Asociația pentru protecția animalelor SACHE continuă seria evenimentelor de fundraising pentru construcția Spitalului Social, proiect în faza de finalizare, ce va oferi animalelor fără stăpân șansa de a fi tratate, vindecate și îngrijite cu dragoste și respect, dar cel mai important, gratuit.
Astfel, între 14-15 februarie vom organiza la Maison 13, București târgul caritabil „A Valentine’s Love afFAIR”, o oportunitate de a susține o cauză care salvează vieți, promovând iubirea și conexiunea dintre oameni și animale, caracteristice unei societăți empatice și responsabile. El va aduce laolaltă branduri/creatori de bijuterii handmade, haine și accesorii, obiecte de decor, produse de beauty și de consum de la producători locali, precum și persoane publice care militează pentru bunăstarea animalelor fără stăpân. Linkul către evenimentul de Facebook creat ieri este aici.
Până în prezent și-au confirmat implicarea: Utopic by Mona Vulpoiu, Chicineta, Cosânzeana, Alina Tudorache, Veronica Soare cu @inima.Oglindă, Flaviart, Belong to Art, Mărgele Fermecate, Mateo Handmade, Cutiuțele lui Luca, Melt Me by Anisia, Happy Bubbles, Deja-Vu Natural Cosmetics, Sloane, Filgud, Rural – Sănătate de la țară, Veg_Anne Bakery, Berologia și lista va continua.
Momente speciale pregătite:
– adopția simbolică de către Sore a unei statui urbane în formă de cățel, dedicată animalelor fără stăpân, aflată în foster la Maison 13
– colțul de povești cu animale pentru copii, citite de Alexandra Ungureanu și zonă de ateliere
– eveniment aniversar Sache 9 ani
*
👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 📨 Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.