Aducând mesaje de compasiune ca interludii ale afrobeatului sau partiturilor libaneze scrise pentru alama de nuntă, Jazz in the Park #13 a animat Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca nu doar cu nume de neratat, printre care Ibrahim Maalouf, Seun Kuti și Nneka, ci și cu jam session-uri între noi, cu Amintiri din copilăria Adei Milea, seturi pe disc ascultate pe iarbă și o lansare de carte.
Întrebat de Euronews cum se îmbină muzica jazz cu scena de DJ-ing, chiar înainte de deschiderea Jazz in the Park #13, fondatorul festivalului, Alin Vaida, răspunde: „Jazzul nu e un gen muzical care exclude pe nimeni (…), iar DJ-ii sunt foarte importanți în dezvoltarea muzicii hip-hop, chiar ei au pornit-o. Hip-hop-ul chiar vine într-un fel din jazz, pentru că DJ-ii anilor ’70, care au fost primii care au mixat la petreceri, în Statele Unite, foloseau discurile părinților lor. Și ce discuri aveau părinții lor? Cu Aretha Franklin, Etta James, muzică funk, Jackson 5…” În continuare, Alin Vaida, asemenea tuturor vocilor de comunicare Jazz in the Park, invită în special indecișii în privința festivalului de zi montat în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” să nu-și refuze experiența convinși, pe nedreptate, că jazzul este o muzică pretențioasă, definită de compoziții rigide, partituri imposibile sau un public care-și etalează pregătirea muzicală clasică. Din contră, reamintește nu doar că programul festivalului înseamnă, ca întotdeauna, un melanj de subgenuri – afrobeat, funk, soul, spoken word sau chiar, în cazul cuartetului polonez Błoto, relativizarea jazzul până la synthuri de EDM și sample-uri new age –, ci și că publicul din ultimele 12 ediții nu s-a format doar din consumatori înrăiți ai muzicii jazz, ci predominant din ascultători de muzică deschiși, pentru care să vină la Jazz înseamnă să-și așeze pătura pe iarbă și să se lase surprinși de numele mici, precum trupa de fusion jazz New Fossils (Ungaria). Altfel spus, indiferent ce asculți în căști negreșit în fiecare zi, Jazz in the Park poate fi festivalul pe care să-l tratezi ca pe un Discover Annually, unde „numește trei piese de la” nici n-a apucat să ajungă, întocmai pentru că organizatorii s-au raportat de la început la gen în sine ca la un spațiu de experiment, nicidecum de constrângere. Jam session-urile și alamele sunt, bineînțeles, nelipsite.
Printre hidden gems nu enumerăm doar aparițiile pe scena Backyard, ci și târgul de viniluri, casete și CD-uri unde s-au găsit anul ăsta atât obscurități ca albumul Marzipan (Habibi Funk) sau cântecele scrise pentru filmele lui (și de) Almodovar, cât și Kate Bush – care, deși e și canonică, și recent reviralizată de TikTok, se găsește doar (rar) second hand. Însă, în același timp, Jazz in the Park #13 a însemnat și semnarea celui mai scump artist din istoria festivalului, trompetistul franco-libanez Ibrahim Maalouf. Alături de ansamblul Trumpets of Michel-Ange, Ibrahim Maalouf a susținut poate cel mai vibrant concert din cadrul acestei ediții a festivalului, împânzit de momente de improvizație tipice nunților tradiționale din Orientul Mijlociu („Mă mai căsătoresc o dată cu publicul meu,” menționează Maalouf între piese). Tot între piese, povestește (sau reamintește, pentru updatații la lore) cum se diferențiază trompeta lui de una obișnuită – folosește un mecanism cu patru pistoane inventat de tatăl său, care credea cândva că instrumentiștii din întreaga lume îi vor adopta inovația. „L-am crezut, așa că astăzi sunt singurul care cântă la o astfel de trompetă,” glumește în continuare Ibrahim Maalouf. De ce este, însă, ea specială? Cel de-al patrulea piston permite redarea unor microtonuri care, deși lipsesc de regulă în partiturile occidentale – scrise pentru trompetele obișnuite din comerț, cu trei pistoane –, aceste cvarturi sunt cel mai întâlnit ornament din muzica arabă, astfel că folosirea unei trompete cu patru pistoane dă voie artistului să integreze cu ușurință specificul culturii de proveniență în muzica jazz pe care o compune.
Și, jazzul nefiind străin de statement-urile politice, parcul etnografic s-a luminat de flashlight-uri atunci când Ibrahim – care până atunci încuraja să se danseze, să se sară și să se facă hora în loc de mosh pit, mărturisind că membrii români din Trumpets of Michel-Ange l-au făcut să aprecieze cât de apropiate între ele sunt cele două culturi (română și libaneză) – a cerut să se aprindă lanternele în semn de compasiune pentru victimele conflictelor din Orientul Mijlociu. Similar, și Seun Kuti, headlinerul de sâmbătă și fiul pionierului afrobeatului Fela Kuti, a profitat de un moment de respiro pentru a transmite, după cum obișnuiește, un alt mesaj: să nu uităm că înainte de Free Gaza, Free Congo, Free Sudan, trebuie să începem de acasă, luptând mai întâi împotriva ascensiunii extremei drepte în Europa („Eliberați Europa de extrema dreaptă. Dacă Europa e liberă, atunci și Gaza, Congo și Sudan vor fi bine”). Restul concertului, pe parcursul căruia a fost acompaniat de trupa tatălui său, Egypt 80, a însemnat nu doar în ritmuri, ci și în dans, zeama afrobeatului, la nici două ore după ce pe aceeași scenă, la apusul soarelui, au urcat Kokoroko, cu un afrobeat meet soul mult mai temperat, dar despre care s-a spus în public că „e muzica perfectă de făcut dulce dragoste”.
În materie de nou, ediția #13 a fost prilejul ca Mammal Hands să cânte două piese de pe albumul nelansat, mult mai prieten cu doom jazzul decât titlurile lor anterioare, care urmează să apară anul ăsta, iar percuționistul și prezentatorul Rock FM Berti Barbera, care și-a făcut la acest Jazz in the Park și debutul ca jazzist și a anunțat o colaborare la început de drum, dar care se vrea de durată, cu Ada Milea, a și lansat în cadrul Întâlnirilor pe prispă enciclopedia de pop-rock „Ascultă și dă mai departe!”, publicată la Humanitas. Capitolele ei sunt împărțite în albume-hit, atent alese, din istoria pop-rock-ului, printre care The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars, David Bowie, Oxygene, Jean-Michel Jarre, The Dark Side of the Moon, Pink Floyd și multe altele care n-ar putea fi niciodată date jos, cu mențiunea că albumele discutate nu sunt întotdeauna și cele mai ascultate din discografia artistului, ci adesea alese din motive subiective. Asta înseamnă că ar fi putut alege, vorbind de Depeche Mode, să parcurgă cel mai mare album al lor, anume Violator, dar a ales mai degrabă să vorbească despre un moment de cotitură în istoriile personale ale membrilor trupei, respectiv lansarea Songs of Faith and Devotion, când doi artiști la marginea societății – unul pentru că era dependent de heroină, celălalt pentru că era gay în Berlinul de la începutul anilor ’90 –, conștienți că n-au cum să mai depășească succesul Personal Jesus sau Enjoy the Silence, mai scot un album nu pentru că încă se mai înțelegeau, ci ca să-și scoată banii pentru a putea întreține în continuare același stil de viață. Un text accesibil, nepretențios, dar însumând decenii de ascultat muzică implicat, „Ascultă și dă mai departe!” nu e doar un glosar de termeni muzicali „corecți” sau fun fact-uri despre mamuții muzicii alternative, ci o invitație de a aprecia atipicul, cu atât mai mult citit în context. Cât despre următoarea ediție Jazz in the Park, programată în vara anului 2026, primul nume confirmat la momentul acesta este Marcos Valle.
