Ramona Laczkó-Dávid, Director al Centrului de Proiecte Timișoara, explică într-un interviu pentru happ.ro cum arată orașul la distanță de trei ani de la un moment crucial de transformare, cum își menține vie identitatea și de ce este esențial să investească în programe culturale.
Ne-am întrebat în 2023, anul în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, ce va urma după și dacă Timișoara va avea capacitatea să păstreze acea inerție bună a proiectelor de anvergură. Deci… cum e Timișoara la trei ani de la acel moment?
Ramona Laczkó-Dávid: Timișoara la trei ani de la momentul de Capitală Europeană a Culturii continuă să inoveze în scena culturală locală, dar nu numai în cea locală, și în cea națională, pentru că operatorii culturali din Timișoara, pentru proiectele lor, în continuare își construiesc parteneriate cu alte organizații culturale din România. Chiar și evenimentul din weekendul 31 iulie – 2 august, Ziua Timișoarei, Timișoara City Celebration, este un astfel de eveniment care încearcă să aducă laolaltă creativitatea comunității culturale din Timișoara.
Centrul de Proiecte, prin programele sale de finanțare, a încurajat această abordare de a avea, cu ocazia acestei zile speciale în viața orașului, evenimente culturale care să ofere o mică incursiune în ceea ce fac operatorii culturali de-a lungul anului și ne bucurăm că continuăm în această direcție și că operatorii culturali sunt într-adevăr alături de noi în organizarea acestui eveniment. Și astfel devine un eveniment de celebrare a unui oraș diferit față de alte modele care se întâlnesc în alte orașe din România și continuă spiritul unei capitale culturale. Încercăm să acoperim mai multe domenii, de la film, teatru, tururi ghidate, ateliere pentru copii și pentru adulți și nu numai, și să cuprindem un public cât mai larg, întotdeauna cu evenimentele pe care le includem în programul oficial al evenimentului.
Nu ne concentrăm numai pe o singură locație și acesta a fost întotdeauna și obiectivul pentru ce a însemnat programul cultural, adică să nu avem evenimentele culturale numai în locurile obișnuite unde se consumă cultură, într-un teatru sau la Filarmonică sau într-un muzeu, ci să ieșim și în spațiul public. Și aici, anul 2023 a fost anul de experiment – cum s-a folosit Timișoara de spațiul public și de la pepiniera cu grădina verticală care a fost amplasată în Piața Victoriei, până la marile momente de celebrare din Piața Unirii, am continuat cumva în același spirit și iată și pentru ediția din acest an, avem locația principală cu o scenă principală, parcurile adiacente și ne folosim și de Piața Victoriei prin colaborarea cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și spectacolul de acrobație aeriană.
Cine vine la evenimentele organizate de Centrul de Proiecte Timișoara? Atrage cultura, turism, investiții? Ce spun cifrele?
Atrage turismul, bineînțeles, în primul și în primul rând și ca un efect de spillover este și o creștere economică a orașului și acest lucru s-a înțeles de către administrația locală, de către municipiu, de către municipalitate și iată există o viziune în acest sens. Cultura poate într-adevăr să fie un vector de dezvoltare pentru oraș și este ceva ce s-a asumat în mod constant. Prima dată prin programele de finanțare care se derulează prin Centrul de Proiecte, care clar asigură un flux continuu de evenimente culturale care atrag vizitatori, nu numai timișoreni, care își descoperă orașul – chiar acesta este sloganul de anul acesta, Un oraș. O mie de feluri de a-l trăi, ci și pentru cei care vin la Timișoara și am văzut o prezență din ce în ce mai numeroasă din zona de proximitate a Timișoarei, din Serbia, bineînțeles, din Ungaria, de la Szeged, oameni care vin și tocmai colegii de la Visit Timișoara, organizația de management a destinației Timișoara, au publicat săptămâna trecută chiar câteva statistici despre cum turismul în Timișoara a crescut față de alte orașe din România.
Ați reținut ceva din statistici?
E clar, e o creștere de 10% a turismului pentru Timișoara. De fapt, am observat acest lucru și în raportul de evaluare a programului cultural, dincolo de un document oficial care se cere cumva la finalul programului, ceea ce am încercat să facem cu acest raport de evaluare e să vedem și felul în care timișorenii într-adevăr și-au deschis apetitul pentru cultură și în mod cert a existat o evoluție față de 2016 și 2023, un interval la care ne-am uitat.
Raportul se regăsește pe site-ul Centrului de Proiecte la secțiunea Transparență și așadar pentru cei care într-adevăr vor să adâncească acest subiect, ce înseamnă un program de Capitală Europeană a Culturii și care sunt efectele lui asupra unui oraș, chiar recomand acest raport de evaluare. Ne-am uitat la Timișoara atunci și ca la un model de guvernanță care a fost inedit, a fost un parteneriat clar între administrația locală, între municipalitate și operatorii culturali și acest lucru se menține în continuare.
Ne-am uitat și la ce înseamnă oamenii și zona de proximitate a Timișoarei, pentru că da, Timișoara ca și oraș, orașul principal și în afară de zona metropolitană, e de 300.000 de locuitori, dar dacă ne extindem deja vorbim de un volum mai mare, de 500.000 de locuitori. Cum menținem interesul acestor oameni care pleacă, la o oră de după masă spre seară și cum să îi întoarcem înapoi în oraș? Asta încă mai rămâne un subiect pe care încercăm să îl rezolvăm și să aducem cât mai mult publicul înapoi la evenimentele care au loc, în special în timpul săptămânii, în calendarul cultural.
Însă aceste lucruri sunt înțelese ca și provocări, sunt parte dintr-un focus al orașului, chiar și prin această discuție pe care am avut-o înainte cu cei de la The Script, headlineri internaționali, am încercat să explorez cu ei un pic teme care sunt relevante pentru industria de muzică de acum, din prezent, ce înseamnă AI ca și consecințe pentru industria muzicală, cum se revitalizează viața de noapte a unui oraș.
Așadar, tot timpul în acest spirit al unui program cultural care transcende dincolo de niște evenimente specifice de entertainment, încercăm să vedem ce e relevant pentru oraș din punct de vedere al scenei culturale locale.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
