Skip to content Skip to footer

Povestea neștiută a unei calificări așteptate de o țară întreagă, din 13 mai pe marile ecrane

Avanpremiera filmului-documentar „În inima naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seară, la București, în prezența a peste 1.000 de invitați surpriză, oficialităţi, artiști și vedete, sportivi și membri ai lotului național. Producția intră în avanpremieră în cinematografe începând din 13 mai, iar biletele pot fi deja achiziționate online.

Lungmetrajul lui Remus Achim, filmul-eveniment distribuit de Forum Film România, spune povestea revenirii României la Campionatul European, după opt ani de absență, oferind suporterilor și publicului general acces fără precedent în culisele călătoriei spre EURO 2024. Protagoniștii documentarului sunt chiar tricolorii din lotul național și selecționerul, aceștia împărtășind publicului povești unice și pline de emoție din parcursul lor profesional, dar și personal, precum și lecții valoroase asimilate în timpul calificării la CE de anul acesta.

Am descoperit în timpul filmărilor o echipă solidă și niște oameni extraordinari, care mi-au reamintit ce înseamnă bucuria sportului practicat cu pasiune și implicare. Este un film dedicat întregii familii, dar am convingerea că mesajele lui sunt cu atât mai valoroase pentru orice copil sau adolescent care, odată ajuns în sala de cinema, va avea acces la povești care să îl inspire și motiveze să devină cea mai bună versiune a sa.”, povestește Remus Achim, regizorul filmului.

Proiectul este unul unic în fotbalul românesc, iar la realizarea lui au contribuit 21 de specialiști care au selectat tot ce este mai important din cele peste 100 de ore de filmări, în opt țări diferite, precum și imagini din cele zece partide din campania de calificare.

„<<În inima naționalei>> este mai mult decât un film despre fotbal, sau despre sport. Este chiar povestea oamenilor care au făcut imposibilul posibil, într-un moment în care sportul românesc avea foarte mare nevoie de victorii, iar lecțiile împărtășite de echipa națională sunt o inspirație atât pentru viitoarele generații de sportivi, cât și pentru fiecare dintre noi în parte, indiferent de domeniul de activitate. Este un film despre toți românii, care ar trebui să se regăsească în acest film. Inclusiv eu, care îi cunosc foarte bine pe jucători, i-am redescoperit.”, declară Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Selecționerul Edward Iordănescu, prezent și el la eveniment, a vorbit la finalul acestuia: “M-au încercat emoții, mai ales când am văzut trăirile băieților. Mi s-a confirmat că am fost o familie unită pe durata campaniei. Au fost momente grele, dar împreună le-am depășit. Asta ne face să fim fericiți, dar ne responsabilizează pentru ce urmează. Ne dă un tonus bun pentru EURO. Va fi infinit mai greu, dar trebuie să ne creștem nivelul. Dăm peste cei mai buni jucători și cele mai bune echipe”.

PAGINA FILMULUI: https://inimanationalei.ro/

https://www.cineforum.ro/project/in-inima-nationalei-din-vestiar-pana-in-germania/

👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu