În esență o arhivă istorică a persoanelor trans din România, „TransLucid” este un spectacol camp care survolează atât transformările pe care le-au experimentat într-un sistem medical încă nepregătit, recepția outsider-ilor la un tip de identitate adesea întâmpinat cu diagnosticul tulburării dismorfice de gen, un alt fel de a te simți din nou ca acasă, dar și doliul pe care îl resimt părinții după momentul de coming out al copiilor.
Pus în scenă în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely,” performance-ul cu o distribuție 86% trans propune o serie de momente scenice, de la încercarea televiziunii române de a suprascandaliza artiștii trans în direct, la Romeo și Julieta într-o variantă „incendiară,” bârfele spuse la ceai (tea) conexe noului documentar românesc despre comunitatea trans sau referitoare la acel doctor care deși vede transexualismul ca pe o boală psihică care se tratează chirurgical, nu se jenează să capitalizeze vulnerabilitatea unor persoane care îi trec pragul, crezând (sau cel puțin, sperând) că măcar s-a documentat anterior despre astfel de proceduri. Toate astea, pe lângă horoscopul trans și TransTV. Fiecare moment propus, care de altfel rămâne la fel de picant chiar și extras din întreg, folosește un limbaj Gen Z, nepretențios și plin de inside jokes care deturnează structurile dramaturgice cunoscute, precum indicația scenică dată unui Romeo în tracksuit de a ieși din scenă „suferind,” piesa în piesă în care actorii își țin lumina cu flash-ul telefonului, facerea lumii în șapte zile trans, TIFF sau Trans and Intersex Film Festival.
„TransLucid” integrează inclusiv informații istorice mai puțin accesibile despre comunitatea trans, precum eradicarea arhivei Institutului de Sexologie de la Berlin în perioada hitleriană, note educative cu privire la formulările pollitically correct (femeie trans, nu femeie transexuală) sau chiar solilocviul sângeros al unei mame care acceptă să schimbe sexul copilului în buletin, nefiind ceva cu adevărat permanent, dar este îngenunchiată de vinovăția de a se fi ratat ca părinte când aprofundează discuția despre operațiile de schimbare de sex. Însă, printre cizme extravagante din vinyl, costume memorabile pentru cât sunt de memabile, muzică de bubuială și mult sclipici, extrasele de tragedii intimiste sunt suficient de atent tapițate cu umor încât să nu deprime. Atunci când insultele se măsoară în masculinitate alpha și vizualizările, în „circ și panaramă,” acest spectacol reușește să construiască un anume haz de necaz care îi atribuie farmecul unui produs cultist, în care, similar unei remarci făcute de Umberto Eco la adresa Casablanca (1942, r. Michael Curtiz), dacă am fi recunoscut doar unul sau două clișee, ne-am fi plictisit, dar abundența conștientă de astfel de arhetipuri devine „sublimă.”
Lasând spectacolul cu replica „E cel mai important să ai un sponsor,” care se dovedește a nu fi despre prestarea unei munci sexuale, contrar opiniei publice, ci despre finanțarea celui mai recent proiect muzical al lui Naomi, o artistă trans care e plimbată prin emisiuni doar pentru a răspunde diverselor vulgarități care stau pe limba României conservatoare, primul fragment documentează cazul real al Arianei Bahmontana din 2008, care, după ce ține piept mai multor umilințe gratuite, se face dispărută din scena muzicală și de pe rețelele de socializare. Cu o energie mereu din preaplin, „TransLucid” continuă să expună știri ficționale despre primul partid queer care intră în parlament în 2024, PSRQ, și alte știri autoreflexive plasate într-o dată viitoare, cu aceeași lejeritate cu care pune în scenă și recitarea unei fabule cu nuanțe autoironice, din spatele unei pânze translucide care nu lasă sexualitatea actorilor să transpară până la spectator, conform căreia ei sunt „buruiana-regină care va răsări mereu,” urmată de hărțuirile suferite de persoane trans în perioada inițiatică, în care hormonii de abia ce încep să își facă efectul sau de discursul caricatural al doctorului Bascăr, când realizează că lipsa competiției pe piață înseamnă bani. Însă, tocmai această notă de conștiență de sine și de completă conștientizare a receptării negative din exterior permite spectacolului să țină o lecție de educație sexuală care nu este nici pedantă, nici nu trage la răspundere necunoscătorii de cauză. Mai degrabă, îi ia de mână cu o solaritate neobișnuită și îi așează la masa comunității trans, pentru a hotărî fiecare, ulterior și în propria intimitate, dacă este ceva cu adevărat de blamat sau demn de arătat cu degetul.
Unul dintre cele mai aclamate astfel de momente scenice de la reprezentația din 17 mai 2023 de la Timișoara a fost, de departe, horoscopul. În această structură a schimbării postului de televiziune care lucrează, parțial, ca un fir roșu al performance-ului, realizatorii lui au găsit o convenție ingenioasă prin care să facă fiecare spectator, într-un mod dezinvolt și interactiv, să simtă că, deși poate nu face parte din această comunitate, cumva, i se adreasă și lui – „O singură tăuroaică?”. Spart în trei părți, similar practicii #astrotiktok, în care, dacă deja te-ai uitat la ce urmează să trăiască mama și vecinul la următorul tranzit al Venusului fiindcă ți-a apărut pe fyp, ai putea la fel de bine să rămâi prin preajmă până ajunge și la zodia ta. Fără să fie un horoscop real, ci făcut la o cacealma de calitate, similară singurului alt moment care te duce cu gândul la what’s trending – filmul făcut pe mod portret, în care o ramă luminoasă joacă loc de cadru sau fiecare „ADOR!” și „gen” care te transportă direct în chat-ul cu un prieten –, toată hăhăiala sălii la horoscop sparge exact acea barieră inițială pe care un outsider poate să nu o fi depășit, chiar plătind deja bilet la spectacol. În plus, costumul care vine cuplat la greenscreen-ul perfect pe care l-ai vedea în spatele unei Minerva excentrice și pe care interpreta îl joacă ca pe prelungirea propriului corp, a venit cu încântări la fiecare dat din gene.
Dar dându-i horoscopului ce-i al horoscopului, întregul „TransLucid” vorbește și pentru tine, indiferent de sexualitate sau pronumele pe care le folosești. Fie că e invalidată în ciuda realizărilor pe plan profesional, respinsă până la a-i fi teamă să traverseze noaptea Centrul Vechi, interpretată injust drept nepotrivită sau confuză pentru toate abaterile de la normele sau constrângerile sociale conservatoare și nu numai sau, pur și simplu, însingurată de o preocupare țățească și deloc elegantă a majorității pentru ce se găsește în dormitorul fiecăruia, povestea celor one too many cuadraturi pe care le resimte fiecare persoană trans face apel la acea umanitate care nu te costă nimic, dar uneori rămâne neexprimată din inerția de a fi fost deja programat altfel.
În curând și la Centrul de Teatru Educațional Replika, București.
Echipa proiectului: ADAM/ Ada Mușat, Andrei Dinu, Andy Andreea, Arhanghela, Aron Madon, Dragoș Petrișor Evelyn Homeghiu, Mihaela Michailov, Patrick Brăila, Paula Dunker, Raj/ Ramya, Renate Dinu
Muzică: Admina, Alex Bălă, Borusiade, Chlorys, Sofia Zadar, Teo Retegan
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Evenimentul face parte din proiectul Istorii Invizibile, finanțat cu 489,592 RON prin grantul oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants.
1 Comentariu