Skip to content Skip to footer

Teatrul Ion Creangă are o nouă identitate vizuală

Teatrul Ion Creangă, unul dintre cele mai îndrăgite teatre pentru copii din țară, are o nouă identitate vizuală.

După 58 de ani de experiență în rândul spectacolelor de teatru pentru copii, Teatrul va începe un alt capitol, adaptat identităților culturale și artistice ale tinerilor de azi, atât din punct de vedere artistic, cât și estetic.

Încă de la înființare, Teatrul Ion Creangă a fost un spațiu în care spiritul ludic, respectiv nevoia primordială și constantă de joacă, și-a făcut loc într-o lume serioasă și a dat naștere unui mediu în care arta și poveștile sunt accesibile și celui mai tânăr spectator. De aproape șase decenii, aici se creează și se promovează spectacole de teatru de înaltă valoare artistică, ca un răspuns la nevoile tânărului spectator (0 – 12 ani) de arte performative.

Spiritul ludic a fost reprezentat atât pe scena Teatrului, cât și prin identitatea vizuală pe care și-a asumat-o încă de la început sub forma unui cub. Actualul logo menține ideea de joc și joacă permanentă, însă este transpusă sub forma altor elemente geometrice alăturate unui simbol grafic, care reprezintă acronimul Teatrului Ion Creangă – TIC. Astfel, noul logo va permite identificarea cu ușurință a Teatrului și a brand-ului, prin litere simple și lizibile.

Prin acest simbol, cei mici și cei mari pot descoperi noi emoții cu ajutorul imaginației. Prin urmare, joaca nu se întâmplă pur și simplu, ci ea are scopul de a familiariza privitorul cu lumea din jur. Cu toate acestea, personalitatea Teatrului Ion Creangă nu se rezumă la ceva strict pedagogic, ci devine prietenoasă și jucăușă.

În egală măsură, noul logo al Teatrului poate funcționa și sub forma unui logo secundar, atunci când litera „C” (din TIC) devine punte de joacă pentru copii și se transformă fie în doi copii care se țin de mână, fie într-o nouă față a fericirii și a copilăriei. Acest lucru amintește constant de frumusețea și bucuria trăite în primii ani de viață.

Actuala paletă de culori evocă dinamism, profesionalism și delicatețe. Culorile roșu și albastru, utilizate în procent de 50% fiecare, alcătuiesc culorile principale ale logoului. Albul completează cromatica generală, urmând să fie folosit atunci când se vor face modificări de fundal. Culorile exprimă, în același timp, estetica și simbolistica Teatrului, deoarece albastrul simbolizează seriozitate, roșul denotă energie și iubire, iar albul trimite spre puritate, simplitate și eleganță. Alte culori secundare care se vor regăsi în noua paletă cromatică a brand-ului sunt roz, ales pentru gingășia pe care o exprimă, și verde, folosit ca simbol al prosperității.

Identitatea vizuală a Teatrului Ion Creangă a fost realizată de Maria Tabarcea, artist grafic.

Societatea de azi se află într-o continuă dezvoltare și dinamică, iar tinerele generații simt nevoia constantă de a se adapta la noile provocări. De aceea, Teatrul Ion Creangă a ales să se adreseze celor mai mici dintre spectatori printr-o perspectivă nu doar performativă, ci și actualizată estetic. Prin noua identitate vizuală, se aduce în contemporaneitate imaginea generală a Teatrului, ținând cont și de istoria acestuia, de la brand și până la tipul de activități desfășurate de copiii cu vârsta între 0 și 12 ani. Elementele de design contemporan, proaspăt și creativ, îndeplinesc standardele europene în privința creativității acestora. În aceeași idee, este primul Teatru pentru copii din țară care a creat pe scena sa, încă din anul 2005, spectacole pentru cea mai mică categorie de vârstă, 0-3 ani, prin acest rebranding fiind totodată mult mai aproape și de nevoile acestora de a descoperi și de a construi lumi cu ajutorul formelor geometrice.

De mai bine de cinci ani de zile, programul repertorial al Teatrului Ion Creangă se poate identifica în funcție de categoriile de vârstă cărora le sunt dedicate spectacolele, pornind de la joacă cu acronimul Teatrului: #TICBEBE – este un program dedicat copiilor sub 3 ani, #TICPITIC – un program pentru copiii până la 6 ani, iar #TICJUNIOR este destinat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Astfel, noua identitate vizuală a teatrului se va regăsi și în misiunea artistică a acestuia. TIC devine liantul de pornire în lumea poveștilor, încă de la primii pași, căruia i se alătură cuvinte și înțelesuri în funcție de vârstă, nevoi pedagogice și psihologice.

Prin noua identitate vizuală s-a schimbat, implicit, întreaga copertă a poveștii Teatrului Ion Creangă, iar în următorii ani va urma această pantă ascendentă împreună cu cele mai importante teatre pentru copii, atât de la nivel național, cât și internațional. De asemenea, va continua să participe în cadrul proiectelor europene pe care le are deja în desfășurare, dar și să identifice oportunițăți de dezvoltare din punct de vedere artistc și profesional. Povestea Teatrului se va rescrie împreună cu spectatorii săi, continuând să creeze noi modalități de expresie artistice și teatrale, prin intermediul formelor geometrice care generează imagini vizuale la nesfâșit, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi.

Daniela Florea, Șef Birou Marketing, Comunicare și Management educațional, ne spune mai multe despre această schimbare:

Teatrul Ion Creangă lansează o campanie de imagine prin care își anunță actuala identitate vizuală ce vine cu un nou logo, în două culori specifice. Noua imagine este expresia unui teatru mai modern, iar logo-ul exprimă bucuria de a fi și a construi împreună un dialog pentru arta performativă a micului spectator.

Un logo accesibil, care să rimeze cu atrăgător, a fost imaginat din dorința de a reda dinamismul unui teatru orientat spre viitor. Aspectul geometric al logo-ului sugerează ideea de joc și joacă permanentă oferind totodată posibilitatea de a crea un conținut digital bogat.

Începând din august 2023, noua identitate de marcă va fi adoptată de toate canalele de comunicare: online, publicitate și print.

Gabriel Coveșeanu, Managerul Teatrului Ion Creangă, vorbește despre necesitatea de a schimba identitatea vizuală a Teatrului:

Nevoile copiilor de azi nu mai sunt aceleași ca ale copiilor de acum 5, 10 sau 30 de ani, iar din acest motiv, cu tot respectul pentru trecut, Teatrul Ion Creangă, începând cu această stagiune, trebuie să se alinieze la dinamica lumii în care trăim. Mi-am dorit această schimbare, deoarece joaca a căpătat forme diverse în copilăria celor mici, iar spectacolele noastre trebuie să fie spuse și arătate într-un limbaj actual, mai simplu și mai promițător. În curând, sper, că ne vom întoarce și la Sala Mare din Piața Amzei 13, iar această schimbare vine și din dorința de a construi totul de la zero – altfel din punct de vedere vizual și al direcției artistice, dar la fel din punct de vedere al profesionalismului și brand-ului care ne recomandă de aproape șase decenii. Despre planurile noastre veți afla treptat, deoarece deschidem stagiunea cu multe evenimente de care suntem siguri că vă veți bucura, iar de-a lungul timpului veți vedea și rezultatele promisiunilor făcute acum.

Stagiunea 2023 – 2024 începe la Teatrul Ion Creangă în luna septembrie, iar programul este disponibil pe pagina oficială a Teatrului. Vă așteptăm în această nouă stagiune care se anunță a fi plină de surprize, evenimente culturale și premiere. Toate noutățile urmează să fie comunicate pe site și pe platformele de social media.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE AICI

Lasă un comentariu