Skip to content Skip to footer

Podcast TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE – Episodul 2 cu Mihaela Michailov

Primul sezon al podcastului Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu” lansează pe 5 noiembrie al doilea episod în care textul de scenă se află în focus. De această dată, Zomir Dimovici are o invitată care aproape că nu mai are nevoie de prezentare în lumea teatrală românească, datorită rolului esenţial, artistic şi social, asumat în fiecare dintre proiectele sale.

Mihaela Michailov este dramaturgă, critic de arte performative, educatoare culturală, conferențiar la UNATC „I.L. Caragiale” București. Coordonează Masteratul de Scriere Dramatică din cadrul Universității. Este directoare CeArFi – Centrul de Cercetare în Arte Performative și Film, din cadrul UNATC București. Este co-fondatoarea Centrului de Teatru Educațional Replika din București, unde a coordonat – alături de artistele și artiștii Centrului – platforme de artă educațională, ateliere dedicate adolescentelor și adolescenților, programe de intervenție culturală, dezbateri.

Din 2000, scrie cronici și analize centrate pe artele performative din România și din străinătate. A ținut conferințe și a prezentat fenomenul teatral și coregrafic din România la Avignon, Lublin, Luxemburg, Paris, Tokyo, Viena. În 2014, i-a apărut la Editura Routledge, în volumul colectiv – European Dance since 1989: Communitas and the Other – eseul „Evacuate the area: zero space”. Iar, în 2021, i-a apărut la Editura Vellant, în colaborare cu Centrul Național al Dansului București, cartea Corpuri radicale în spectacole contemporane.

A scris peste 25 de piese cu accent pe problematici socio-politice: migrația forței de muncă, relațiile de putere din sistemul educațional, condiția copiilor care se maturizează în absența părinților, violența în familie și stereotipurile de gen, bullying-ul, sistemul medical din România, criza economică din perioada 2009-2012. În 2007, a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului pentru Complexul România, care a fost montată la Teatrul Național din București, în regia Alexandrei Badea. A participat, în 2009, la rezidența de dramaturgie oferită de Royal Court Theatre din Londra. Textele ei au fost puse în scenă la numeroase teatre din ţară.

Mihaela Michailov este dramaturg selectat în programul internațional FABULAMUNDI – program de promovare a dramaturgiei contemporane. În perioada 2023-2025 va ține ateliere de teatru cu adolescenți și dramaturgi emergenți din România, Cehia, Spania, Serbia.

De-a lungul timpului, piesele ei au fost traduse în bulgară, engleză, franceză, germană, greacă, maghiară, portugheză şi spaniolă. Piesa Copii răi, care se joacă de 13 ani, a fost prezentată sub forma unui spectacol-lectură la Festivalul de Teatru de la Avignon în 2014, a fost montată în Bulgaria, Franța, Germania, Luxemburg şi a fost publicată în 2016 la prestigioasa Editură Solitaires Intempestifs.

Din 2007, a ținut zeci de ateliere de scriere dramatică pentru cu grupuri de copii și adolescenți în țară și în străinătate, dramaturgi la început de drum, persoane vârstnice, persoane din penitenciar, femei diagnosticate cu afecțiuni oncologice, dezvoltând o metodologie de scriere creativă care folosește materiale autobiografice și documentare.

*Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabillitatea beneficiarului finanțării.

 

 

Lasă un comentariu