Agenția BandBook și-a sărbătorit cel de-al doilea an de activitate printr-un festival de două zile, alături de un public numeros și de opt artiști din portofoliu: Ana Coman, Pinholes, Delta Pe Obraz, Paul Tihan, Cristina Lupu, Andra Andriucă, Prima Dragoste și Diana Căldăraru.
Pe parcursul celor 2 zile de eveniment, sute de clujeni au participat la Showcase-ul BandBook din FORM Space, acolo unde rând pe rând au urcat pe scenă artiștii reprezentativi din portofoliul agenției. În prima zi, pe 28 ianuarie, pe scenă i-am putut vedea pe: Ana Coman, Paul Tihan, Cristina Lupu și Andra Andriucă, iar în cea de-a doua zi, pe 29 ianuarie, au cântat: Delta Pe Obraz, Diana Căldăraru, Pinholes și Prima Dragoste.
„Iată că am trecut cu bine peste cea de-a 2-a ediție a Showcase-ului BandBook. Suntem foarte fericiți pentru faptul că am reușim să arătăm publicului artiștii din portofoliu live pe una dintre cele mai importante scene muzicale din Cluj-Napoca. Le suntem recunoscători celor de la FORM Space pentru găzduire și sprijin, dar mai celor 8 artiști care au dorit să pășească alături de noi în acest demers. Le mulțumim tuturor partenerilor locali și naționali care ne-au ajutat să promovăm acest eveniment. Ne bucurăm tare mult că publicul clujean a venit în număr atât de mare să se bucure alături de noi la acest eveniment dar mai ales să asculte artiști deja consacrați sau emergenți și să creeze o atmosferă de poveste. Abia așteptăm următoarea ediție!” – a declarat echipa BandBook.
Ce este BandBook?
Este platforma de servicii integrate care le oferă artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora, de la fani, la organizatorii de evenimente, până la actorii media relevanți din piață. Misiunea agenției este de a le oferi artiștilor, fie ei cu un nume deja sonor sau aflați la început de drum, acces la o gamă personalizată de servicii, care să îi ajute să își atingă și să își fructifice potențialul.
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.