Pentru că 2024 se anunță un an interesant din punct de vedere literar, hai să discutăm despre Jeffrey Eugenides. De ce vorbim despre el? Exact, anul acesta trebuie să publice o nouă carte. It`s been a long way without you, Eugenides. Dacă nu știi cine e, probabil îi cunoști romanul emblematic, „Sinuciderea Fecioarelor”. Sau ecranizarea lui, după caz.
Dacă tot nu îți sună cunoscut, chiar dacă mă îndoiesc, cu siguranță ai văzut celebra fotografie cu filosofica replică „Obviously, Doctor, you’ve never been a 13-year-old girl”. Mi-am dorit foarte mult să citesc „Sinuciderea Fecioarelor” pentru că am fost o adolescentă Tumblr. Adoram toate postările despre cât suferă fetele și toate citatele din cărțile clasice, cum ar fi „La răscruce de vânturi”. Câțiva ani mai târziu am ajuns să vorbesc pe internet despre feminism, drepturile omului și literatură. Da, chiar cred că the hell is empty and all the devils are here.
Am reușit să o citesc abia în anul doi de facultate. Nu pot spune că m-a impresionat povestea în sine, dar țin minte cât de mult am iubit felul neconvențional în care e scrisă. Nu înțelegi mare lucru din ea, dar la final totul are sens, chiar dacă te lasă și cu o grămadă de întrebări. De ce s-au sinucis toate fecioarele?
Grație acestor întrebări am ajuns să îmi doresc să citesc tot ce a tradus editura Polirom din opera lui Eugenides. Not gonna lie, dar îmi place mult că are rădăcini grecești. O să înțelegi de ce zic asta dacă citești până la capăt.
Intrigă matrimonială
După ce am terminat Sinuciderea Fecioarelor am pornit în această călătorie prin anticariatele din București. În perioada aceea, Eugenides nu se prea găsea. În librării n-avem nicio șansă, erau prea vechi edițiile. Până la urmă am găsit la Anticariat Dalles celelalte două romane ale lui, „Intrigă Matrimonială” și „Middlesex”.
Am început cu Intriga pentru că, contrar așteptărilor pur stereotipice, era în ediția de buzunar de la Polirom Top 10 și puteam să o car lejer după mine. Așa cum spune și titlul, avem o intrigă romantică acolo. De fapt este un triunghi amoros. Mă rog, nu asta a fost relevant pentru mine.
Pe Eugenides nu-l citești pentru poveste. Sau da? Îl citești pentru că vorbește despre anumite lucruri, cum ar fi tulburarea maniaco-depresivă, într-o manieră cât se poate de academică, dar adaptată la firul narativ. Leonard Bankhead, unul dintre colțurile triunghiului amoros, suferă de această tulburare. La finalul cărții, autorul ne oferă o pagină cu mulțumiri pentru oamenii și articolele care l-au ajutat în procesul creator.. Da, ne dă o bibliografie.
„Eugenides este înzestrat cu cel mai fermecător, dar hărăzit povestitorilor: capacitatea de a transforma obișnuitul în extraordinar.”
The New York Times Book Review
Trecând peste cuvintele pompoase folosite de The New York Times Book Review, da, Eugenides scrie despre senzaționalul din obișnuit. Te-ai întrebat câți oameni pe lângă care treci pe stradă suferă de o tulburare emoțională sau fac parte dintr-un triunghi amoros?
Middlesex
„M-am născut de două ori: prima oară ca fetiță, în Detroit, într-o zi remarcabil de senină din ianuarie 1960, și apoi din nou, în adolescență, de data asta ca băiat, într-un salon de urgențe de lângă Petoskey, Michigan, în august 1974. Cititorii specializati se prea poate să mă fi întâlnit în lucrarea doctorului Peter Luce „Identitatea sexuală la pseudohermafrodiții cu 5-alfa-reductază”, publicată în Jurnalul de Endocrinologie Pediatrică din 1975. Sau poate mi-ati vazut poza în capitolul șaisprezece din Genetică și ereditate, din păcate acum depașită. Eu sunt cel de la pagina 578, cel care stă dezbrăcat lângă antropometrul de pe perete, cu o casetă neagră peste ochi.” („Middlesex”, Jeffrey Eugenides, Polirom, 2005)
Așa începe unul dintre cele mai minunate romane pe care le-am citit în toată viața mea. Pe parcursul celor 591 de pagini – nu îți da ochii peste cap pentru că nu o să ai impresia că e atât de lungă – Cal, personajul intersex creat de Eugenides, își povestește viața încă de dinainte să se nască. Totul începe la Bursa, în anul 1920, când bunicii lui, frate și soră se căsătoresc. La fel ca în cazul lui Lot și a fiicelor sale, începutul unui neam e un incest . De aici, viața familiei Stephanides este disecată până în cele mai intime măruntaie, din perspectiva acestui „monstru” cu „o brândușă între picioare”.
Literatura nu e chestia aia plictisitoare pe care ai făcut-o în liceu. Scrierea nu începe la Creangă și nu se termină la Sadoveanu. Beletristica începe de fapt cu Murasaki Shikibu, dar asta e o discuție pentru altă dată. Eugenides face parte din acea categorie de scriitori care inserează în texte elemente din originea lui. În toate traducerile lui se face, mai mult sau mai puțin, referire la cultura greacă. În același timp, vorbește despre ceea ce vede; cultura americana în cea mai pură formă a ei. Viziunea asta ne ajută pe noi, cititorii, să ne apropiem de lumea din jur. A citi despre banal e un act cât se poate de cathartic.
Foto deschidere articol: Literary Hub
