Pe 3 octombrie, Universitatea Politehnica Timișoara își deschide din nou campusul pentru public, la cea de-a patra ediție a Nopții Campusului Deschis.
Peste 30 de laboratoare, expoziții de artă, ateliere și muzică vor face parte din program, iar ediția din acest an aduce și un moment aparte: deschiderea Casei Mühle, unul dintre locurile de patrimoniu ale Timișoarei.
Alexandru Luca, Director al Departamentului de Marketing Universitar UPT, vorbește despre surprizele acestei ediții, dar și despre provocarea de a aduce oamenii dincolo de ecrane, într-un spațiu în care își pot construi singuri experiența.
Noaptea Campusului Deschis – care sunt câteva surprize ale celei de-a patra ediții?
Anul acesta pregătim un moment simbolic cu totul special pentru comunitatea locală și anume redeschiderea Casei Mühle. Mă bucură mult că putem include în experiența evenimentului un loc de patrimoniu al Timișoarei și că putem invita comunitatea să îl descopere cu această ocazie unică. Îl vom activa în moduri care sperăm să îi surprindă pe cei care ne trec pragul.

Publicul va putea explora gratuit peste 30 de laboratoare de cercetare din cele 10 facultăți ale UPT, unde cadre didactice și studenți sunt pregătiți să explice pe înțelesul tuturor concepte din știință, tehnică și cercetare. Pregătim și patru expoziții de artă, printre care „Révolution Numérique”, realizată împreună cu Institutul Francez din Timișoara, și „Future Days”, expoziția cu cele mai bune lucrări din Facultatea de Arhitectură. Lor li se adaugă muzica și atelierele creative. Am construit programul ca pe o întâlnire între domenii pe care, în viața de zi cu zi, le ținem destul de separate. Tocmai din aceste întâlniri sperăm să apară și surprizele fiecărui vizitator.
Într-o perioadă în care multe experiențe sunt consumate prin intermediul ecranelor, cum reușiți să-i motivați pe oameni să vină Noaptea Campusului Deschis?
Pornim chiar de la felul în care oamenii comunică astăzi. TikTok și Instagram sunt importante pentru noi, iar printr-un ton relaxat și prin autoironie încercăm să facem universitatea mai apropiată de tineri. Miza este ca cineva care ne descoperă printr-un videoclip să devină suficient de curios încât să vină să vadă ce se întâmplă aici. În spatele acestei comunicări este o echipă tânără, care are libertatea să propună și să încerce lucruri.
Mai departe, trebuie să existe un motiv concret pentru care să îți petreci seara în campus. La Noaptea Campusului Deschis poți vedea de aproape un experiment și poți întreba cercetătorul exact lucrul pe care nu l-ai înțeles. Poți să te oprești la o expoziție sau să vii pur și simplu la o plimbare și să descoperi ceva pe parcurs. Îți construiești singur experiența, în ritmul tău. Cred că libertatea aceasta contează mult, mai ales când avem atât de multe opțiuni pentru timpul liber.
Pare că Universitatea Politehnica Timișoara devine și un spațiu cultural, nu doar unul educațional – spre ce vă îndreptați în viitor?
Ne dorim ca participarea la viața culturală și întâlnirile dintre discipline să devină firești în experiența unui student la UPT. Când am gândit programul UPT Campus Creativ, ne-am uitat atât la spațiile universității, cât și la felul în care formăm viitorii absolvenți. Un inginer are nevoie să înțeleagă oamenii pentru care proiectează, să poată lucra cu perspective diferite și să își pună întrebări despre efectele muncii sale. Arta și cultura ne ajută să creăm contexte în care aceste lucruri pot fi exersate.
În perioada următoare, mi-aș dori să implicăm și mai multe cadre didactice în această abordare și să legăm mai bine activitățile din campus de ceea ce se întâmplă la clasă. Avem nevoie de contexte constante de întâlnire, de ateliere și cluburi care să dea viață campusului și să aducă constant oameni împreună. Îmi doresc ca studenții să simtă că pot propune, că pot contribui și că spațiul universității este și al lor. Pentru mine, acesta ar fi un semn că programul a început să devină parte din cultura instituției.

Care sunt cele mai interesante reacții pe care le-ați primit de la oameni care au venit fără să știe la ce să se aștepte?
Una dintre reacțiile care au rămas cu mine a venit de la câțiva studenți la Calculatoare, care ne povesteau cu mult entuziasm ce descoperiseră la Facultatea de Construcții. Mi s-a părut foarte relevant că poți studia într-o universitate și să știi atât de puține despre ceea ce fac colegii tăi la câteva clădiri distanță. Pentru noi, întâlnirea aceea a confirmat câtă nevoie avem să ne cunoaștem mai bine și în interiorul comunității universitare.
Am văzut și surprinderea vizitatorilor când au intrat în laboratoare, au descoperit echipamentele și au stat de vorbă cu oamenii care lucrează acolo. M-a bucurat mai ales să aud întrebările care apăreau după prezentări. În momentul în care cineva prinde curaj să întrebe și discuția continuă, simți că s-a creat o conexiune. Încrederea într-o instituție se construiește și din asemenea întâlniri, cu răbdare, de la om la om.
Aveți un public foarte diferit: copii, adolescenți, studenți, părinți, profesioniști, foști absolvenți. Ce credeți că îi aduce împreună?
Cred că îi aduce împreună curiozitatea, chiar dacă fiecare vine din alt motiv. Pentru un copil poate fi primul contact cu un știința. Un student poate descoperi o facultate despre care știa doar numele, iar un absolvent poate reveni într-un loc de care îl leagă o parte importantă din viață. Programul le permite să se întâlnească în jurul aceleiași experiențe și să o privească fiecare prin ceea ce știe sau îl preocupă.
Suntem atenți și la felul în care îi primim. Ne dorim ca oamenii să se simtă în largul lor și să poată întreba fără teama că întrebarea lor este prea simplă. Faptul că accesul este gratuit ajută, dar la fel de important este ca explicațiile să fie prietenoase și spațiul să fie primitor. Ăsta e rolul unei universități deschise către comunitate: să împartă cunoașterea pe care o produce și să îi facă loc fiecărui om în această conversație.
Dacă oamenii ar pleca de la Noaptea Campusului Deschis cu o singură întrebare în minte, care ați vrea să fie aceea?
Mi-ar plăcea să plece întrebându-se: „Unde găsesc mai multe informații despre ceea ce am descoperit în seara asta?”. Cred că ar fi un semn bun dacă un experiment sau o conversație le-ar rămâne în minte și a doua zi ar căuta să afle mai mult. De aici poate începe un interes pe care nu știau că îl au.
Mesajul „Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările” are legătură și cu felul în care se face cercetarea. Există incertitudine, încercări și întrebări care apar pe parcurs. Mi-aș dori ca publicul să plece cu mai multă încredere să întrebe, inclusiv atunci când nu știe nimic despre un domeniu. Dacă reușim să păstrăm vie această curiozitate și după ce se închid laboratoarele, eu cred că evenimentul și-a atins scopul.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
