Skip to content Skip to footer

„Twisters” sau tornada mea iubită

„Twisters” este un „disaster movie” temperat, local, departe de grandoarea apocaliptică a unor filme ca „The Day After Tomorrow”, atât când vine vorba de efecte speciale, cât și din perspectiva mesajului pe care vrea să-l transmită.

Caracterul acesta mai restrâns îi lasă spațiu de joacă, îi permite să fie și comedie romantică, tribut sincer adus culturii din zona centrală a Americii, satiră subțire la adresa antreprenoriatului fără scrupule, chiar și dramă, pe alocuri. Iar toate acestea se îmbină până la urmă într-o producție dinamică, al cărei atu principal este că nu se ia prea în serios. 

„Nimic nu e mai excitant decât pericolul” ar putea foarte bine să fie tagline-ul acestui film conceput și construit ca un blockbuster de vară perfect. Echipele de marketing s-au uitat la cifre, și-au făcut calculele și au decis că direcția cea mai bună de popularizare pentru Twisters ar fi pe filiera filmelor cu dezastre, cu toate că, în fond, hainele de comedie romantică i se potrivesc mai bine. Indiferent cât de spectaculoase sunt tornadele de pe ecran și distrugerea pe care o lasă în urmă, scânteile dintre Daisy Edgar-Jones și Glen Powell sunt puse în prim-plan și fură atenția. Ea este Kate, meteorolog, traumatizată de un incident tragic, dar atrasă inevitabil de vocație înapoi către viața de vânător de tornade. El este Tyler, superstar YouTube, amator de senzații tari și, așa cum se dovedește, meteorolog și vânător de tornade foarte competent la rândul lui. Cele două personaje sunt prinse într-o rivalitate tensionată și plină de înțepături și de ochi dulci, cu un deznodământ pe cât de previzibil, pe atât de satisfăcător. Faptul că între timp sunt și oameni de știință (în maniera aceea super-simplificată și romanțată cu care ne-a obișnuit Hollywood) și că statul Oklahoma este pe jumătate ras de pe fața pământului de sumedenia de tornade pe care filmul le aruncă dintr-o parte în alta, toate acestea ajung să fie ca un soi de cireașă de pe tortul atracției copleșitoare dintre aceste personaje, care ajung să se provoace, admire și inspire unul pe altul în toate aspectele personalităților și vieților lor. 

Lucrurile se leagă astfel și cu mult ajutor din partea personajelor secundare, care sunt colorate, amuzante și/sau agasante, mereu în modul potrivit și la momentul potrivit, ceea ce este un mare plus atât pentru scenariu cât și pentru regie. Luată pe de-a-ntregul, actoria este destul de nuanțată, chiar dacă niciunul dintre personaje nu este deosebit de memorabil. Sound design-ul este remarcabil, iar impactul emoțional al tornadelor datorează mult sunetului complex și expresiv care le-a fost asociat în film: ceva între vuiet, urlet omenesc, duduit ritmic care duce cu gândul la un uriaș motor și vibrație ambientală din repertoriul lui Hans Zimmer, toate amestecate și transformate într-o adevărată „voce” imposibil de ignorat, care dă personalitate și prestanță acestor formidabile fenomene naturale. Efectele speciale sunt exact ce trebuie să fie la o astfel de producție: te lasă gură-cască dar sunt verosimile, acaparează atenția și nu își bat joc de inteligența privitorilor.

 

În termeni mai puțin grozavi, coloana sonoră este destul de monotonă din punct de vedere muzical – pentru fanii muzicii country contemporane, filmul e un festin. Pentru ceilalți, e ceva prin care treci mai scrâșnind din dinți ocazional, surâzând pe alocuri la niște versuri mai deochiate sau mai siropoase („Can’t take the home out of Oklahoma” zici că e propria lui parodie), dar parcă ar fi prins bine niște varietate stilistică. Ritmul este cam inegal și n-am să neg că pe la mijloc îmi doream mai multe tornade propriu-zise și mai puține tornade emoționale cam fără rost, dar până la urmă nu pot să spun că filmul a abuzat de răbdarea mea prea mult. Chiar dacă jonglează cu un melanj de genuri și de fire narative, Twisters știe foarte bine ce este și care e direcția generală pe care trebuie să rămână concentrat. Și, în mare, reușește.

N-am de gând să vă povestesc ce se întâmplă, nici măcar pe scurt. Sincer, nu contează. Nu mergi la un astfel de film ca să-ți faci o educație, chiar și superficială, asupra fronturilor de aer, meteorologiei și fenomenelor extreme ale forțelor naturii. Nu mergi nici pentru vreo poveste nemaipomenită, vreo dramă umană cutremurătoare, sau nu-știu-ce perspectivă complexă asupra abisului psihologiei omenești. Un film ca Twisters există pentru distracție, pentru ronțăit popcorn și sorbit cola rece, pentru că îți dă senzații tari și nu te îndeamnă la introspecție și autoanaliză. Este impresionant, alert, simpatic, haotic, ridicol, relaxat și relaxant.

Îl poți povesti altcuiva? Da, în mare, vreo două săptămâni după ce l-ai văzut. Dar mai apoi, scenele pe care le vei ține minte țin mai puțin de personaje și de poveste. Îți vei aminti camioneta cu burghie. Îți vei aminti tornada cu artificii. Îți vei aminti că ai râs la glumele și tachinările de care e plin și că scena confruntării finale cu tornada te-a făcut să te foiești puțin pe marginea scaunului. Ce să-ți mai și dorești? Nimeni nu și-a propus să facă o capodoperă cu Twisters, ci un film bun, care te lasă să-i treci cu vederea superficialitatea și să te distrezi pe îndelete. Misiune îndeplinită!

*

👉 Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok

Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici. 📨

Lasă un comentariu