o manevră împrejurul lui, incapabilă să-i curme suferința, poate însemna un singur lucru: Mia o să producă cel mai mult sânge. În aceeași seară, ajunge împreună cu Jade (Alexandra Jensen) și fratele ei mai mic, Riley (Joe Bird), care joacă nu doar rol de prieteni, cât și de familie surogat încă de la înmormântare, la petrecerea unde se întâmplă posesia. Cum? Un voluntar suficient de beat (sau suficient de deprimat pentru a căuta altceva) este legat de un scaun și spune în fața unei mâini de ceramică „Vorbește cu mine” până începe să vadă și „Te las înauntru” pentru adevăratul spectacol – să devină canal pentru orice mort blocat între lumi, timp de un maxim de 50 de secunde cronometrate, după care e desprins din strângerea mâinii și dezlegat de către gazde. Mia, în schimb, stă un minut.
Parțial dintr-o curiozitate morbidă colectivă, dar și din intențiile târziu spuse ale Miei de a lua legătura cu mama ei decedată și a retrăi același high ca și prima dată, mutarea petrecerii în privat, cu doar o mână de oameni, începe să favorizeze excesul. Într-o noapte ulterioară în care toți liceenii, mai puțin Jade, își așteaptă rândul la mână pentru a multa oară, unele spirite sunt puse pe umilințe și rupt relații de cuplu, altele pe balans de congo și retrăirea în plan material a unei petreceri de tineret. Dar dacă un ultim spirit, care îl întrupează pe Riley, singurul minor și neinițiat din încăpere, pare să capete chiar tonul mamei răposate a Miei, când devine prea târziu să-ți primești acele câteva „Mi-ai lipsit”, declarate printre dezlegări la secrete de familie, fără să ajungi să-ți pui prietenul într-un scaun cu rotile? Mai mult, fără să-l dai definitiv dispărut într-o dimensiune în care intră doar morții?
„Cel mai bun și cel mai intens film de groază de care m-am bucurat în ultimii ani”, spune Peter Jackson, regizorul Lord of The Rings, despre producția cu buget restrâns, filmată în cinci săptămâni, care a depășit încasările Hereditary, un alt titlu din portofoliul companiei producătoare A24.
Cumpără bilete la „Talk to Me”, distribuit de Independența Film, aici.
