Într-un sincretism meticulos dintre munca de foley artist și tap dance, MOS interoghează potențialul sunetului diegetic – atât al acelui dans care răsună cel mai acut pe suprafața de mișcare, cât și al celui „neînregistrat” de boom-ul din locație – de a deveni, prin repetiție sau reproducere comică, muzica performance-ului.
Spectacolul Ioannei Paraskevopoulou din cadrul Festivalului de dans contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului Iridescent 2023 și performat alături de Georgios Kotsifakis, restructurează spațiul scenic într-un atelier de sunet, în care nuca de cocos reproduce sunetul copitelor, iar o legătură de ceapă ține locul loviturilor dintr-un film horror care și-a pierdut copyright-ul, mulțumită unui typo în titlu. Jonglând cu re-realizarea sunetului pentru Bande à part (1964, Jean-Luc Godard), pentru filmele din perioada mută („Nu intenționam să folosim filme mute, dar nu aveam bani să plătim copyrights pentru filme hollywoodiene recente”, Ioanna Paraskevopoulou) sau cu făcutul de foley pentru un making-of al aceleiași practici de post-producție, MOS face din patine cu rotile sau trasul jaluzelelor sub microfon un altfel de tap dance.
În inițiativa de a replica aceste sunete diegetice (fie ele complet inexistente sau existente pe pelicula originală, dar proiectate pe mut), Ioanna Paraskevopoulou își construiește coregrafia lucrând alternativ cu ritmurile a trei ecrane. Dintre cele trei, un al treilea, plasat în spatele audienței, necesită un tip de atenție distributivă și întors de capete din partea spectatorului care nu numai că reconfigurează scena într-un backstage uneori nevăzut – oglindind prea puțin creditata muncă de foley making –, dar propune în egală măsură o alternativă regizorală ingenioasă pentru mascarea acelor desincronizări aproape insesizabile, nefăcute, dar de mare risc. Calitatea spectacolului, dincolo de notele lui autoreflexive bine plasate sau de selecția proiecțiilor de film împărțite între cele trei ecrane, vine mai ales dintr-o calificare deosebită de a construi sunetele fix pe fix, chiar și în circumstanța în care doar doi interpreți au de reprodus sunetul unui split screen între patru picioare de foley artists și patru picioare în plină secvență de urmărire, traversând o varietate de materiale incerte ale unei clădiri în paragină.
Deși alegerea filmelor, cel puțin în urma dublului dialog care a urmat vizionării spectacolului („Inițial voiam filme de acțiune, cu explozii”, Ioanna Paraskevopoulou), poate părea o simplă constrângere financiară, fragmentele proiectate capătă un corespondent deloc întâmplător în performance, precum „înlocuirea” experimentală a potcoavelor de cai în mișcare cu cea a unor bătăi de inimă, după patruzeci de minute de suprasolicitare fizică, sau corespondentul căpătat de secvența din Bande à part, într-un moment de maximă ritmicitate a spectacolului. Ceea ce, din partea lui Godard a fost, la momentul realizării filmului, o alegere radicală, anume tăierea completă a sunetului de pe coloana sonoră, într-un moment infuzat de muzică și dans, este preluat și în MOS – „Să avem un minut de tăcere”. Astfel, după dublarea dansului de film, Ioanna și Georgios își „răstoarnă” scena din scenă, pe microfoane oprite, urmând să susțină, oricât de contraintuitiv specificului tap dance, un moment de dans mut.
Departe de a fi doar un experiment multidisciplinar sau o încropeală făcută din subfinanțare, MOS (Mit Out Sound) reușește să intre atât în nuanțele a ceea ce înseamnă să faci foley, fără să se mulțumească cu comoditatea unei „aproape”-acurateți, cât și într-o formulă a dansului contemporan care ajunge să se diferențieze pentru mult mai mult decât simpla rezistență fizică a interpreților sau integrarea formelor conexe de expresie de dragul artificiului. Folosind fiecare constrângere – de la coordonarea sunetului cu imaginea, altfel mai ușor de reglat post-înregistrare într-un Pro Tools, și până la un anumit fă rai din ce ai – întreaga reprezentație este exact așa cum se auzea și în sală, imediat după aplauze – short and sweet.
Reprezentația MOS a avut loc pe 8 noiembrie 2023, ca parte din selecția Festivalului Iridescent, organizat de Centrul Național al Dansului București (CNDB).
