Marți, 13 iunie, ora 20.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului „Elektra”, după Sofocle (adaptare scenică semnată de Ágnes Kali și Botond Nagy), în regia lui Botond Nagy.
„Elektra” este cel de-al patrulea spectacol pe care Botond Nagy îl montează la Teatrul Maghiar de Stat de Cluj, după producţiile de succes cu Orbii, Nora și Călător sub clar de lună.
În cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia premierei, regizorul Botond Nagy a vorbit despre relația sa cu textul: „În primă fază, pentru mine este important să cunosc tot ceea ce este legat de titlu, de material, de temă. Apoi, pe măsură ce ne apropiem de începerea repetițiilor, lucrurile încep să se așeze: „Ce? De ce? Cum?”, distribuția îmi este clară și abia aștept să încep lucrul! Reluând textul lui Sofocle, eu și Ágnes Kali am simțit că textul este atât de puternic încât nu mai era nevoie să-l condimentăm cu tot felul de variațiuni. Am încercat să-l demistificăm puțin: nu am atins textul în mod radical, l-am dezbrăcat doar de tot ceea ce era legat de mitologia greacă. Am vrut să păstrăm esența textui, care este foarte puternic în sine.”
Ágnes Kali, dramaturgul spectacolului, a adăugat: „Cel mai important lucru în versiunea aleasă de noi este faptul că acest text se ocupă cel mai mult de personaje. Este foarte centrat pe personaje și acesta a fost motivul pentru care l-am ales. Cunoscând trupa teatrului, știam cine se va potrivi și ce putem face. Atunci când spunem demistificare ne referim la momentul în care mistica dispare – pentru că în cazul tragediei antice, cel mai ușor este să mergi pe mistică, iar în teatru sunt multe cazuri în care „Mistica rezolvă spectacolul”. Dar dacă renunțăm la misticism și ne încredem în personaje, în modul în care ele pot exista în această situație, iar povestea iese din acel spațiu și din acel timp, din curtea Olimpului, adevărul lor iese la iveală..”
Csilla Albert, interpreta rolului principal, a vorbit despre relația sa cu rolul: „Am citit tot ce am putut înainte de începerea repetițiilor, toate textele scrise despre Electra, am încercat să absorb totul, dar apoi am lăsat-o baltă. Au fost momente în care mă gândeam că nu am nimic de-a face cu acest personaj, că nu știu cum îl voi interpreta. Dar cum este a patra oară când lucrez cu Botond, m-am gândit că m-a văzut în atâtea situații: m-a văzut în Orbii, în Nora, și în Călător sub clar de lună, trecând prin atâtea chinuri, încât știe de ce m-a distribuit. Semnele de întrebare, ele sunt acolo şi acum: cum pot împăca personajul meu cu această femeie pe care Sofocle a scris-o ca fiind foarte incitantă? Dar am încredere deplină în Boti, că el știe cine sunt și știe unde mă întâlnesc cu Elektra.”
La realizarea spectacolului au contribuit: Dragoș Buhagiar (scenografia), Ágnes Kali (dramaturgia), Claudiu Urse (muzica originală și sound design). Light design-ul este semnat de Botond Nagy și Dragoș Buhagiar.
Personajul principal, Electra, este interpretat de Csilla Albert, distribuţia fiind întregită de actorii: Enikő Györgyjakab, Lóránd Váta, Tamás Kiss, Róbert Kardos M. și Eszter Román.
Biletele pentru premiera spectacolului Elektra din 13 iunie, precum și pentru reprezentațiile din 14, 15 și 26 iunie, pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului (în zilele lucrătoare, între orele 10.00 și 14.00) și online.