Oana Barbonie și teritoriul dintre jurnalism, design și artă

Între jurnalism, design grafic și colaj, Oana Barbonie și-a construit un teritoriu propriu, în care imaginile și cuvintele nu concurează pentru atenție, ci se completează și deschid unele prin celelalte povești noi.

Este reporter vizual, artistă și editor de imagine, dar, dincolo de aceste roluri, practica ei are în centru aceeași preocupare: cum poți transforma o idee într-o experiență vizuală care spune ceva, provoacă o reacție și rămâne cu tine.

Lucrează cu oameni, texte și imagini, de la brainstorming și selecție vizuală până la coordonarea unor echipe creative și construirea direcției vizuale pentru proiecte jurnalistice. În paralel, prin colaj, desen și scris, își dezvoltă o practică artistică în care experimentează constant cu felul în care sensurile se schimbă atunci când pui lucrurile unele lângă altele.

Poate ai întâlnit deja textele ei scrise în albastru pe Instagram sau felul particular în care privește spațiul dintre text și imagine. Pentru această ediție a Nopții Campusului Deschis, Oana Barbonie se ocupă de direcția grafică și a construit viziunea vizuală a comunicării evenimentului. Am vorbit cu ea despre felul în care se întâlnesc aceste lumi, despre procesul creativ, curiozitate, desen și despre ce mai poate spune o imagine atunci când este lăsată să stea alături de cuvinte.

Ce loc ocupă curiozitatea în viața ta și cum se manifestă?

Ocupă foarte mult din viața mea. Aș fi zis totul, dar vreau să fiu cât mai realistă, zilele sunt pline cu de toate. Dar, da, să fiu curioasă a fost probabil mereu scopul meu principal. Îmi intervievam familia de când eram o copilă, aveam oracole în generală, mă uitam în toate părțile și încercam să absorb totul ca un burete. Zilnic încerc să-mi copleșesc atenția cât mai puțin (deși nu-mi iese mereu): nu ascult muzică când merg pe stradă, încerc să nu scrollez când mă uit la un film, încerc să nu mă uit pe telefon când mănânc și să mă uit la mâncare și să mă gândesc de unde vine și cum arată. Sună bizar, dar efectiv asta e soluția, să ne luăm momente când devenim niște copii neștiutori, dar deschiși să afle și să înțeleagă.

Cum arată procesul tău creativ pentru un proiect precum Noaptea Campului Deschis?

Implică multe discuții cu echipa, mai ales să înțeleg așteptările, și estetice, dar și practice: de exemplu, ce poate aduce extra identitatea pe care o construiesc de data asta, chit că e mai multă expresivitate sau un layer de storytelling necesar proiectului. Apoi, mult gândit. Mereu spun asta și poate sună surprinzător, dar eu gândesc sau las ideile să-mi curgă prin minte și să explodeze mai mult decât stau la laptop și încerc toate formele și variantele de design. Deci, discuții, timp, răbdare, experiment, feedback. Un rostogol din acesta. 

Ce faci atunci când ai o perioadă în care nu te simți inspirată?

Nu știu, niciodată nu m-am raportat la munca mea prin filtrul acesta. Nu prea cred că există să nu fii inspirat, ci există să nu fii prezent cu tine și cu nevoile și așteptările tale. Sau să nu știi unde vrei să ajungi în viață pe mai departe, și te împotmolești. Din astea am multe, dar când știu că vreau să fac ceva, fac. Orice iese, am făcut. Mi se pare că implică multă presiune să ne gândim viața în inspirație și neinspirație. 

Scrisul tău albastru a devenit iconic. De ce albastru și din ce s-a născut?

Mulțumesc mult. Albastrul a început în pandemie, voiam să scriu mesajele astea scurte ca de jurnal și alesesem markerul la întâmplare. Și era cu albastru. Și citind mesajul și uitându-mă la culoare, m-am gândit la starea de „feeling blue”, care mi se pare foarte potrivită pentru miezul mesajelor. Așa că, am păstrat albastrul în continuare, chiar dacă am mai schimbat markerele folosite. 

Există o diferență între Oana care desenează pentru ea și Oana care desenează pentru un public?

Nu cred, sau nu una de care să-mi dau seama. Cred că de aici și bucuria de a lucra și pentru mine, și pentru alte proiecte. Sigur că atunci când desenez și scriu pentru mine e un proces mai intim și personal, cu mai multă libertate, dar cred că intimitatea asta se traduce în grijă și atenție atunci când fac ceva ce va fi public sau care va deveni identitatea unui proiect.

Până acum, activitatea ta a fost la granița dintre jurnalism, design grafic și colaj – ce te atrage la fiecare?

Cred că mă atrage cât de complexă și, simultan, firească e lumea asta, constant o chestionez și încerc să o înțeleg. De aici și nevoia de tool-uri diverse prin care să capturez ce înțeleg. Deci mă atrag toate prin cheia asta de citire. Apoi jurnalismul mă ajută să scriu simplu și eficient, designul – să modelez un concept, iar colajul, să lipesc emoții și gânduri la un loc. 

Ce ți-ar mai plăcea să experimentezi artistic și nu ai avut încă ocazia?

Mi-ar plăcea să fac mai multă fotografie. Am făcut-o mai degrabă la nevoie, mai ales când lucram într-o redacție, dar mi-ar plăcea să învăț și să-mi asum și zona asta în următorii ani.

NOTĂ: Noaptea Campusului Deschis are loc pe 3 octombrie, de la ora 18.00, în Campusul Universității Politehnica Timișoara. Evenimentul își propune să transforme campusul într-un spațiu viu al cunoașterii și creativității, unde știința și arta nu sunt discipline separate, ci forme complementare de explorare a lumii.