Skip to content Skip to footer

„(not) another christmas playlist” @ Spotify (playlist de decembrie)

Decembrie nu are nevoie de introduceri. Unii dintre noi îl așteaptă cu decorațiuni tematice încă din noiembrie, iar alții nu mai știu unde să se ascundă de luminițe, colindători și ads-uri pentru posibile cadouri. Dacă ați auzit, deja, prea mult Mariah Carey și Frank Sinatra, vă trimitem către un (not) another christmas playlist. 

În ceea ce privește ce muzică ascultăm în acest sezon, fără îndoială că și colindele au farmecul lor. Și la prima (re)ascultare, e destul de greu să nu te entuziasmezi puțin că auzi melodii iconice precum „Last Christmas” sau „Let It Snow!”, să legeni din cap și să fredonezi ușor versurile pe care, probabil, le cunoști din copilărie. Dar, la un moment dat, ajung să se simtă ca o picătură chinezească pe subcortex. Așadar, venim cu 64 de minute într-un altfel de playlist gândit să păstreze atmosfera holly jolly grace and some glory, fără să fie menționat măcar o dată evenimentul central al lunii.

Atenție: nu este vorba despre o înșiruire de melodii alternative care se înscriu în această tematică, ci unele care contribuie la starea de liniște veselă pe care ne-o dorim cu toții în următoarea perioadă. Adică nu vrea să-ți bage în ochi faptul că vine Crăciunul și se poate asculta în diferite contexte crăciunești (fie că împodobești bradul, faci curățenie generală, gătești și te pregătești pentru masa cu familia extinsă, îți practici unul din hobby-urile de care nu ai avut timp pe finalul de an, probabil nu funcționează ideal la tăierea porcului sau la alte tradiții violente sau gălăgioase)

În compoziția „(not) another christmas playlist” o să regăsești trupe clasice și nemuritoare (RHCP, The Beatles, The Zombies, The Flaming Lips), niște soft alternatives moderni (Fleet Foxes, Snow Patrol, Bright Eyes), creatori indie (Sun Kil Moon, Wilco, The Decembrists) și câteva melodii de legătură, care poate sar din clasificări.

 

I’m gonna shine out in the wild kindnessAnd hold the world to its word

Silver Jews, The Wild Kindess

Happ vine în fiecare lună cu un nou playlist de pus pe repeat, de lărgit orizonturi muzicale și de simțit bine. Când „Discover Weekly” are o săptămână proastă, încearcă ce ți-am pregătit. Încercăm constant să venim cu un vibe care să te surprindă și care să-ți facă luna mai bună.

Foto deschidere articol: Glamourgaze.

Lasă un comentariu