În gama pre-relațiilor care își ratează momentul, a atingerilor incomplete, greu de trecut la neînsemnate, și a unei manifestări muzicale în contra persoanelor-de-compromis, albumul de debut al trupei Maerigold, „Grădina Din Mijlocul Orașului”, ține balansul acelor intersecții romantice resimțite dintr-o disponibilitate ca fără istoric.
Pornind dintr-o improvizație fericită, trasă peste versurile câtorva piese scrise inițial în 2019 și rezultând, în două ore de reacordat, rescris și rafinat, prima piesă de pe album („În gând”), debutul neplanificat al Maerigold s-a transformat într-o demonstrație a cât de ușor își pot relua cei patru membrii activitatea muzicală ca trupă. Într-o serie de testimoniale date pentru Rock FM în vara anului trecut, Gabi Ungureanu (chitară) și Andru Hanganu (voce) descriu experiența înregistrării ca pe un tampon emoțional, necesar într-o perioadă de pierderi personale, în care deveniseră tot mai ușor de convins să abandoneze proiectul.
Cu implicarea producătorilor Mihai Costachescu și Rareș Nechita, cu câte un sfat primit de la Adrian Mărăloiu, toboșarul om la lună, care să împrospăteze percuția, și într-un permanent schimb de impresii cu apropiații, Maerigold pune piesă lângă piesă într-un album departe de a suna debutant, dar care împrumută, cu un sunet atât de diferențial, pe cât e de cald, ceva din jemanfișismul unui adolescent pentru relații căutate sau calculate, din nevoia de a pierde vara după o femeie-poezie și dintr-un dor posibil de întreținut în mod atât de acut doar pentru acel altceva care n-a fost să fie. Traducând în scurte balade aceeași jindă din categoria Poets of the Fall – dacă erau acea trupă alternativă locală, mai puțin preocupată de narativa demolition lovers decât de umblatul după miere și zahăr –, „Grădina Din Mijlocul Orașului” poate fi ascultat ca un memento pentru ce aduce poftă în a te îndrăgosti, de data asta fără mize și fără bariere.
Atât despre apropieri pasagere care își mențin același loc în gând, în ciuda înstrăinării, cât și despre inflamări pe repede-înainte sau despre mulțumitul cu puțin din partea cuiva care înseamnă un pic prea mult, odată cu „Grădina Din Mijlocul Orașului” vine și refugiul familiar într-un univers sonor în care pare mai puțin bitter să-ți displacă cuplurile expansive care-și fac loc pe lângă amintirea apelurilor nepreluate, dar și în care întreținerea încăpățânată a unei idile neconsumate nu mai sună atât de mult a experiență izolată. Dulceag, deși întotdeauna nostalgic, albumul Maerigold e mai degrabă pentru acei câțiva care simt din preaplin, neînsoțit de justificări și mai ales, de voie, nu de nevoie.
