Skip to content Skip to footer

Teatru în teatru într-o premieră a Teatrului Mic – „Tartuffe sau Impostorul”

Teatrul Mic prezintă vineri, 10 februarie, de la ora 19.00, la Sala Atelier, premiera oficială a spectacolului „Tartuffe sau Impostorul”, în traducerea, adaptarea şi direcția de scenă a lui Gelu Colceag.

Noua producție îi are în distribuție pe Vlad Logigan, Gabi Costin, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Mihaela Rădescu / Dana Dembinski, Vlad Corbeanu, Rareş Florin Stoica, Oana Laura Gabriela, Alex Voicu, Viorel Cojanu, Andrei Seuşan, Ştefan Lupu.

„Tartuffe sau Impostorul” este considerată una dintre cele mai puternice şi controversate comedii de caracter din literatura mondială, scrisă cu scopul de a denunța fanatismul religios şi ipocrizia practicată de nobilii şi marii burghezi în secolul al XVII-lea.

Prima variantă a piesei scrisă în anul 1664, prezentată în fața regelui Ludovic al XIV-lea, a fost contestată şi interzisă. Trei ani mai târziu textul a stârnit din nou controverse şi a dus la interzicerea lui chiar de către arhiepiecopul Parisului. Textul a putut fi jucat, în versiunea sa integrală, abia în februarie 1669, prin bunăvoința Regelui Soare, şi a reprezentat un adevărat succes. Pentru Molière tipul de satiră, comedie rafinată însemna modul ideal de a critica ipocrizia, falsitatea, naivitatea şi viclenia, animat fiind de convingerea că arta teatrului trebuie să contribuie la educarea caracterelor.

Prin versiunea montată pe scena Teatrului Mic, regizorul Gelu Colceag propune publicului un spectacol de teatru în teatru, în care explorează cu subtilitate și inteligență efectele comice produse de intrigă și de dramatismul situațiilor.

„M-am gândit că, pentru public, ar fi foarte bine să afle puţin şi istoria acestui text, repetatele momente în care el, din cauza unei cenzuri bigote, a fost obligat să schimbe… şi atunci, în prolog şi în epilog, din textele lui Molière, din textele lui [Mihail] Bulgakov, eu am imaginat că, practic, piesa Tartuffe e jucată de trupa domnului Molière (…)Dogma lui Tartuffe, ideologia sa… era o formă de manifestare a unei ideologii de stânga, până la urmă, prin care oamenii erau obligaţi să renunţe mai întâi la tot ceea ce este deşertăciune şi, evident, apoi să se gândească şi să aibă ca ghid în viaţă normele impuse de religie, care, în ultimă instanţă, sunt norme morale”. (fragment dintr-un interviu cu Gelu Colceag publicat în zilesinopti.ro)

Următoarele reprezentații sunt programate pe 25 şi 26 februarie şi 18, 19 şi 31 martie la Sala Atelier a Teatrului Mic – Str. Constantin Mille nr.16.

Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.ro și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Atelier si Sala Studio).

TARTUFFE SAU IMPOSTORUL
după Molière

Traducerea, adaptarea și direcția de scenă: Gelu Colceag
Decorul: Ştefan Caragiu
Costumele: Liliana Cenean
Mişcarea scenică: Ştefan Lupu
Producător delegat: Alois Chiriță
Cu: Vlad Logigan, Gabi Costin, Alina Petrică, Mihaela Rădescu / Dana Dembinski, Ana Bianca Popescu, Vlad Corbeanu, Rareş Florin Stoica, Oana Laura Gabriela, Alex Voicu, Viorel Cojanu, Andrei Seuşan, Ştefan Lupu

Lasă un comentariu