Skip to content Skip to footer

„Noaptea ideilor” propune dezbaterea cu tema „Digitalul: ne oprim aici sau mergem înainte?”

Cercetători universitari în domeniul neuroștiințelor, jurnaliști, istorici și activiști francezi și români care au păreri diferite despre lumea digitală vor dezbate problemele specifice acestui mediu în cadrul a trei conferințe, joi, 26 ianuarie 2023, într-o nouă ediție „Noaptea ideilor”.

Anul 2022 a marcat sfârșitul (încă relativ) al pandemiei Covid-19. Cu toții am recăpătat plăcerea de a fi împreună, de a lua masa împreună sau de a merge la cinema. Cu toate acestea, viața normală nu mai este aceeași cu cea dinainte de pandemie. Într-adevăr, pandemia a schimbat relația noastră cu tehnologia, cu informația, cu ceilalți.

În primul rând, teoriile conspirației s-au înmulțit, câștigând tot mai mulți adepți, iar în al doilea rând, intoxicarea cu știrile false – cunoscute și sub numele de fake news – a circulat cu mare viteză, în special prin intermediul rețelelor de socializare, răspândind zvonuri care au devenit greu de controlat pentru a restabili adevărul.

Cu toate acestea, tehnologia ne-a permis, de asemenea, să rămânem aproape unii de alții; fără să ne întâlnim, ne puteam vedea, auzi și vorbi unii cu alții. Astfel, și-a dublat inventivitatea și creativitatea pentru a ne permite să menținem legăturile sociale, timp în care cercetătorii din întreaga lume au lucrat la aceeași enigmă: găsirea unui vaccin.

Întrebarea privitoare la tehnologia digitală este o sabie cu două tăișuri, atunci când este vorba de devenirea și dezvoltarea ființei umane. Fără a fi o soluție miraculoasă care ar trebui urmată orbește, digitalul facilitează multe dintre interacțiunile și acțiunile noastre zilnice. Așadar, ar trebui oare să ne oprim aici sau să mergem înainte?

Pentru a încerca să răspundem la această întrebare, propunem o nouă ediție a „Nopții ideilor” care să pună în discuție următoarele concepte: de la agitația mediatică din jurul știrilor false la procesul neurologic al creierului ce intervine atunci când aderă la teoriile conspirației și la creșterea sau reducerea utilizării soluțiilor digitale în viața noastră de zi cu zi, în mediul urban.

Expoziția “Fake News : Artă, Ficțiune, Minciună”
Loc: ARCUB
Perioada expoziției: 10-26 ianuarie 2023

***

Conferința 1: Întoarcere în decembrie ’89 în Timișoara: un caz de frenezie mediatică
Dată și oră: 26 ianuarie, orele 18:00-19:30
Loc: Arcub, Sala Cafenea

Invitați:

• Marc Semo, jurnalist la ziarul Monde
• Bogdan Oprea, jurnalist și profesor la facultatea de jurnalism a Universității din București, specialist în tehnici de dezinformare
• Constantin Corneanu ,istoric și specialist român în geopolitică

Moderator: Paul Cozighian, corespondent în România (martor la revoluția din 1989)

Rezumatul evenimentului: Pornind de la una dintre cele mai cunoscute manipulări ale faptelor: falsul mormânt comun din Timișoara, este interesant să analizăm această știre incorectă, care a fost raspândită înaintea erei digitale și a mediatizării.

***

Conferința 2: Orașul viitorului: smart city sau low tech?
Dată și oră: 26 ianuarie, orele 19:00-20.00
Loc: Atrium, Institutul francez din București
Invitați:
– Bela Loto-Hiffler, fondatoarea asociației Point de M.I.R (Maison de l’Informatique plus Responsable) al cărei obiectiv este sensibilizarea publicului larg cu privire la impactului tehnologiilor digitale asupra mediului.
– Florin Nemtanu, profesor asociat și coordonatorul programului masteral “Sisteme inteligente pentru transport” la Universitatea Politehnică din București, consultant pe tema transportului și a mobilității urbane.
– Gratian Mihalescu, fondatorul UrbanizeHub, un think tank care organizează dezbateri privind dezvoltarea durabilă urbană și despre conceptul de smart city.

Moderator: Zoli Tóth, realizatorul emisiunii “Ecofrecvența” pentru postul RFI și militant pentru ecologie

Rezumat: Față în față cu urgența climatică și cu necesitatea tranziției ecologice în zonele urbane, experții au dezvoltat două viziuni opuse care se confruntă. Pe de-o parte, conceptul de smart city se bazează pe inteligența artificială și pe tehnologiile informației și comunicațiilor pentru a îmbunătăți conectivitatea orașelor, pentru a eficientiza furnizarea de servicii către cetățeni și pentru a promova o democrație mai participativă. Cu toate acestea, dacă este dus la extrem, orașul inteligent poate conduce la o poluare semnificativă a mediului și la un declin al echității drepturilor omului. Pe de altă parte, conceptul low-tech încurajează sobrietatea în consum și producție în vederea reducerii poluării digitale. Însă, o aderență totală la sobrietatea digitală implică un risc de dezangajare economică și tehnologică față de alte teritorii. Având în vedere aceste provocări, ce cale ar trebui să aleagă orașele secolului XXI pentru a realiza tranziția ecologică?

***

Conferința 3: Cum devine cineva un adept al teoriei conspirației?
Dată și oră: 26 ianuarie, orele 20:00-21:00
Loc: Atrium, Institutul francez din București

Invitați:
• Grégoire BORST – profesor de psihologia dezvoltării și de neuroștiințele educației la Universitatea din Paris și directorul LaPsyDé.
• Mathieu CASSOTI – profesor de psihologia dezvoltării la Institutul de psihologie a Universității Paris Descartes și cercetător la LaPsyDé.

Moderare: Hervé BOSSY – jurnalist AFP Romania

Rezumat: În fața avalanșei de informații primite zilnic, cum poate creierul nostru să deosebească știrile false de adevăr?

***

Film : Effacer l’historique (Șterge istoricul)
Dată și oră: 26 ianuarie, ora 21:00
Loc : Cinema Elvire Popesco

Comedie de Gustave Kervern și Benoît Delépine cu actorii Blanche Gardin, Denis Podalydès și Corinne Masiero (prezentată la competiția oficială de la Cannes în 2020).

Într-un mic cartier de locuințe din regiunea Hauts-de-France, trei persoane se confruntă cu noile tehnologii și cu rețelele sociale: Marie, o femeie divorțată și mamă a unui adolescent de 15 ani, căruia nu a reușit să îi obțină custodia, ci doar dreptul de vizită, este victima unui șantaj cu o casetă porno. Bertrand, un văduv îndatorat, descoperă că fiica sa este hărțuită la școală și că se îndrăgostește de singura persoană care o ascultă, o voce de la un call center. A treia persoană, Christine, o șoferiță de oraș, nu înțelege de ce notele date de clienții ei refuză se se afișeze. Cei trei sunt prieteni apropiați de când s-au întâlnit într-un sens giratoriu la un protest al Vestelor Galbene și decid împreună să pornească un război împotriva „giganților internetului”.

Lasă un comentariu