Pilon central al deschiderii Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziția colectivă centrală Chronic desire presară artă în toate spectrele ei prin tot orașul până pe 23 aprilie.
Cu rădăcinile în 4 huburi culturale neconvenționale (și cu specific istoric), Chronic desire/ Sete cronică este punctul de întâlnire a peste 30 de artiști într-o contemporaneitate acerbă și hiperlucidă, căreia îi trebuie acest push senzorial mai mult ca niciodată. Îmbinând multimedia, industrialul, contradicțiile problematicilor sociale & what-not, paradoxul uman devine mai palpabil, mai umil și mai vulnerabil în urma lor.
Făcând abstracție de o analiză artistică riguroasă (a se citi: greoaie), selecția vorbește despre „sete” în cele mai acute sensuri. Foarte inteligibil, foarte aproape de realitate, aproape documentară față de impulsurile și impulsivitățile pământești. Se folosesc toate instrumentele erei noastre, se filmează și înregistrează, se îngroapă bronzul în pământ, se celebrează tradiționalul și specificul cultural, se trasează linii categorice între sentiment nemijlocit și presiune modernă.
Sigur, se intră și în detalii, dar în ritmul drăcesc în care ne trăim viața, poate că nu e realist să te gândești că fiecare vizitator va petrece timpul maxim alocat pentru a asimila și descâlci sensurile fiecărui obiect de artă. În principiu, Chronic desire e făcut astfel încât să nu trebuiască să depui eforturi conceptuale nemaiîntâlnite. Puțină prezență și curiozitate îți vor releva o groază de sentimente proprii și interpretări personale, fiind atât de senzorial și de ancorat în real.
Colecția nu se ferește de politic, de revoltă, de inspirație și de critică față de acele componente ale existenței noastre aflate în disfuncție: -isme și -fobii, stres urban, pierderi de origini, rătăciri și regăsiri aproape cathartice. Timișoara se arată alternativă și îndrăzneață, abstractă și lăuntrică. Cel puțin, este display-ul ingeniozității contemporane.
Prin Chronic desire, cartea de vizită efectivă și media aritmetică a ceea ce se întâmplă în Capitala noastră culturală, se stabilește tonul estetic și conceptual al programului. Pe stradă și în cele patru focare culturale (Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși & Palatul Ștefania), se întâmplă o mutație de suflu; te aruncă într-un fel de relație imediată cu expresia liberă, cu discrepanțele generate de tot felul de discriminări, cu trecutul și cu viitorul.
Pe șine din muzeu, pe șine de tramvai, între două străzi și în cămări, pe broderii, pe ecrane de proiector, pe jos și suspendate, operele de artă fac un fel de traseu cu capcane prin oraș. Nu știi la ce să te aștepți de la următorul exponat – iar asta păstrează expoziția foarte dinamică, foarte instantanee și organică.
Împletind performance art-ul, DJ-eala, arta culinară cu substrat politic și o serie copleșitoare de etc-uri, de acest iureș de artă vizuală, informația pe care ți-o dă Chronic desire e multă, brută și imediată. E important să te bucuri de ea, să cauți descifrări aproape de realitatea noastră, s-o accepți. Dacă îți place sau nu, asta e discuția fiecăruia de la bere de după (că e important să mai și vorbim despre artăăă).
Și ca să devenim puțin mai concreți, transcriu mai jos un mic ghid al consumatorului de artă (care mi-a plăcut la nebunie), manufacturat întocmai pentru Deschiderea Timișoara 2023 (de George Roșu):
cum să vizitezi expozițiile de artă contemporană (și nu numai) folosind metoda c.a.g.î.*
* c.a.g.î. = citește, ascultă, gândește, întreabă
dacă te uiți la lucrări și nu îți spun nimic, nu te panica și nu pleca încă. citește: caută eticheta și textul expoziției. dacă tot nu te-ai lămurit ascultă. caută un ghid, curatorul sau chiar artistul și… ascultă-l când prezintă expoziția. gândește-te. dacă are sens pentru tine ce ai auzit, văzut, citit, e super! dacă tot nu are sens, întreabă pe google, pe mediator, pe tine.
Și, în cel mai rău caz, este o radiografie pertinentă a ceea ce înseamnă artă în contemporan – contest-o sau dă-i credibilitate. Ca inițiativă, pare foarte important să ne ancorăm în epoca noastră și din punct de vedere artistic; iar Chronic desire de la Timișoara face o sinteză destul de interesantă a fenomenului de creație în mileniul trei.
