Specialişti în arta fotografică se vor întâlni la cea de-a 3-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Fotografie, desfăşurată la Sibiu, în perioada 25-27 aprilie 2023.
Daniel Mihăilescu, Octav Ganea, Mihai Stețcu, Bogdan Maran, Cătalin Urdoi, Olga Vușcan, Vlad Lodoabă, Theo Manusaride, Silviu Matei, Valer Hancaș, Sebastian Purice, Alex Molovata vor prezenta publicului din experiența lor în domenii precum fotojurnalism, fotografie documentară, peisaj, acțiune, portret, wildlife, de eveniment și familie.
• 12 fotografi români
• 9 domenii ale artei fotografice
• 3 zile de dezbateri, prezentări și ateliere
• Sala Versailles, complexul Buonavista din Dumbrava Sibiului
• Biletele de acces pot fi procurate de la www.cnf.ro
Partenerii conferinței vor expune cele mai noi produse foto-video (lumini de studio, camere foto, accesorii foto, soluții de print, medii de stocare și software), oferind participanților ocazia să le testeze și să se familiarizeze cu cele mai noi tehnologii din domeniu.
Și anul acesta am pregătit un line-up de excepție, fotografi români, oameni care excelează în ceea ce fac, creatori de frumos, care vin să inspire și să provoace creativ pasionații de fotografie pe parcursul a trei zile. Vă așteptăm într-o atmosferă specială, unică în România, la Sibiu pe 25-27 Aprilie.
Petrică Tănase, organizator
Ultima zi a conferinței este dedicată atelierelor și sesiunilor one-to-one, de la fotojurnalism și fotografie de eveniment, la fotografie de acțiune și editare, toate gândite astfel încât participanții să poată experimenta și aprofunda informațiile prezentate pe parcursul sesiunilor.
Biletele de acces la conferință si ateliere sunt disponibile pe www.cnf.ro. Sesiunile vor debuta marți, 25 aprilie, începând cu ora 09:00 în Sala Versailles, complexul Buonavista din Dumbrava Sibiului.
Foto: Cătălin Urdoi, Mihai Ștețcu