Chiar și după ce au bifat deja și Electric Castle, și Summer Well, Nothing But Thieves s-au întors în România pentru EC#9, imediat după lansarea „Dead Club City”. Înainte să urce pe main stage-ul festivalului, membrii trupei vorbesc atât despre ceea ce îi convinge să se întoarcă oricând aici, de la recepția publicului, la berea românească, dar și despre ce a însemnat să înregistreze DCC.
Ce feedback ați primit de la ascultători la „Dead Club City”?
Dom: După atât de mult timp petrecut doar în studio, chiar dacă ajung să îți lipsească turneele, te atașezi foarte mult de material. Australia a fost prima sau a doua locație în care am cântat „Dead Club City”, mai devreme anul ăsta. Nu aveam nicio idee cum urma să fie receptat. Dar în momentul în care am terminat de cântat, mulțimea aproape a erupt în aplauze și strigăte – pur și simplu, nu se opreau. A fost cea mai plăcută surpriză, dar inițial, am pornit cu așteptări mult mai reduse, tocmai pentru a nu fi dezamăgiți de recepția publicului.
Ce este, de fapt, Dead Club City?
Joe: E greu de explicat ce înseamnă pentru noi. E amuzant că Dom a menționat concertul din Australia, acolo am simțit cel mai clar cum mulțimea se întreabă ce ar putea fi Dead Club City, dar îmi place misterul care vine odată cu asta. E gândit ca un club dedicat doar membrilor, dar l-am păstrat vag intenționat – să nu știi dacă este un loc real, o componentă a unui univers alternativ sau raiul personal. Sunt multe feluri în care te poți gândi la el, bazat pe album, dar nu o să spun mai multe. Ador să aud teoriile ascultătorilor despre ce înseamnă pentru ei Dead Club City și tocmai asta, faptul că oamenii îi pot da aproape orice însemnătate personală, este ceva ce nu vreau să distrug explicându-l.
Într-o perioadă în care tot mai mulți artiști spre îndreaptă către formatul de single, de ce ați ales să scoateți un nou album?
Joe: Se vorbea foarte mult în UK despre a readuce rock-ul la viață, a scoate iar chitara în față, iar noi ne-am apucat de un album conceptual, bazat pe sintetizatoare. Nu e ceva neobișnuit pentru trupa noastră să prioritizăm formatul unui album, dar asta tocmai pentru că, într-un album, ai mai multe fire narative care se întrețin unul, pe altul, de la prima și până la ultima piesă. Practic, ai nevoie de spațiu pentru a spune o poveste, iar albumul îți oferă asta.
Conor: Noi am și crescut într-o perioadă a EP-urilor, a albumelor, a CD-urilor și a vinilurilor. Deși suntem conștienți că trebuie să te adaptezi și la ceea ce se consumă mai mult, ca artist, albumele vor fi mereu mai aproape de sufletul nostru. Ne-am opri din a scoate albume doar dacă am rămâne fără bani să le mai înregistrăm. Totuși, e ceva extrem de plăcut să înregistrezi un single, fără să te gândești prea mult, și doar să-l lansezi în lume. Din punctul ăsta de vedere, facem câte ceva din fiecare.
Cum ați ajuns să înregistrați Dead Club City în Essex?
Joe: Ne-am înregistrat ultimele două albume în LA, unde am stat pentru șase săptămâni. Oricât ar fi fost de frumos, simțeam nevoia să nu mai avem presiunea timpului cu următorul album, aceea de a fi nevoit să trebuiască să te sui repede într-un avion înapoi spre casă, fără suficient timp să faci modificări sau chiar să petreci timp cu materialul. Într-un astfel de context, înregistrezi fiecare instrument, pe rând, dar nu ai niciun moment în care să te oprești și să te gândești dacă aia e versiunea cea mai bună a lui. Pentru Dead Club City, am căutat o perioadă mai lungă de timp în care să putem înregistra și un cadru mai aproape de vocea trupei noastre, un studio construit exact pentru a trage ceea ce urma să lansăm.
Dom: Când ne-am hotărât să înregistrăm DCC, am început să căutăm peste tot în UK diverse Air BnB-uri sau case suficient de mari pentru a pune cap la cap un studio acolo. Unele arătau groaznic, dar ceea ce căutam era doar să avem mult spațiu. A fost o întâmplare că am găsit un vechi studio de înregistrări în Essex care fusese neglijat ani de zile și avea nevoie de puțină dragoste. Când am ajuns acolo, ne-a fost clar că e locația ideală. Nu era nici departe de Londra, așa că ne puteam întoarce acasă în weekend-uri, să ne luăm pauze în care să uităm de album și să revenim la el cu gânduri proaspete. Așa am ajuns să înregistrăm în Essex.
Ce vă aduce înapoi în România? Aveți așteptări de la audiența de aici?
Philip: Cred că tot Electric Castle a fost și prima dată când am cântat în România. Ne-a plăcut extrem de mult țara și experiența, per total. Din păcate, încă nu am avut propriul nostru concert concert aici, de fiecare dată când primim oferte din România, de la acest festival sau de la altul, ne bucură enorm. În plus, berea de aici e foarte bună. Ursus, corect?
Dom: Cât făceam sound check-ul, am văzut că deja s-au strâns o grămadă de oameni la scenă. Suntem încântați că putem să bem și să ne simțim bine împreună. Mia devreme astăzi, m-am uitat peste niște înregistrări făcute ultima dată când am venit în România. Era un video de la Summer Well, chiar de după ce am scos „Amsterdam”. A fost una dintre primele dăți când cântam piesa live și, cu toate astea, sunetul de pe cameră este atât de distorsionat, doar pentru că mulțimea cânta refrenul atât de tare încât aproape acoperea instrumentele. Abia aștept să cântăm iar aici, ba chiar sper să facă exact același lucru și acum. Mă entuziasmez când îmi amintesc cât suntem de bine primiți în România și sunt sigur că o să fie la fel de plăcut și de data asta să cântăm în fața voastră.
Ne faceți să ne simțim acasă într-o țară care, de fapt, este atât de departe de casa noastră. Foarte rar ești receptat așa. De multe ori, nici măcar nu ești invitat înapoi într-o țară unde ai mai concertat. Dar se pare că avem fani foarte dedicați aici și ne bucurăm oricând să ne întoarcem. Chiar apreciem toată dragostea și susținerea voastră și o să facem tot posibil ca data viitoare când mai venim la Electric Castle, să venim ca main headlineri.
Ce vă place la a cânta în cadrului unui festival, comparativ cu avea un concert exclusiv NBT?
Dom: Asta e partea interesantă, când vine vorba de festivaluri, este mereu o provocare pentru că nu știi câte dintre persoanele din public au măcar idee cine ești, așa că trebuie să pornești de la premiza că e de datoria ta să convingi cât mai multe persoane că nu sunteți o trupă proastă. Te urci pe scenă cu gândul că trebuie să demonstrezi cât de bun poți să fii la potențialul tău maxim.
Totuși, e ceva magic și la polul opus. La propriul tău concert, știi că aproape toată lumea din fața scenei a venit pentru tine. Ai putea fi în cel mai jos punct al tău și, cu puțin noroc, tot s-ar simți bine. Și este ceva mult mai sustenabil doar să urci într-un autocar care face turul Europei, mai degrabă decât să zbori în fiecare weekend într-o altă țară, în sezonul festivalurilor. E obositor, dar e plăcut. Probabil că ai nevoie de un echilibru sănătos între cele două.
Ați menționat într-un interviu anterior, că indiferent ce se întâmplă în vieților voastre, dinamica trupei nu se schimbă. Dar cum v-a schimbat să creșteți ca trupă?
Joe: Probabil că singurul lucru care s-a schimbat este felul în care tratăm turneele. Ne-am uitat tot astăzi la cât de multe concerte am avut până acum. Cel de la Electric Castle #9 va fi al 604-lea. A fost o perioadă în care acceptam orice ofertă primeam și fix așa am și ajuns la numărul ăsta. Doar acum, încercăm pe cât posibil să ne luăm și pauze. Prestăm mai bine cu cât avem mai multă grijă de noi, dar altfel, încercăm să rămânem neschimbați. Fiind cinci persoane în trupă, știm că oricând unul dintre noi ar putea face ceva puțin deplasa, se poate baza pe celelalte patru persoane să-l tragă de mânecă. E foarte important pentru noi că ne reușim să ne purtăm de grijă unul celuilalt.
Conor: Noi suntem din Essex și acolo, există un obicei ca toți prietenii să se poarte oribil între ei, într-un fel care să fie, totuși, amuzant. Dar având asta în spate, ne amintim să ne verificăm constant unii, pe alții. Suntem și prieteni, și familie de dinainte de a începe să facem muzică și în tot acest timp, am rămas la fel. Dacă nu, trupa și succesul ei poate chiar ne-au întărit relația.
De fiecare dată când pleci la un festival, este cineva care te întreabă dacă preferi să vă deplasați în aceeași mașină sau separat. Și evident, mereu spui că vrei să te deplasezi cu toată trupa, tocmai pentru că, dacă nu ești în aceeași mașină, poți să fii sigur că tu vei fi cel despre care vor vorbi ceilalți patru. Așa că, cel mai simplu, ne deplasăm întotdeauna la pachet.
Credite foto: Electric Castle
