Între spectacole de teatru sau de dans, proiecții ale celor mai apreciate filme documentare românești, expoziții cu afișele originale ale lui Milton Glaser sau cu artiști vizuali up and coming și Burgerfestul anual, săptămâna asta cu siguranță ai cu ce să-ți umpli programul.
[Luni] Spectacolul „Bazinul de Nord” @ ARCUB
13 mai | 19:00 | ARCUB – Hanul Gabroveni
Un spectacol cu Șerban Pavlu și Vlad Lință, „Bazinul de Nord”, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, urmărește dinamicile de putere dintre un director adjunct de liceu și un elev de origine arabă pentru a lansa o meditație asupra fragilității compasurilor morale contemporane. Prin discursuri atent integrate despre rasă, clasă și religie, propunerea aduce în prim-plan dificultățile de adaptare specifice adolescenței prin personaje cât se poate de rotunde și tensiuni care ajung să poată fi tăiate cu cuțitul.
Preț bilet: 70 lei la Cat. I / 50 lei la Cat. II (aici)
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
[Marți] Concurs de Catan @ Lente
14 mai | 18:30-22.00 | Lente
Pentru pasionații de boardgame-uri care, dintre toate jocurile de masă din categoria strategie, au căzut cel mai tare în Settlers of Catan, Lente organizează un concurs de Catan care presupune două jocuri, în urma cărora primii doi jucători cu cele mai multe puncte pot câștiga un board game surpriză, respectiv vouchere pentru următoarele evenimente Board Mania.
Preț bilet: 50 lei/persoană, dintre care 15 lei pot fi folosiți în consumație la bar
Înscrierile se fac aici.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
[Miercuri] Spectacolul de dans „Luați de VAL…s” @ Casa Kerim
15 mai | 20.00 | Casa Kerim, Strada Parfumului nr. 19
Spectacolul semnat de Alexandra Mihaela Dancs și Vlad Benescu integrează arhitectura și istoria Casei Kerim într-o coregrafie inspirată de același flux al conștiinței trăit și în compania valurilor Mării Negre. Concentrându-se pe acele dinamici care nu se lasă conduse de minte, „Luați de VAL…s” aduce în prim-plan exact trăirile cu conștiință proprie, resimțite în fiecare moment din preaplin.
Intrare liberă, pe bază de rezervare la adresa de mail rezervarihearth@gmail.com sau la numărul de telefon 0724 293 708.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
[Joi] Expoziția „ART IS WORK” @ Amzei
16 mai | 18.00-20.00 | Str. Piața Amzei 14, Creative Corner
Într-o extensie specială a evenimentului Festivalul Internațional de Film Documentar fARAD, „ART IS WORK – Act II” aduce la București 50 de afișe originale realizate de graficianul Milton Glaser, cunoscut în primul rând pentru campania I NY, răspândită pe tricourile-suvenir care au făcut înconjurul lumii, cât și pentru sigla DC Comics, posterul psihedelic cu Bob Dylan și alte materiale care au dat tonul direcției pop actuale în materie de design grafic.
Intrare liberă.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
[Vineri] Expoziția „thirsty for pink” @ Random
17 mai | 18.00 | Random Space, Str. Popa Petre nr. 21
Primul eveniment marca h2o3_ collective, o inițiativă care își propune să aducă în spațiul expozițional Random artiștii vizuali din noua generație, acompaniați de DJ set-uri la fel de proaspete, „thirsty for pink” îi scoate în față pe Cătălina Ungureanu și Sebastian Moroșanu (Elmurorosa). Cât timp Beganudoarme și Spektre stau la pupitru, Cătălina propune o serie de lucrări care absurdizează teme precum religie, dictatură sau existențialism în tonuri de roz și elemente mixed-media jucăușe, iar Elmurorosa își aduce acele lucrări digitale care reinterpretează imagini emblematice pentru cultura română de după 2000, precum o Dacie 1300.
Intrare liberă.
Mai multe detalii pe pagina h2o3_collective.
[Sâmbătă] Proiecțiile I DOC @ ARCUB
18 mai | 15.30-20.00 | ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare
După un top al celor de la Festivalul Internațional de Film Documentar fARAD de zece cele mai bune documentare românești realizate după ’89, sâmbătă sunt proiectate, în cadrul I DOC (17-20 mai), trei filme: de la 15.30, „Țara moartă” (r. Radu Jude, 2017), urmată de un Q&A cu Radu Jude, de la 17.45, „Asta e” (r. Thomas Ciulei, 2001), urmată de un Q&A cu Thomas Ciulei și de la 20.00, „Născuți la comandă. Decrețeii” (r. Florin Iepan, 2005).
Intrare liberă.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
[Duminică] BURGERFEST 2024 @ Verde Stop Arena
19 mai | 12.00-22.00 | Verde Stop Arena
Pe lângă o zi întreagă pe muzică la iarbă verde, Burgerfest (17-19 mai) aduce cei mai buni burgeri din țară în același spațiu, nu doar pentru a desemna burgerul anului, dar și ca să-ți propună să-ți iei un cheat day în care mănânci burgeri dimineața, la prânz și seara.
Preț bilet: 25 lei/ zi, 40 de lei abonamentul sau intrare liberă pentru copii sub 14 ani (aici)
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.
*
Urmărește Happ.ro pe Facebook / Instagram / LinkedIn / TikTok
Vrei pe mail o selecție cu cele mai tari evenimente ale săptămânii ? Abonează-te la newsletterul Happening Now, aici.
Foto deschidere articol: Random Space