Fără pretenția de a conține adevăruri absolute despre blocul comunist sau despre dedesubturile căderii ceaușismului, Istorii din ’89 în benzi desenate alătură documentările intimiste ale 39 de artiști grafici, din propria experiență cu revoluția sau din cercul restrâns.
Atât din perspectiva copilului căruia i se fură Crăciunul, a fiicei unui brașovean anchetat după aproape-relovoluția din 15 noiembrie 1987, a membrilor de partid sau gărzilor patriotice, cât și a muncitorilor de la Cugir, amânați la plată, sau chiar a celor retrași în afara zonelor fierbinți, intersecțiile benzilor desenate istorice se rezumă mai curând la apă fiartă („Foarte la modă fiertul apei în iarna aceea. Ca pentru spaghete, dar fără spagehte”), încăperi întunecate („Se trăgea cu pușca în ferestrele luminate”), steaguri decupate de stema României Socialiste („Și foarte multe steaguri, găurite ca după o boală ciudată”) sau aceeași ultimă transmisie în direct cu Nicolae Ceaușescu care deschide și filmul de montaj Videograme dintr-o revoluție (1992, r. Harun Farocki și Andrei Ujică). Fie că vorbește în pasteluri expresioniste, scribble drawings, caricaturi din categoria Ferma Animalelor, Istorii din ’89 se preocupă cu acele șocuri sau pierderi personale, trăite într-un moment de maximă fraternitate a populației române.
În acest cumul de scurte adevăruri personale – cel al grânarului României în care nu se găsea pâine, al polițiștilor care trăseseră până atunci doar cu oarbe sau cel al țigărilor aprinse confundate cu focuri de pistoale –, deși nu exclude vendetta dintre Militaru și Trosca, operațiunea „Trandafirul”, aceeași confuzie periculoasă care devine premiză pentru Hârtia va fi albastră (2006, r. Radu Muntean) sau sindromul conspiraționist național, volumul tonifică în egală măsură amarul copiilor în ochii cărora moartea îl gonește pe Moș Crăciun, cât și isterismul unui civil pentru care ’89 vine odată cu oportunitatea de a promova în eroul care i-a executat pe Ceaușești. Întocmai prin trecerea din macro în micro, într-o inițiativă de a contura imaginea de ansamblu a iernii lui ‘89 prin evenimente cu valoare particulară, Istorii din ’89 face ceva în plus față de simpla distanțare în percepția populară dintre banda desenată românească și asocierea cu Revista Cutezătorii sau cu exemplarele PIFF, revista grafică a partidului socialist francez, tipărită în România și, implicit, cu linia de propagandă a partidului. Reconstruiește, în compatibilități de narativă, momentul trecerii de la stema socialistă, la consumul nemonitorizat al „produselor cu gust de libertate” – revista Bravo, guma Turbo, Pepsi la litru, păpușile Barbie. Și mai ales, î din a.
De la abordări umoristice, precum Dracula a murit! de Mircea Arapu, bandă tip James Gillray, inițial desenată pentru France Info, imediat după căderea comunismului în România și inspirată din Hora de Băieți de Tudor Arghezi – o reformulare ficțională a impulsului care dă naștere ceaușismului („Cea mai bună pîine este aceea carele o mănînci cu… foame!”) – și până la înțelegerea libertății care se scanda pe străzi ca mașini cu print de zebră, din prisma unui copil, sau îndolieri grafice, individuale ale victimelor gratuite ale revoluției, volumul renunță complet la pretenții istorice academice în favoarea simulării unui cotidian de revoluție. Și deși dă tuturor celor 39 de artiști, între 18 și 91 de ani, ocazia să vorbească despre militari specializați în agricultură și construcții, trimiși în necunoștință de cauză la Timișoara, gloanțe ricoșate păstrate ca simbol al norocului, zvonuri despre terorism la fiecare Lada și fiecare tată neîntors de pe trenul Olt-București, nici cu, nici fără porcul de Crăciun, Istorii din ’89 înseamnă, în final, o colecție de mânii, nostalgii și interpretări personale ale momentului. Pentru unii, o reacție colectivă iminentă la foamea făcută în cozile la lapte, pentru alții, o moarte în plus la fiecare dovadă de lipsă de direcție a unei societăți „închisă ermetic față de orice informație din exterior”.
Cel mai mare album colectiv de bandă desenată din România, Istorii din ’89 în benzi desenate a fost lansat în 2019, mulțumită parteneriatului cu Muzeul Județean de Istoria din Brașov și al Festivalului de Benzi Desenate Istorice de la Brașov și preluat, sub forma unei expoziții, ca parte din programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 (8 decembrie-7 ianuarie), primul oraș eliberat de comunism.
Cuprins: Istoria Altfel, Nicolae Pepene, Revoluția la opt ani, Pillowzoid, Cugir 1989, Cristian Păcurariu, Revoluția la Iași, Adrian Serghie, 5 frânturi de memorie din decembrie 1989, Alexandru Ciubotariu, Crăciun (Im)posibil, Ana Calistru, Vis de decembrie, Ana Calistru, Popescu versus Ceaușescu, Ionuț Popescu, Silent Night, Cristian Dârstar, Colateral, Bogdan Chelaru, Undeva, cândva, Mirel Drăgan, Pasajul, Maria Surducan, Ca la Ploiești, Robert Obert, Revoluția prin vizor, desen de Toma și scenariu de Geo Doba, Rambo, desen de Puiu Manu și scenariu de Nicolae Pepene, Ce-am aflat în ’89, Matei Branea, Lumini și Umbre, Sezonul 3, Cristiana Călin, Suvenir, Daniel-Eduard Buruiană, Decembrie 1989, Ileana Surducan, …Ani de revoluție…, Alin Teodor Ivan, Păi ce facem, tovarăși?, Octav Ungureanu, Așa e la război, Valentin Ionescu, Fiii rinocerilor, Xenia Pamfil, Decembrie 1989 – Steluța trebuie să tacă, Lucian Amarii Jup, Deturnarea, Felix Crișan, Generația Peter-Pan, Veronica Solomon, Un câine!, Daniel Danil, Spirala Tăcerii, Giorge Roman, Aspirații, Viorel Pîrligras, Bă felie!, Sorina Vasilescu, Istoria o facem noi, Șerban Andreescu, Dracula a murit!, Mircea Arapu, Nu Mă Hă ’89, Mihai Timoșenco, Monștri, Vlad Forsea, Un ’89 dulce-amar, Alexandra Gold, 21 decembrie 1989, Radu Carp, Mărturiile Ioanei Bărbat, Nicolae Negură, Un pic mai bine pentru dumneavostră, desen de Daniel Rizea Dariz și scenariu de Marian Mirescu, Ultimul Act, Gabriel Zăbavă.
Foto deschidere articol: Popescu versus Ceaușescu, de Ionuț Popescu, pg. 49
