TERTIUM (NON?) DATUR. Nu există a treia (opțiune, cale). O axiomă firesc acceptată fără controverse sau întrebări care instaurează pe linii paralele binele și răul, adevărul și neadevărul, albul și negrul. O declarație care afirmă că o dihotomie definește universul posibilităților.
de Alina Maer
Un stâlp al logicii clasice. În logică, legea mijlocului exclus sau principiul mijlocului exclus afirmă pentru fiecare propoziție că, fie această propoziție, fie negația ei este adevărată. Așa sună una dintre cele trei legi ale gândirii împreună cu legea noncontradicției și legea identității. Dar, ce mai este logic în ziua de azi? Din ce sunt făcuți stâlpii pe care este construită lumea?
În filosofia clasică, o axiomă este o afirmație atât de evidentă că este acceptată fără controverse sau întrebări. În semantica logicii clasice, propozițiilor li se atribuie valori de adevărate sau false, din mulțimea de două elemente. „adevărat” și, respectiv, „fals”. Aceasta este denumită „legea mijlocului exclus”. În logica modernă, o axiomă este o premisă sau un punct de plecare pentru raționament. Logica intuiționistă sau logica constructivă se referă la sistemele de logică simbolică care diferă de sistemele folosite pentru logica clasică prin accentuarea ideii de demonstrație constructivă. Logica intuiționistă nu presupune legea mijlocului exlus și a dublei negații, care sunt reguli fundamentale în logica clasică.
Operațiunile în logica intuiționistă păstrează se bazează pe dovezi și demonstrabilitate, mai degrabă decât pe evaluarea adevărului. Formulelor propoziționale din logica intuiționistă nu li se atribuie o valoare de adevăr definită și sunt considerate „adevărate” doar atunci când avem dovezi directe.
De ce această lungă, obositoare și plictisitoare analiză a diferențelor dintre logica clasică și cea constructivă? Pentru că, fără ea, spectacolul Teatrului Odeon, TERTIUM (NON?) DATUR regizat de Silviu Purcărete având la bază texte de Sacha Guitry în traducerea picantă și suculentă a Simonei Noapteș ar părea doar o comedie lejeră cu inserții suprarealiste. Îndepărtând tertium non datur, regizorul privește viața cu îngăduință și ironie, persiflează și sancționează compromisurile, dar nu se preface nevăzător în fața lor, preferând doar să anuleze o dihotimie falsă și depășită. În viață, o confruntare, un dialog ce escaladează scara conflictului, o discuție aprinsă nu trebuie neapărat să se încheie cu un câștigător și un câștigător și un învins.
Dramaturgul francez Sacha Guitry este recunoscut pentru ironia, picanteria uneori licențioasă a dialogurilor sale, pentru observațiile acide asupra cotidianului, pentru luarea în glumă a complicațiilor absurde ale vieții, totul poleit cu șarm și subtilitate. „Fausse alerte”, „On passe dans huit jours”, „Un type dans le genre de Napoléon”, „Une lettre bien tapée” și „Une paire de gifles” sunt bijuterii dramatice în care personajele se tachinează, se seduc, se înfruntă în dialoguri sclipitoare.
Silviu Purcărete purcede într-o călătorie interculturală optând pentru un un prolog comic în limbaj teatral Kyōgen în care trei personaje soțul, soția, mama soției formează un triunghi insolit cu atributele vizibile, imaginea, corporalitatea și senzorialitatea. Personajele teatralizează grosier gestul scenic, coborând spre burlesc. Nu lipsesc măști kabuki și costume tradiționale stilizate, dar nici oglinda în care nimeni nu se recunoaște.
Decorul simplu din deschidere se aglomerează la vedere, scena devine o adunătură de mobile (servante, cuiere, canapele, sipete) și costume (scenografia Dragoș Buhagiar) prin care personajele se mișcă precipitat. Nimic la întâmplare, totul în grafic, intrări și ieșiri în scenă aproape robotizate, niciun pas ezitant. Același ritm se regăsește în replică, mișcare, gest. Nu asistăm la scene comice, ci la partide de vorbă serioasă și gravă, la confruntări arbitrate imparțial.
Actorii își iau în serios personajele, pentru că și dramaturgul le-a luat în serios.Viața lor este undeva în altă parte, fără a ști măcar unde. Realitatea se dezbracă de trăire. Este un contratimp între stările personajelor și cuvintele lor. Nimic nu este ce pare. Ludicul trage după el burlescul. Tragicul are nuanțe de grotesc. Uneori dialogul mustește de inteligență. Alteori este dialogul stupid, lipsit de orice noimă, dar livrat firesc. Kyōgen înseamnă „cuvinte smintite” sau „cuvinte nebune”. Să fie o întâmplare sminteala și nebunia personajelor al căror chip devin măști de ipocrizie? Ridicolul zâmbește senin, iar bizareria se servește ca aperitiv la o masă unde înghiți orice, în afara autenticului.
Toate personajele sunt prinse în jocuri ale seducției fără fărâmă de educație sentimentală sau bovarism. Parcă vedem nuvele de Cehov cu dialoguri din Ionesco, avem și dramă, și vodevil, și farsă, și comedie bulevardieră, toate în replici fluide și inconsistente, pulverizând atitudinea rigidă și opacă în fața realității, a adevărului, a logicii existenței.
Distribuția spectacolului este una restrânsă, comparativ cu marile spectacole unde Silviu Purcărete manevrează mase impresionante de artiști. Pavel Bartoș ( Van de Pioch, Amantul, Domnul Michaud) are un aer de macho irezistibil și optează pentru un joc deschis ce combină șarmul personal, dezinvoltura, histrionismul, folosindu-și mai bine expresivitatea corporală, decât pe cea verbală. Ioan Batinaș (Domnul Hochepot) are postura potrivită unui rol secundar și un autocontrol cu efect de contrapunct față de jocul larg alcelorlalte personaje. Ruxandra Maniu împrumută ceva din rigiditatea ionescienei Marie în rol de bonă, iar în doamna Hochepot este bonomă și plină de vitalitate.
Ana Maria Moldovan( Jeannette, Doamna Gaby P) găsește accente suculente în portretizarea femeii imorale și parvenite. Meda Victor are alură pariziană, înțelege convenționalismul și structura schematică a personajelor sale pe care nu le ia deloc în derâdere. Excelent jocul lui Vlad Bîrzanu în Maximilien. Nicio urmă de ironie, niciun zâmbet pe figura sa crispată și prelungă de îndrăgostit gata să se sinucidă din motive puțin spus puerile. Maximilien este un Romeo fără miză care, cu cât este mai grav, cu cât se ia în serios, cu atât mai mult ațâță comicul. Agitat, frământat, contorsionat, cu o față aidoma unei măști opace, Maximilien este un bolnav închipuit de iubire. În rolul Julietei(cu sau fără Romeo?) made in France, Ioana Bugarin răspunde în același ton dramatic și foarte serios, alungând orice formă de emoție sau patetism.În rol de soție potențial adulterină, superba actriță(pariziană 100% la chip, trup și în gesturi) practică un joc dinamic, tensionat, foarte atent la cei doi parteneri.
L-am lăsat la final pe Claudiu Bleonț, cel ce traduce cel mai bine în replică și gest intenția regizorului. În rol de Solomon de bulevard, judecățile sale cinice și pline de sens sunt pe linia acelor principii ale logicii constructive de care vorbeam la început. Fie în postura lui Lucien, fie în cea de soț încornorat, raționamentele sale sunt limpezi, consistente și traduse în detalii de joc finisate cu maximă atenție.
Spectacolul cedează latura erotică în favoarea celei intelectuale suprarealiste. Finalul reinstaurează grotescul în cadrul unei întâlniri improbabile a personajelor într-un adăpost antiaerian. Un umor întunecat, caustic, înainte ca viața să revină la normal. Care normalitate? Lumea este un circus mundi în care realitatea se clatină sub asediul coșmarurilor. Stare de asediu într-o lume fără logică, confuză, fără repere, scoasă din țâțâni. Cine să o mai pună la loc? Ionesco îi dă întâietate lui Shakespeare. Să râzi nu are logică, să plângi e absurd. Până și zâmbetul se crispează, iar chipul devine o mască. Care te apără. Care te ascunde. Care te salvează de bombardamentul realității. Sau care te îndepărtează pe veci de tine însuți.
TERTIUM (NON?) DATUR
pe texte de Sacha Guitry
traducerea Simona Noapteș
Regia Silviu PURCĂRETE
Scenografia Dragoș BUHAGIAR
Muzica originală Vasile ȘIRLI
Asistent regie Cristina Tudor
Asistent scenografie Ioana Ungureanu
Distribuție:
Pavel BARTOȘ – Van de Pioch, Amantul, Domnul Michaud
Ioan BATINAȘ – Domnul Hochepot
Vlad BÎRZANU – Maximilien
Claudiu BLEONȚ – Lucien, Soțul, O.A.C.
Ioana BUGARIN – Hildebrande, Femeia, Domnișoara Guillot
Ruxandra MANIU – Bona, Doamna Hochepot
Ana Maria MOLDOVAN – Jeannette, Doamna Gaby P
Meda VICTOR – Rosy, Elvire M
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai fresh recomandări culturale ale săptămânii? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
