Doi șoferi de tir și, pe durata reprezentației „Cargo Berlin – Timișioara”, actori neprofesioniști, au de transportat paisprezece tone de carne congelată și patru tone de carne vie – spectatorii. Co-producția Rimini Protokoll este un road performance într-un camion, care pe cât de departe te ține de acasă, pe atât de ușor devine și casă, și masă.
Bazat pe producția din Bulgaria, „CARGO Sofia X” din 2006, dar adaptat la povestea a doi șoferi români în permanentă tranzitare europeană, Denis și Dali, spectacolul în varianta timișoreană, plin de poante și căldură, așează spectatorul pe gradenele instalate în remorca tirului, în timp ce în cabina din dreapta cei doi bărbați povestesc experiența la prima mână de a fi lucrat ca șoferi de transport mărfuri. Proiectorul din fața gradenelor uneori parcurge aproape documentaristic drumurile șoferilor estici, plătiți considerabil sub media pieței pentru a circula în vest, iar alteori, intră în cabina celor doi pentru un vlog personal de călătorie. Printre scurte momente informative despre legea din 2017 care nu mai permite șoferilor de tir să fumeze în cabină, obligându-i la mult mai multe popasuri, sau cea din 2021, care vine cu obligativitatea de a face pauze săptămânale de patruzeci și cinci de ore la hotel, indiferent că sunt poate prea scumpe raportat la câștiguri sau prea departe de autostradă, iar marfa se fură într-o veselie, chiar și din mers (în medie, un camion la fiecare douăzeci de minute), Denis și Dali își mai omoară câțiva cai în cele două ore de turații „până la Berlin”.
Traseul „Cargo Berlin – Timișoara” este aproape aspațializat și atent reglat la felia de viață despre cum, dacă nu ești printre tiriștii care fac mâncare la roată, atunci probabil că trăiești pe hotdogi, care se pot mânca la fel de bine și reci. Între timp, poate că, exact ca Dali, visezi să înveți engleză și să faci tranziția către un job de birou sau, exact ca Denis, continui pe promisiunea că o să reușești să-ți pui niște bani la saltea de data asta. Când proiectorul nu ține loc de geamul către Berlin, iar radioul se cuplează la frecvențele specifice spațiului de tranzitare, fie ele difuzarea imnului austriac la „trecerea graniței” sau știri în limbi europene, obloanele se ridică și Timișoara devine scenă. Micile artificii sunt suficient cât pentru toate telefoanele spectatorilor să se ridice în tandem pentru a filma, atunci când în timp ce Dali povestește că a trăit o perioadă în Suedia, unde transporta mobilă și locuia în niște containere, exteriorul dublează în mișcare povestea personală, trecând pe lângă brandul suedez IKEA sau fosta „casă”. Aceleași obloane se ridică pentru a face un montaj live ingenios între traseul ploios filmat de pe geam, în deplasare și geamul de pe care încă se scurge apa din spălătorie traversată în timpul performance-ului. Similar, când proiectorul arată imaginile filmate cu drona de deasupra rămpilor de descărcat camioane, Denis și Dali mimează aplecările camerei de filmat, plimbând în sincron tirul pe dunele de nisip din parcare.
Deși radioul german nu prinde mereu frecvența, producția Rimini Protokoll păstrează suficient din autenticitatea celor doi șoferi de tir – și chiar și ticurile lor verbale, dintre care pe „gen” și pe alte câteva le avem sau le-am avut cu toții în repertoriu – încât să prindă șpilul unei paradigme care îmbină practicile unui jurnal video (deși Denis și Dali mai și coboară din mașină să explice uzura altor camioane, vândute către companii mai mici după primii lor trei sute de mii de km) cu un teatrul social despre care se duce vorba până la „SOLD OUT”-ul fiecărei reprezentații din cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Ba mai mult, poate că latura informativă a spectacolului ar fi rămas nulă (de câte ori te-ai interesat despre amenzile scrise de către poliția germană la vederea plăcuțele românești pe camioane, deși ai auzit de practică?), dacă nu i-ai fi văzut deja pe băieți pozând, cu ani în urmă, în fața primului lor tir sau al tirului tatălui, de la care a și furat între timp meseria.
Nimic nu pare a fi lăsat la șansă atunci când frecvențele sar prin FM-urile europene, iar tăieturile de pe videoproiector pregătesc trecerea camioanele cu inscripții în germană pe sensul opus al drumului. Altfel, mierea și zahărul spectacolului stau în candoarea poveștilor de viață a lui Denis și Dali, care întâmpină orice problemă cu o „tradițională cafea” sau fac haz de necaz de scorurile la factura de telefonie mobilă, după atâtea ore petrecute la telefon cu prieteni, familie sau oricine era dispus să îi țină de vorbă când plecau la drum cu prea puține ore de somn în spate sau prea mult dor de casă. Așa cum Dali își menține forma fizică (greu de avut când îți petreci mai toate zilele în scaunul mașinii și nopțile, pe conserve), făcând mișcare – adică lucrând în construcții weekend-urile pentru un ban în plus –, așa nici Denis nu e superstițios, dar are cruciulița la parasolar. „Mai și cântăm câteodată, dacă suntem singuri”, spune Denis înainte să intre ritmurile de Céline Dion care-i vin direct pe suflet.
Concept: Stefan Kaegi
Regie și scenariu: Jörg Karrenbauer
Management Producție Rimini Protokoll: Maitén Arns, Jörg Karrenbauer
Management Producție Teatrul Basca: Ana Maria Ursu
Dramaturgia: Andrei Ursu
Cântăreață: Jacqueline Kohl
Assistent Director: Cristina Băldău
Șoferii de tir/actori: Denis Iancu, Dalian Lucian Deac
Sunetist: Cristian Popescu (Jimmy)
Artist Vizual: Flavius Marușca
Design: Dan Ungureanu
Credite foto: Teatrul Basca
Mai multe informații despre evenimentele Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii aici.
