Știi spectacolul ăla de dans care îți fură pur și simplu mințile? Te uiți pe scenă, sunt 10, 15, 20 de dansatori, într-o armonie aproape perfectă. Mișcările lor sunt trase la indigo, dar fiecare dintre ei dansează altfel. Fiecare corp are o hartă proprie a emoțiilor, a mișcărilor, a echilibrului care se vede sau care nu se vede.
TESZT – Festivalul Euroegional de Teatru de la Timișoara e așa: un corp format din alte zeci de corpuri. Fiecare cu delicatețea lui, cu stângăcia lui, cu mișcările lui grațioase sau executate perfect sau cu ezitările care îl fac uman. Iar corpul acesta visează.
Corpul acesta nu va fi niciodată îmblânzit
„Îmblânzirea scorpiei“, Teatrul Municipal Satiric Kerempuh (Croația). Un spectacol despre femeia ca obiect, căreia Shakespeare însuși i-a pus o piatră de moară în spate. O reevaluare îndrăzneață și proaspătă a piesei clasice, cu twist-uri contemporane, cu indicii presărate generos, care arată că femeii nu i-a fost și nu îi este nici acum ușor, chiar dacă trăim în 2024. Un spectacol despre femeia discriminată, umilită, care trebuie să-și știe locul ei, care nu se poate dezolta și nu poate respira într-o lume contaminată de prejudecăți. Un spectacol despre femeia care se revoltă, care își contestă destinul și o face puternic, vizibil, irevocabil.
De corpul acesta îți vei aminti
Taverna Miresia. Festivalul Epidaurus din Atena (Grecia). Un spectacol despre durere, despre acceptare, despre pierderea inocenței și despre multiplele feluri în care un corp își poate reveni după o tragedie: tragedia pierderii de sine sau tragedia dispariției unui om drag. Un spectacol la limita dintre vis și realitate, mai mult în vis decât în realitate, cu vibrații care te tulbură, cu o muzică hipnotizantă și personaje care ocolesc toate drumurile bătătorite în căutarea unui mod total suprinzător de a simți și de a le arăta tuturor celorlalți ce simt.
Corpul ca o tabără de refugiați
Tărâmuri invizibile. Teatrul Livsmedlet (Finlanda). Unul dintre cele mai intime și mai fragile spectacole pe care le-a găzduit festivalul. Doi artiști se joacă cu niște figurine mici, de dimensiunea unei jumătăți de deget, iar corpurile lor devin scena pe care personajele din plastic își trăiesc dramele. Au inventat și o limbă pentru asta: limba pe care o vorbesc acești mici oameni aproape invizibili este limba pe care își strigă durerile și își numesc speranța. Acești oameni care sunt atât de mici încât noi, din confortul nostru consumerist, nu îi vedem. Sunt cei care merg pe drumul lor periculos pentru a fugi de războaiele noastre. Urcă pe un omoplat și coboară pe lângă obrazul actorului care s-a așezat pe podea ca o punte. Îi urmărim în aventura lor și vedem cum doar puțini supraviețuiesc. Coregrafa suedeză Sandrina Lindgren și păpușarul israelian Ishmael Falk reușesc un spectacol tulburător.
Corpul acesta e sincer
A fost odată la Novi Sad. Teatrul din Novi Sad (Serbia). Un spectacol exploziv, susținut de una dintre cele mai sudate trupe de actori pe care le poți vedea într-un festival. Cu mult umor, autoironie, sarcasm, dans, muzică și veselie. Cu momente de musical, cu monologuri sparte de negarea convenției, cu gânduri autentice despre inutilitatea actorului, sindromul impostorului, ierarhiile din teatru, succesul și mediocritatea, discriminarea pozitivă, ipocrizia artistului și a spectatorului. Cu un uriaș consum de energie care contaminează toată sala. Un spectacol în forță, de două ore care trec pe nerăsuflate, cu tot ce are scena mai bun de oferit: show total și melancolie.
Corpul acesta dansează
Ismene dansează. Kristóf Szabó F.A.C.E. Visual Performing Arts (Germania). Un maestru bondage – Boshi Nawa – menține vie atenția privitorului în timp ce leagă și dezleagă sufletul unei femei. Și corpul ei. Atmosfera e încărcată de simboluri, iar furia, neputința, resemnarea, își fac loc pe chipul personajelor. Un spectacol senzorial, incomod, solicitant la nivel vizual, ca o reclamă țipătoare la eternitate.
Corpul acesta e format din mai multe corpuri
Staubkinder. cie. toula limnaios (Germania). O trupă de dansatori care nu lasă nici măcar un centimetru de spațiu de pe scenă neocupat: îl ocupă cu corpurile lor, îl ocupă cu gândurile și cu amintirile lor. Copiii țărânei – staubkinder sunt ca un râu care curge spre esență, spre cine au fost cândva, încercând să revină la matcă. Un nivel tehnic excepțional, aproape fără cusur, cu momente de grup excelent executate, cu emoție amplificată de muzica lui Gustav Mahler. Unul dintre spectacolele emblematice aduse de selecționerul Mona Donici la TESZT.
Corpul acesta este în război
Tineri fără Dumnezeu. Teatrul de Tineret din Zagreb (Croația). Un spectacol militant, care îți oferă o perspectivă de partea căreia te poți plasa sau nu. Dar care te face să înțelegi. Cum își face loc extremismul, care sunt scânteile de la care e aprins? Cât de mult de abrutizează social media? Cât de departe poate merge obsesia de a-ți face auzite ideile? Care sunt cele mai abrupte și imorale căi prin care îți poți impune manifestul? Un spectacol de un nivel tehnic la un alt nivel, în care proiecțiile video, FPS-urile, caruselurile de fotografii sunt îmbinate cu idei revoluționare pentru un maxim impact. Iar tu, spectatorul, în funcție de nivelul tău de conectare, poți fi catalogat drept victimă sau agresor. Dar nu un arbitru. Pentru că aici nu e loc pentru căile de mijloc.
Corpul acesta face dragoste
It’s a MATCH – or will be – maybe – Tózsa Mikolt (Ungaria). Tinder. O rețea socială în care îți faci cont pentru a-ți găsi perechea. Sau doar pentru a face sex. Sau pentru a te căsători. Sau pentru a mai pierde timpul. Sau pentru a fugi de singurătate sau pentru a te amăgi că ai o viață socială. Tinder e un teren minat, pe care o femeie, un bărbat, o altă femeie și un alt bărbat încearcă să pășească fără a se răni. Într-un spectacol provocator, în care își exhibă cele mai intime gânduri, regizoarea Tózsa Mikolt îi plimbă pe spectatori prin 6 sau 7 încăperi diferite ale teatrului, pentru a le prezenta crâmpeie de scene, idei, dorințe și lucruri trăite. Îi plimbă printr-o viață care e posibilă, incitantă, spectaculoasă, periculoasă, în care poți trage lozul câștigător sau poți fi cel mai mare looser. Nimeni nu judecă pe nimeni aici.
Corpul acesta e sublim
Lună plină. Atelier 3+1 (Franța). Un privilegiu pentru spectatorii de la TESZT de a vedea „Lună plină”, în coregrafia lui Josef Nadj, în avanpremieră. Premiera a fost la Festivalul de Dans de la Montpellier în luna iunie. Un spectacol al farmecului culturii africane, în care șapte dansatori ating un nivel de conectare care devine o operă de artă în sine. Josef Nadj, coregraf, fotograf, artist vizual, de origine maghiară, născut la Kanjiža, în Voivodina (Serbia), prezintă o lume a intersecției culturilor, a jazzului american cu ritmurile tribale. O foarte puternică amprentă a dansatorilor din Mali, Senegal, Coasta de Fildeș sau Congo, locuri în care dansul e ca bătaia inimii, ca soarele care arde mereu pe cer. Și asta se vede pe scenă și în sală, acolo unde, într-o liniște deplină, oamenii se lasă să cadă ușor într-o transă.
Corpul acesta e plin de iubire
METCH – Concert. Ivo Dimchev (Bulgaria). Ivo stă pe scenă și pictează, în timp ce două microfoane circulă prin sală, printre spectatori. Spectatorul la care ajunge microfonul albastru trebuie să spună lucruri pozitive despre tabloul lui Ivo, despre orice, despre viață, în general, iar spectatorul care primește microfonul roșu, lucruri negative. Și în timp ce vocile spectatorilor capătă forță, în mod egal forța binelui și a răului, Ivo fredonează, creând o coloană sonoră pentru frustrările și încurajările oamenilor. Toate vorbele negative se sparg de nonșalanța lui. Toate vorbele pozitive se lovesc de modestia lui. Ivo cântă și pictează, va picta încă un tablou pe care îl va licita într-un viitor spectacol, va picta complexitatea lui de artist din cuvinte, din sunete, din sincerități dezarmante. Pe unii îi va șoca. Pe alții îi va câștiga pentru totdeauna. Și vă rămâne, ca și până acum, memorabil.
Corpul acesta nu trebuie să se simtă singur
Monoloagele solitudinii. Compania de teatru independent Arte-Factum Timișoara (România). Într-o demonstrație totală de originalitate a sincerității, dramaturga Mona Donici creează premisele unui spectacol tandru și ironic, puternic prin ideație și vulnerabil prin venele lăsate la vedere. Un text despre om, în momentele lui de joasă tensiune, despre căutările lui și posibile scenarii de asocieri afective. Omul de pe scenă tânjește după umanitate. Emoțiile personajelor curg în monologuri necenzurate, în care adevărul crud este dominant, iar sentința dată de societate nu e niciodată așteptată. Nimeni nu judecă pe nimeni aici, gândurile sunt libere, viața e uneori un moment de stand up comedy, alteori o fântână adâncă și întunecată. Un spectacol al ideilor, fermecător prin franchețe, solid prin tematică, ludic și surprinzător, în care personajele au carne, suflet și prezență, iar argumentul singurătății le validează. Încă un tărâm creat de la zero de Compania Arte Factum din Timișoara, un spațiu al experimentului și al tratamentului prin artă pentru diverse afecțiuni ale sufletului, bine administrat de regizorul Kocsárdi Levente și de actorii Fall Ilona, Darie Doklean, Andrei Elek, Maria Leca, Aida Olaru, Teo Cauș, Ana Andone, Serena Voaideș, fiecare aducându-și în fața reflectorului propriile vulnerabilități și sincerități. În decorul semnat de M.C.Donici s-a născut cartierul singurătății. Viteză limită: cât te lasă sufletul.
TESZT, așa cum s-a așezat el în 2024, între 19 și 26 mai, rămâne același refugiu pentru joacă, experiment, comunitate, iar corpul lui simte, râde, suferă, dar e mereu aici, definitiv și irevocabil.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? 
Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
Foto sus: din Monoloagele solitudinii – Mihai Toth
