Skip to content Skip to footer

„Neliniște”, cu Dorina Lazăr, o nouă premieră la Teatrul Odeon

La Teatrul Odeon, în Sala Majestic, pe 23 mai, ora 19.30 și 28 mai, ora 19.00, va avea loc premiera spectacolului „Neliniște” de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Bobi Pricop, cu actrița Dorina Lazăr care o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter.

Manhattan, New York, apartamentul faimoasei scriitoare americane, cu origini polonezo-germane, Ula Richter (Dorina Lazăr). Ea, nominalizată la Premiile Nobel, o persoană rezervată și discretă, acordă un interviu important jurnalistului polonez Krzysztof Zieliński.

Interviul are o miză dublă: pentru Krzysztof poate fi o rampă de lansare către o carieră la New York, capitala media a lumii și paradisul oricărui jurnalist, iar pentru Ula reprezintă o extraordinară oportunitate de a spune adevărul sau, poate, de a provoca confuzie, creându-și astfel un alt mit personal.

Sunt atât de cuprinsă de neliniște… de neliniștea rolului… a actorului în rol… a actorului nemișcat în fața publicului încât nu îmi vin în minte decât replicile autorului, ale lui Vîrîpaev: iubire înseamnă neliniște…[…] iubirea ești tu, tu ești neliniștea care se scurge în pieptul meu… […] neliniștea e setea de a iubi pe cineva care curge veșnic […].

Dorina Lazăr

Pentru Ivan Vîrîpaev (n. 3 august 1974), cel mai cunoscut și mai frecvent montat dramaturg, regizor de teatru și film, scenarist, producător și actor rus contemporan stabilit în Polonia și interzis în prezent în teatrele din țara natală, din cauza poziționării sale anti-război, teatrul este artă legată identitar de „limbaj, stil, cuvinte, fraze frumoase”.

Piesa, scrisă în 2018, este o poveste despre autori care își creează nu numai lucrările, ci și propriul mit – cea mai specifică și intensă, precum și cea mai strălucitoare și autentică realitate.

<<Neliniște>> este, în primul rând, un spectacol despre relația dintre artă și viață, dintre creație și creator, dintre dragoste, Dumnezeu și toate lucrurile cărora încercăm să le dăm un sens (tocmai prin credință, artă sau dragoste). La fel ca viața, teatrul este și provoacă neliniște; fiecare dintre noi este un ghem de neliniști pe care arta, sub toate formele ei, încearcă, și poate chiar ajută, să (ni) le descâlcească.

Bobi Pricop

„Neliniște” este cea de-a treia piesă a dramaturgului Ivan Vîrîpaev montată de regizorul Bobi Pricop.

  

Neliniște
de Ivan Vîrîpaev

Traducerea: Raluca Rădulescu
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu

Cu: Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei

Durată: 1h 45′
Următoarele reprezentații sunt programate în Sala Majestic pe 2, 3 și 10 iunie, ora 19.00.

Foto: Teatrul Odeon (repetiții pentru „Neliniște”)

Lasă un comentariu