Nu face poze cu blitz @Brukenthal Exclusive, ArtSafari

Deși expozițiile de artă recentă pot părea mult mai quirky decât același fotorealism în ulei despre care ne spunem că-l putem vedea oricând, mișcarea ArtSafari de a expune cele mai valoroase lucrări din România în cadrul „Brukenthal Exclusive” (20-30 aprilie) lansează un alt precedent al transferului de bunuri culturale mobile între București și muzee internaționale.

Este vorba despre „Omul cu tichie albastră,” Jan van Eyck, „Ecco Homo,” Tiziano Vecellio, „Cap de copil,” Paolo Veronese, „Portret de bărbat citind” și „Portret de femeie rugându-se,” Hans Memling, mai precis acele picturi renascentiste care trebuie transportate în poziția în care au fost realizate. Chiar dacă o comandă de portret făcut unui nobil nu este o lucrare care să vină neapărat dintr-un preaplin emoțional al autorului, van Eyck rămâne un artist consacrat. Poate mai puțin pe gustul tău decât un Miró sau un Kandinski, dar excluzând valoarea educativă sau istoria tumultoasă din spatele unei lucrări de la 1400, iată de ce #supportyourlocalartist nu e mai (puțin) important decât să plătești bilet pentru a vedea o pictură care deja și-a găsit locul în cataloagele de artă.

Sigur că tehnica artiștilor expuși în cadrul „Brunkenthal Exclusive” nu e ceva care să lase loc pentru a fi contestat, așa cum poate fi imersiv doar să urmărești traseul unui Tițian din ultimele șapte secole. Odată cumpărat de baron, a ajuns să fie furat și dus la Viena, pentru a reapărea ulterior în Statele Unite, de unde Emil Constantinescu l-a recuperat cu nava prezidențială. Adus la MNAR doar pentru a fi confiscat de comuniști în 1948, „Ecco Homo” și-a găsit drumul înapoi la Brukenthal, de unde a fost trimis săptămâna asta către ArtSafari. Cam la fel cum ascultăm tot mai multe podcast-uri de true crime, putem găsi interesul și pentru cazuri precum „Comoara de la Brukenthal,” fără să fim obligatoriu degustători convinși ai picturii renascentiste.

Însă, doar faptul că valoarea de asigurare pentru a transporta aceste cinci tablouri de la Brukenthal, la București este una de 75 de milioane de euro, este suficient pentru a trece expoziția temporară la categoria evenimentele culturale relevante. Și asta nu fiindcă venim din mentalitatea consumatorului impresionat de sume, ci pentru că a organiza și a putea susține financiar astfel de expoziții este ceva de care Bucureștiul nu prea s-a bucurat. Chiar mai mult, casele de asigurări din România nu dispun de fondurile, metodele sau încrederea necesare pentru a fi colaborat cu ArtSafari în vederea „Brukenthal Exclusive,” tocmai din lipsa precedentului. 

Pe scurt, pentru ca spațiile culturale din București să își permită să facă schimburi de bunuri culturale mobile dintr-o paletă cât mai largă, este esențial să capete credibilitate nu doar în fața unui potențial asigurator, cât și în fața muzeelor internaționale, printr-un istoric de preluare a anumitor lucrări care implică un grad de risc (măsurat, chiar dacă ni se pare rezonabil sau nu, în valoare de asigurare). Fiindcă, la finalul zilei, oricât de mulți artiști emergenți merită un loc pe pereții galeriilor, dar care concurează oricum pe o altă scenă față de clasici, s-ar putea să vrei să vrei să-ți poți vedea artiștii preferați sau de referință și altfel decât plătind bilete de avion pentru asta. Iar colaborarea cu Brukenthal are un alt ecou în CV-ul culturalului românesc, lărgind portița pentru a solicita, mai departe, să preluăm tot mai multe lucrări cel puțin la fel de importante. 

Altfel spus, dacă ai așteptarea să vină și ziua în care să poți da o fugă până pe Lipscani pentru a vedea un Dali, altundeva decât pe antebrațele tatuate cu câte un ceas scurs din București, va trebui să începi prin a susține expoziții precum Brukenthal x ArtSafari. Bineînțeles, nu facem poze cu blitz, dar nici nu descălțăm la intrare.

Cumpără bilet la ArtSafari aici.