Skip to content Skip to footer

„Un Stradivarius în școli”, un proiect al Fundației Culturale Gaudium Animae

Muzica clasică vine în întâmpinarea tinerilor, prin proiectul educațional național „Un Stradivarius în școli”, parte a programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

Pe data de 26 martie, începând cu ora 19:00, Colegiul Național Iași devine scena unui concert extraordinar adresat elevilor, interpretat de Răzvan Stoica, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai scenelor internaționale contemporane, împreună cu vioara sa Stradivarius, acompaniat de pianista Andreea Stoica. Răzvan Stoica, declarat cel mai bun tânăr violonist european al anului 2013, cântă pe o vioară Stradivarius din 1729.

Următoarele concerte din școli vor avea loc pe 28 martie, la Colegiul Național “Petru Rareș” din Piatra Neamț, pe 29 martie la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și pe 1 aprilie la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava iar în luna aprilie vor continua la București, Deva și Hunedoara.

Un demers de a apropia muzica clasică de un public curios și lipsit de preconcepții

„Un Stradivarius în școli” este conceput ca un efort susținut, ce își propune să formeze noi generații de iubitori ai muzicii clasice. Ceea ce numim astăzi muzică clasică” este un gen care a rezistat mai bine de 500 de ani și care poate fi apreciat de un public mult mai larg, în ciuda falsei percepții că ar fi intimidant și greu de înțeles, o perspectivă eronată care apare tocmai dintr-o lipsă de acces și de familiaritate. Inițiatorii acestui proiect cred în lipsa de prejudecăți a tinerilor, în curiozitatea și în spiritul lor critic înnăscut, care caută mereu să se dezvolte prin dialog și prin expunere la nou.

Muzica clasică este la fel de vibrantă și de plină de viață acum ca atunci când a fost scrisă. Iar zecile de povești, chiar mituri, despre capodoperele și geniile care au creat-o, de la Paganini la Beethoven, de la Mahler la Enescu sau Porumbescu, pot apropia tinerii de muzică, deschizând noi perspective asupra unor oameni ca ei, care au trăit în urmă cu câteva sute de ani.

„Un Stradivarius în școli” este despre apartenența tinerilor la un context istoric și cultural european, care este parte din moștenirea lor și pe care au tot dreptul să și-o însușească.

În primul an de implementare al programului „Muzica Inspiră”, proiectul „Un Stradivarius în școli” s-a desfășurat în Iași, la Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, la Centrul de Servicii Sociale Bucium, la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și la Preventoriul TBC pentru copii Deleni, și la Botoșani, la Colegiul Național „A.T. Laurian”.

În luna martie sunt programate concerte în școlile din Iași (26 martie), Piatra Neamț (28 martie) și 29 martie (Câmpulung Moldovenesc) iar concertul de pe 1 aprilie, din Suceava, va fi

urmat până la final de lună și de o serie în București, Deva și Hunedoara. Până la finele acestui an, demersul propune 27 de concerte la nivel național, care vor aduce muzica clasică în fața unui public tânăr de peste 5.000 de persoane iar „Un Stradivarius în școli” va continua și în anii următori. De asemenea, în luna mai se va lansa și declinarea proiectului, „Un Stradivarius în universități”.

Pentru a aduce muzica clasică în școlile în care predau, profesorii pot propune participarea unității de învățământ în care activează prin transmiterea unei cereri la contact@gaudiumanimae.ro. Interesul arătat de dascăli, de părinți și de copii va fi unul dintre semnele pe care Fundația Culturală Gaudium Animae se va sprijini atunci când va reînnoi acest proiect.

Lucrări emblematice și un instrument de excepție

Răzvan Stoica, câștigătorul titlului „Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani” în anul 2013, este un adevărat maestru al artei interpretative violonistice, capabil să inspire și să încânte pe oricine are șansa de a-l asculta, motiv pentru care i-a fost oferită vioara Stradivarius „Ex-Ernst”, în anul 2009, în urma câștigării Marelui Premiul al Concursului „Strad Prize” din Salzburg, Austria.

Vioara „Ex-Ernst” a fost realizată de lutierul italian Antonio Stradivarius în 1729, la sfârșitul Perioadei sale de Aur a meșteșugului său devenit artă. Dincolo de subtilitățile tonului și frumusețea propriu-zisă a viorii ca obiect în sine, e important de știut că, înainte de Stradivarius, proporțiile viorii variau destul de mult de la un lutier la altul; instrumentul își căuta încă vocea. După Stradivarius, aceste variațiuni nu au mai fost necesare. În întreaga lume au rămas mai puțin de 650 de viori făurite de el, din care marea majoritate sunt deținute de colecționari care, sub vraja acestor artefacte, nu le expun public și nu permit folosirea lor.

Răzvan Stoica și vioara sa Stradivarius vor interpreta pentru elevi lucrări ale unor compozitori emblematici pentru întreaga aventură a muzicii clasice, de la Haydn, Hӓndel, Bach și, în funcție de stare și inspirație, Mozart, Paganini, Stravinski și Ravel, fără a-l uita pe Ciprian Porumbescu cu „Balada” sa, o lucrare care și-a câștigat locul în repertoriul mondial pentru vioară. Printr-un repertoriu impresionant, tinerii vor avea acces la unul dintre cei mai versatili interpreți ai viorii din secolul 21.

Fundația Culturală Gaudium Animae își propune să repună Iașul pe o poziție de relevanță pe harta culturală a României, în ce privește atât evenimentele pe care le organizează, cât și angrenarea comunității locale —  pentru a crea un spațiu public modern propice afirmării valorilor autentice culturale și umaniste.

Printre activitățile Fundației se numără: evenimente locale cu participarea unor artiști consacrați la nivel internațional, evenimente naționale pentru susținerea și promovarea tinerilor artiști și ideilor lor, programe și evenimente locale pentru promovarea rolului culturii în coeziunea socială, activități culturale și educative cu și pentru copii și tineri din familii defavorizate pentru a-i încuraja să urmeze cariere vocaționale și să se dezvolte în domeniul artistic și activități în vederea promovării patrimoniului cultural material și imaterial.

Lasă un comentariu