„Singurul lucru rău referitor la punk este că nu se fac filme”, declară Pedro Costa în cadrul Masterclass-ului de la BIEFF.13, unde vorbește atât despre magnetismul subsolurilor etnografice în care găsește realitatea care îi scrie singură filmele, cât și despre cum nu cunoaște decât un singur cineast căruia îi place să își revadă producțiile.
După ce vorbește despre filmul de debut ca fiind acel film din cariera unui cineast „în care vrei să pui tot”, Pedro Costa povestește, impulsionat de afecțiunea sa pentru Cabo Verde și cu ocazia restrospectivei din cadrul festivalului, despre ce înseamnă cel de-al doilea film – sau cel pe care-l abordezi într-un mod mult mai intim.
Pentru cel de-al doilea film, nu știam ce să fac. Este cel mai complicat, cel în care începi să abordezi temele pe care ar trebui să le abordezi.
Pedro Costa, Masterclass BIEFF.13
Vrând să facă un remake al „I Walked with a Zombie” (1943), cu toate că „erau 5-6 remake-uri deja făcute, toată lumea îi făcea un remake”, ajunge în intimitatea localnicilor din Cabo Verde, doar pentru a realiza că lucrul de care era mult mai sincer atras era să intre în contact cu această populație. Ceea ce trebuia să fie nu mai mult decât o locație de filmare devine combustibil pentru un studiu etnografic calitativ, pentru trei ani de autoizolare față de industria cinematografică în care lucra, pentru cinemaul pe care căuta să îl facă, unul pe care „nu trebuie să îl scrii, ci este scris pentru tine”.
Toți creatorii de film spun „nu, filmul meu nu e sociologie.” Eu nu mă tem de acest termen – era sociologie.
Pedro Costa, Masterclass BIEFF.13
În continuare, spune că nimeni nu poate gândi un astfel de film, dependent de cum reacționezi la realitatea care te înconjoară, una care nu se mulează după așteptările inițiale. Așa cum punctează și echipa curatorială de la BIEFF, întrebat dacă mai crede în altceva în afară de imagine, într-un documentar care provoca mărturii din partea cineaștilor contemporani referitor la religiozitate, Pedro Costa răspunde: „Cred în realitate. Asta-i tot.” În cadrul masterclass-ului, mărturisește nu doar că își dorea să scape de scenariu și de presiunile industriei precum timpul înseamnă bani sau faptul că a considerat mereu studiile de film un domeniu mult prea încâlcit, care nu oferă soluții, ci și că, indiferent de asocierea aproape intuitivă a realității cu documentarul, el nu face film documentar.
Deși de multe ori, neavând un scenariu propriu zis, este obligat să aplice pentru finanțare de film documentar, odată întrebat cum își desparte non-ficțiunea de această paradigmă, Pedro Costa oferă două variante de răspuns. Mai întâi, aceea că „Nu îmi place urgența asociată cu documentarele,” discurs care amintește de lunga producție „No Quarto Da Vanda”/„In Vanda’s Room” (2000) și despre distribuția lui în circuitul festivalier ca film documentar, urmat de o receptare scandalizată a faptului că, într-un Q&A asociat, o numește pe Vanda actriță și o plătește ca atare, în ciuda faptului că se joacă pe sine.
Cu toate că, încă de la prima intersecție cu tânara dependentă, se așteaptă să fie un bun subiect de film, atât confesiunile celorlalți dependenți de heroină, din dormitorul ei, pe care îl privește drept nucleul unui cartier corupt, cât și discuțiile ceva mai personale despre trecutul și familia fetei, trase pe handycam („Am vrut să îl filmez în 16mm, dar nu aș fi reușit”), sunt anticipate și reorganizate pentru cameră, odată auzite deja pentru prima oară. Pedro Costa numește această reorganizare ficțiune, așa cum argumentează că:
Atunci când vorbesc cu cineva, nu pot să-mi dau seama dacă spune adevărul. Nu-l pot verifica. Iar atunci când spunem o poveste, o spunem din amintiri, iar amintirea e o altă formă de ficțiune.
Pedro Costa, Masterclass BIEFF
Altfel, răspunzând poate prezenței în sală a unor cineaști aspiranți sau proaspăt absolvenți de UNATC, Pedro Costa rămâne de părere că, chiar dacă „fiecare regizor de azi vrea să facă filosofie”, cinemaul este mai puțin despre a avea o părere pentru fiecare știre sau problemă socială proaspăt lansată, ci despre a face ceva „ce tu ai numi artă.” Adaugă, de asemenea, că nu problemele creative au fost cele care i-au pus piedici în carieră, ci problemele de producție – fiecare moment în care pici în dezavantaj neștiind de unde vin banii și pe ce se alocă. În același ton, își amintește despre cum i s-a spus că nopțile în care nu dormi nu sunt cele în care te gândești la actori sau la scenariu, ci cele în care te gândești la bani.
Asta e problema mea, că văd banii dintr-un film. Dacă plătești membrii echipei disproporționat, o să se vadă pe ecran.
Pedro Costa, Masterclass BIEFF
Proiecția „The Daughters of Fire” (2023) și Masterclass: Pedro Costa au avut loc pe 29 septembrie 2023, în cadrul Bucharest International Experimental Film Festival, ediția 13.
