La început de stagiune 2022-2023, Teatrul Mic vă invită la premiera spectacolului „Măcel”, de Yasmina Reza, cu Manuela Hărăbor, Marin Grigore, Claudia Prec și Andrei Seuşan în rolurile principale.
Primele reprezentații sunt programate pe 21 si 29 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Studio – Gabroveni 57.
Textul ce stă la baza spectacolului este comedia neagră „Zeul măcelului/ Le Dieu du carnage”, scrisă în 2006 de Yasmina Reza și regizată de autoare însăși, doi ani mai târziu, pe scena Teatrului Antoine, din Paris, cu celebra Isabelle Hupert în distribuție.
Recompensată cu premiile prestigioase – Laurence Olivier, în Marea Britanie, pentru cea mai bună comedie, și Tony, în SUA, pentru cea mai bună piesă, piesa a fost ecranizată în 2011 de Roman Polanski, cu starurile hollywodiene Jodie Foster, Kate Winslet, Christoph Waltz si John C. Reilly.
Montarea actuală este coordonată de Andreea Grămoşteanu şi scoate în evidență, în special, forța textului şi jocul actorilor axat pe complexitatea sentimentelor și a caracterului uman.
Două realități aparent paralele, fără un posibil punct de congruență. Două cupluri din lumi diferite obligate să se intersecteze în urma unui „accident” produs de un conflict între copii. Un caz minor de neînțelegere ce escaladează într-o lupta de putere între părinți.
O comedie cu accente dramatice care ridică întrebarea: Cine este de fapt victima și cine este călăul? Sau, cine este părintele și cine este copilul?
Textul scris de Yasmina Reza propune și o dezbatere pe tema civilizației, a individului „civilizat”, rațional, care ar trebui să cântărească evenimentele din viața sa cu luciditate. Dar, ca ființă umană, acesta este supus greșelii, și, atunci când este pus în postura de a-și apăra cauza, pare că nu se deosebește cu nimic de omul necivilizat. Impulsuri, instincte primare, emoții ies la suprafață și transformă această fațadă perfectă într-una derizorie, declară Andreea Grămoșteanu.
Următoarele reprezentații programate la Sala Studio vor avea loc în datele de 8, 14 si 30 octombrie.
Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.teatrulmic.ro, platforma bilet.ro și de la casele de bilete ale Teatrului MIC (Sala Atelier si Sala Studio).
MĂCEL
de Yasmina Reza
Cu: Manuela Hărăbor, Marin Grigore, Claudia Prec, Andrei Seuşan
Traducerea: Ionuț Grama
Coordonator proiect: Andreea Grămoşteanu
Consultant scenografie: Ioana Pashca