Skip to content Skip to footer

Teatrul și Revoluția își dau mâna în cea mai recentă premieră de la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova: Reconstituirea, în regia Catincăi Drăgănescu

Vineri, 27 septembrie și sâmbătă, 28 septembrie, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova are loc premiera celui mai recent spectacol semnat de regizoarea Catinca Drăgănescu: Reconstituirea.

Inspirat din filmul cu același nume regizat de Lucian Pintilie și alte opere impregnate de spiritul anilor ’68, Reconstituirea vorbește despre nevoia de schimbare pe care o simțim fiecare dintre noi:

Ne frustrează autoritatea, politicul, vrem o lume nouă, dar, spre deosebire de 1968, nu avem o reprezentare a sa. Și libertatea poate fi o formă de constrângere – asta e revelația secolului 21: avem toate tentațiile astea pe masă, putem să ne trăim viețile oricum, dar individul nu contează în marea ordine a lucrurilor.” – Catinca Drăgănescu

Dramaturgia spectacolului, semnată de Catinca Drăgănescu chestionează și interoghează dacă suntem de fapt mai liberi sau mai puțin liberi decât în 1968, dacă gradul de libertate ni-l setăm singuri sau ne este atribuit, dacă renunțarea e conștientă sau nu.

Tineri din colțuri diferite ale lumii chestionează propria identitate și felul în care funcționează lumea din jurul lor. Dragostea, arta și revoluția se amestecă într-un carusel de emoții și experiențe. Ar putea fi 1968 sau ar putea fi acum. Revolta e în aer, revoluția e o stare de spirit, la vie est plus forte que l’imagination.

Distribuție: Iulia Colan, David Drugaru, Robert Ioan, Romanița Ionescu, Cătălin Mihai Miculeasa, Raluca Păun, Nicolae Vicol

Costume & consultant scenografie: Lia Dogaru

Dezvoltare software Reconstituirea VR/AR: Augmented Space Agency (Dan Făcăeru și Sabin Șerban)

Compoziție muzicală originală și sound design: Cristian Vieriu (interior 8)

Reconstituirea își propune, totodată, o explorare a evoluției fenomenului tehnologic media în raport cu societatea și a plecat de la percepția tinerilor asupra teatrului ca portal către alte timpuri, punte ȋntre lumi. Este un proiect cu rădăcini în istoria recentă și puternice reverberații în prezent.

Regizoarea Catinca Drăgănescu, alături de artistul Ciprian Făcăeru, care semnează scenografia fizică, VR/AR & lighting design, explorează în Reconstituirea noi unelte și procese creative, forme de limbaj și expresii artistice facilitate de tehnologiile emergente.

Spectacolul este parte a proiectului european ACuTe (Culture Testbeds for Performing Arts and New Technology), un proiect de mari dimensiuni în care Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este partener, alături de 14 teatre, universități și organizații creative de renume, printre care se numără Ars Electronica, Convenția Teatrelor Europene și prima Academie pentru Teatru și Digitalitate din Europa.

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova dezvoltă în prezent o serie de colaborări artistice care să apropie publicul tânăr de scenă și să-l implice în procesul de creație și dezvoltare a spectacolelor. Integrarea unor tehnologii precum realitatea virtuală, augmentată și alte fenomene contribuie la această legătură dintre proiectele artistice și tinerii activi, conectați la lumea virtuală. Iar Reconsituirea este un film reprezentativ, o poveste a unor tineri din anii ‘60, cu care publicul poate rezona și care propune ideea că arta poate și trebuie să aibă forța unui electro-șoc moral ȋntr-o societate sedată ȋn care realitatea este deturnată la fiecare pas.

M-a fascinat întotdeauna Lucian Pintilie, l-am considerat mentorul meu ales. Am scris un doctorat despre el, mi-am definit arta un „teatru al conștiinței” ca reacție la universul lui. Mă întorc în teatrul meu de debut după 12 ani și lucrez poate cel mai personal, mai sincer, mai acut spectacol al meu. E un moment special. Lucrez cu o echipă fantastică de creatori. Sunt un om – artist fericit. Reconstituirea reconstituie sufletul și conștiința mea.” – Catinca Drăgănescu.

*

Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.

Lasă un comentariu