Skip to content Skip to footer

„Tori și Lokita”: din Benin la Belgia

Motorul filmului umanist „Tori și Lokita” (2022) pornește din nevoia a doi imigranți africani, ajunși pe în nereguli în Belgia, de a convinge biroul de imigrări că sunt frați de sânge pentru a-și putea primi rezidența.

Jean-Pierre și Luc Dardennes vin cu un istoric de a fi furat ochii critici din circuitul festivalier de la Cannes prin filme realiste, riguros documentate, despre neprivilegiați. Toate cu altceva din povestea underdog-ului care supraviețuiește fără să  caute milă. Poala de premii obținută la Cannes începe cu două Palmes d’Or pentru „Rosetta” (1999) și „The Child” (2005) și face vârf cu cel mai bun scenariu pentru „Lorna’s Silence” (2008), cu Grand Prix pentru „The Kid With The Bike” (2011) și cu cea mai bună regie pentru „Young Ahmed” (2019).

„Tori și Lokita” începe cu interviul aproape claustrofobic al Lokitei (Joely Mbundu) la biroul de imigrări. Deși discursul ei eșuează în a convinge că sunt cu adevărat frate și soră, dinamica dintre cei doi imigranți înrudiți de o suferință și greutăți comune este una în care, chiar singuri între patru pereți, se adresează cu „soră” sau „frate” și își cântă unul altuia pentru a putea adormi.

După amânarea interviului și în așteptarea actelor, Tori (Pablo Schils) și Lokita fac karaoke într-un restaurant pentru niciodată mai mult de cinci euro și lucrează ca săgeata cea mai din coadă pentru bucătar, full-time dealer. Ca într-o baladă a nedreptății care păstrează ritmurile realului, Lokita e percheziționată de africanii care i-au adus în țară ilegal pentru un ban în plus dat ca „datorie”, e presată să-i ofere dealerului belgian favoruri sexuale, cât timp Tori așteaptă pe scări cu foccaccia și duce în spate presiunile financiare ale unei întregi familii lăsate în Benin.

În ciuda trendurilor recente de film senzaționalist și al emoționalului traumatic redat în „Tori și Lokita”, graficalitatea filmului e întotdeauna sugerată off-screen și niciodată redată. Scenariul își găsește duioșia în mâna mereu întinsă a lui Tori, care cu o constantă vitalitate, o ademenește pe Lokita în jocuri de leapșa și în repetiții amănunțite ale posibilelor întrebări capcană din interviul de la imigrări.

Însă, când răspunsul autorităților rămâne cel prevestit, Lokita se lasă legată la ochi și plantată ca „grădinar” la o seră de cannabis, unde singurele facilități sunt o saltea, mâncare congelată și un cuptor cu microunde. Mânată de promisiunea unor acte false și visul de a deveni cameristă pentru a-și susține familia, pică din rău în mai rău. Iar singura conexiune cu umanitatea sau legalitatea rămâne Tori, care ar risca tot și încă puțin să ajungă la ea, dar și o sezonieră pizza margherita.

„Tori și Lokita” este un demers de denuanțare a violenței și nedreptății trăite de imigranții ajunși în vest, prin afecțiunea și prietenia nestrămutată dintre doi oameni cu aceleași umbre. Acolo unde împușcăturile nu sunt anunțate și burner phones sunt normalizate, Tori și Lokita se au unul pe celălalt, iar actorii emergenți Pablo Schils și Joely Mbundu performează cu o candoare neașteptată.

 

Distribuit de Indepența film în cinematografe, „Tori și Lokita” poate fi vizionat la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului sau Cinema City

Lasă un comentariu