6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.
Conceptul de management cultural s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii, iar societățile noastre tind să se concentreze din nou asupra dialogului dintre culturi, respectului pentru identități și diversitate, precum și asupra sentimentului de apartenență la valorile europene. Dezvoltarea unui turism durabil necesită atât satisfacerea așteptărilor vizitatorului si păstrarea patrimoniului, cât și a calității vieții localnicilor.
O problemă care se face resimțită la nivel național este slaba instruire a ghizilor și animatorilor în muzee, biserici, fortificații și alte obiective turistice în ceea ce privește metodele de documentare și interpretare a informațiilor, implicând vizitatorii și facilitarea experiențelor educaționale în timpul vizitelor la siturile culturale.
Conform „Studiului privind nevoile de formare și noile ocupații din domeniul culturii” cei mai mulți dintre respondenți și-ar dori să participe la cursuri de comunicare (21%), de management (16%) sau cursuri de pe urma cărora să dobândească̆ cunoștințe în domeniul legislației (13%), în timp ce 13% dintre respondenți consideră că le sunt utile cursuri în urma cărora să obțină̆ cunoștințe tehnice / IT.
În acest context, Asociația Mioritics, Hands on History Norvegia și Primăria Râșnov au organizat la Râșnov doua sesiuni de training. Primul eveniment, desfășurat în perioada 10-12 aprilie 2024, a fost dedicat ghizilor, animatorilor culturali și muzeografilor cu experiență sau legătură cu situri istorice, cetăți și patrimoniu cultural. 30 de participanți au avut ocazia să se implice în sesiuni interactive și prelegeri susținute de experți în domeniu: Nicolae Pepene, istoric și manager al Muzeului Județean de Istorie Brașov; Robert Nicolae Feraru, specialist în comunicare, Managing Partner la Kooperativa 2.0; Rickard Åkesson, specialist reconstituire istorică și living history, fondator Hands on History din Norvegia; Cristina Bordeanu, actriță și dramaturg
Al doilea eveniment, desfășurat în perioada 15-17 aprilie 2024, s-a adresat persoanelor implicate în managementul obiectivelor de patrimoniu istoric din întreaga țară. 6 participanți au beneficiat de sesiuni care au abordat aspecte precum legislația, strategia, marketingul și parteneriatele în gestionarea eficientă a siturilor istorice și a patrimoniului cultural. Facilitatori au fost Nicolae Pepene, managerul Muzeului Județean de Istorie Brașov, și Mihai Dragomir, președinte al Asociației Mioritics.
Aceste activități fac parte din proiectul Heritage Hub Râșnov (www.cetatea-rasnov.ro). Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local, care va fi elaborat împreună cu partenerul norvegian Hands On History AS și implementat în parteneriat cu Primăria Râșnov timp de 12 luni (inclusiv prin organizarea unui eveniment medieval cu 30 de participanți din Norvegia).
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.